Tag Archives: lehman brothers

La opt ani de la colapsul Lehman Brothers, care a declanșat criza financiară globală, băncile din Europa încă au credite neperformante de 1.200 de miliarde de euro (1.300 de miliarde de dolari) și probabil le vor păstra în portofolii și în următorii ani, se arată într-un studiu publicat luni de firma de audit KPMG

Creșterea anemică din regiune face mai dificilă misiunea creditorilor de a scăpa de activele toxice, afectează profitabilitatea, iar băncile sunt sub presiune din cauza reglementării mai dure privind capitalul și a amenzilor pentru practici incorecte, susține KPMG.

Să reducă nivelul creditelor neperformante

„Ar putea dura mai degrabă decenii decât ani” ca băncile să-și reducaudit, expunerile, avertizează firma de audit. Creditorii europeni se luptă să-și reducă nivelul creditelor neperformante, deoarece se confruntă cu scăderea profiturilor, din cauza ratelor negative ale dobânzilor. Marja netă a dobânzilor (diferența dintre dobânzile aplicate la credite și cele plătite la depozite) s-au situat în medie la 1,2% în Europa, comparativ cu aproximativ 3% în SUA, conform KPMG.

Nu este o cauză pierdută

,,Revenitea pe profit a bâncillor europene nu este o cauză pierdută, dar cu certitudine vor fi necesare eforturi majore. Este clar că băncile europene încă se confruntă cu dificultăți din cauza ratelor negative ale dobânzilor, a reglementărilor mai dure privind capitalul și a amenzilor pentru practici incorecte”, a afirmat Marcus Evans, din cadrul KPMG. Valoarea totală a împrumuturilor toxice în Europa a crescut de la aproximativ 1,% din creditare în 2008 la peste 5% în 2013, estimează firma de audit.

Tagged , , , , , , ,

Acordul cu FMI din 2008: criza de lichiditate putea deveni una de insolventa pentru Romania | Saptamana Financiara

Se discuta din nou despre asistenta financiara primita de Romania de la UE si institutii financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) dupa 2008. Sunt, in principal, doua teme controversate: daca a fost nevoie de imprumut; si daca dimensiunea asistentei a fost indreptatita. Voi incepe cu un fapt din activitatea mea de eurodeputat.

Dupa prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers (toamna lui 2008) si fiind tot mai clar catre ce se indreapta economia globala, impreuna cu un coleg polonez si unul din Ungaria am discutat cu seful comisiei de probleme monetare si economice din PE (Pervenche Beres) pentru ca mecanismul de sprijin pentru tari cu dificultati de balanta de plati sa fie activat, la nevoie, si pentru state care au aderat la Uniune in 2004 si 2007.  Mecanismul amintit a fost dublat la 25 miliarde in prima faza si, ulterior, la 50 de miliarde euro.

O criza financiara de proportii, ce a cuprins lumea dezvoltata (dar suprafinancializata), conducea in mod inevitabil la inghetarea pietelor financiare, limitarea drastica, sau chiar inchiderea lor pentru tari cu dezechilibre externe mari. Se manifestau pe piete „sudden stops”, limitari/stopari ale accesului la finantare. Cand acest acces este tot mai dificil si cand pietele devin schizofrenice, o criza de lichiditate se poate usor transforma intr-una de solventa, chiar cand datoria publica este relativ mica. Istoria economica a lumii este presarata cu asemenea situatii.

„Sudden stop” a fost o amenintare reala pentru nu putine economii din Europa centrala si de Rasarit care aveau un model de dezvoltare bazat pe import masiv de capital, care, din pacate, s-a orientat mult catre sectoare non-tradables (bunuri putin exportabile). Ma refer in special la tari baltice (Letonia si Lituania), Romania, chiar Ungaria. Deficitele de cont curent in cele doua tari baltice erau de doua cifre (peste 12% din PIB), in Romania fiind 12,7% in 2007 si 11,8 din PIB in 2008. Paradoxul este ca economiile nou intrate in UE (cu exceptia Ungariei)  aveau datorii publice mult inferioare ca medie economiilor avansate –in cazul Romanie sub 15% din PIB in 2008. Dar, pietele financiare, asa cum arata episoade de criza de balanta de plati in America Latina si Asia, in deceniile trecute, nu fac distinctie intre provenienta imbalantei, intre sectorul public si privat; ce conteaza, in ultima instanta, este indatorarea externa totala. Desi cea mai mare parte din datoria externa a Romaniei in 2008 era formata din obligatii ale sectorului privat un guvern responsabil nu putea sta impasibil fata de probabilitatea mare ca necazuri de plata sa se accentueze; trebuia evitat ca o criza de lichiditate, oricare ar fi sursa, sa morfeze intr-una de solventa a economiei.

Este de remarcat ca „ciclul financiar”, cu alternanta de expansiune si retragere a creditarii (cu deznodamanul nefericit al crizei financiare)  , a lovit atat economii din euroarie (Irlanda, Portugalia, Spania, Grecia) cat si economiile din Europa centrala si de Rasarit mentionate; dinamica creditului in termeni reali a fost extrem de inalta intre 2005-2008. Intr-un fel sau altul, crize de lichiditate au izbucnit peste tot unde deficitele externe erau mari, chiar daca diferente notabile erau intre stocuri de datorie, publica si private.

Tarile din euroarie mentionate au avut si ele nevoie de asistenta financiara pentru a evita insolventa. Trebuie adaugat ca banci comerciale mari au avut un rol cheie in miscarea crossfrontaliera a capitalului, a largirii deficitelor externe (inclusiv prin externalizarea creditarii). Si este de gandit ca ceea ce numim acum masuri macroprudentiale nu au fost suficient de severe in acei ani.

Letonia si Lituania, Ungaria si Romania, au beneficiat de pachete de asistenta financiara, care au avut in vedere nevoi de finantare imediata si pe termen mediu  si care au fost puse in relatie cu masuri de corectie a dezechilibrelor macroeconomice. Sunt aspecte demne de evocat, de repetat, in judecarea asistentei financiare pentru Romania:

  • deficitele externe din ultimii ani precriza erau prea mari si au finantat in larga masura sectoare non-tradables, o bula speculativa majora fiind  pe piata imobiliara;
  • acele deficite nu puteau continua; o corectie mare a dezechilibrelor era inevitabila, in mod fortat, sau prin ajustari initiate de Guvern;
  • corectarea dezechilibrelor s-a vazut in caderea economiei, a investitiilor, care au plonjat de la cca 33,4% din PIB in 2008 la cca 27% in 2009; de retinut ca cea mai mare parte a acestei diminuari s-a produs in economia privata (peste 2/3) o explicatie fiind legata de investitii nepotrivite in anii pre-criza;
  • deficitul de cont curent (extern) a scazut la 4,8% din PIB in 2009 (de la 11,8% in 2008), ca rezultat al imploziei economiei, a investitiiilor fiind si o reflectare a accesului la finantare mult ingreunat pentru economie.

Este o disputa mai veche legata de raspunsul la criza, la inghetarea pietelor. Am avut in anii trecuti un dialog cu colegi economisti, care argumentau ca intr-o situatie de criza majora este firesc sa relaxezi politica monetara, sa diminuezi ratele de politica monetara. Asa este, mai cu seama cand nu ai grad de euroizare inalt in economie, cand increderea in moneda autohtona este solida, cand dezechilibrele (interne si externe) nu sunt amenintatoare. Adica, cand nu opereaza o constrangere valutara majora. Era Romania intr-o asemenea situatie avand in vedere deficite de cont curent de doua cifre, o aglomerare de scadente in viitorul imediat, un grad de euroizare care depasea 60% din volumul tranzactiilor/depozitelor, cand inflatia era inca inalta si, nu in cele din urma, cand pietele externe inghetau? Cand se invoca Polonia ca exemplu este bine sa nu omitem ca aceasta tara a avut deficite externe mult inferioare in anii precriza, ca bula speculativa a fost considerabil mai mica acolo. Dar si Polonia a avaut aranjamente prin linii de finantare special. Ce sa mai spunem de Cehia, unde gradul de euroizare este practic zero.

Nu cred ca era intelept sa relaxam politica monetara in mod dramatic (precum s-a facut in alte economii europene) avand in vedere vulnerabilitatile economiei noastre, inclusiv inflatia inca inalta (la finele lui 2008 a fost de 6,3; in 2009 inflatia scazuse la 4,8% (pe fondul recesiunii economiei), dar a urcat din nou in 2010 la aproape 8% ca efect al cresterii la TVA. In aceeasi perioada, rata medie de politica monetara a mers de la 10,25 in dec. 2008 la 8% in dec. 2009 si la 6,25% in 2010; pe piata monetara (la 3 luni) maximele si minimele lunare nu au fost mult indepartate de ratele de politica monetara . Deficitul bugetar s-a dus in sus in virtutea stabilizatorilor automati fiind nevoie de finantare mult mai mare decat in 2008 (deficitul in 2009 a ajuns la 7% dupa metodologia nationala si la cca 9,5% din PIB dupa metodologia europeana/ESA).

O politica monetara mult relaxata in conditiile de atunci, menita sa stimuleze economia (pe canalul creditului si sprijinirii exporturilor prin deprecierea leului), ar fi afectat bilanturi gospodaresti si ale firmelor prin „efectul de avutie”, ar fi afectat probabil negativ increderea in moneda nationala; nu putea fi exclus din scenarii de risc un run pe moneda nationala. Este legitima intrebarea daca pachetul de asistenta financiara nu ar fi permis o politica monetara considerabil mai laxa. Dar, datele problemei nu se modifica in termeni esentiali, in sensul prevenirii unui „run” pe moneda nationala prin limitarea deficitelor, masuri de corectie a dezechilibrelor.

Privind dimensiunea pachetului de asistenta financiara, se poate discuta. Avem repere pentru a examina un minimum necesar. Sa ne gandim ca finantarea deficitului bugetar era foarte dificila, cvasi- imposibila pe piata externa in 2009. Dincolo de cee ace oferea asitenta financiara oficiala, finantarea putea veni de pe piata interna si necesarul era considerabil; am amintit ca deficitul bugetului consolidat 2009 crescuse mult in 2009 in anul urmator fiind cocotat in continuare la peste 6,5% din PIB. In 2009 datoria externa pe termen scurt era in jur de 13% din PIB, adica aproape 20 miliarde euro. Pentru ca rezervele tarii sa ramana la un nivel corespunzator in conditiile in care au fost diminuate rezerve obligatorii ale bancilor comerciale (pentru finantari interne), imprumutul de la FMI, Banca Mondiala si UE a fost vital –vedem ca deficitele bugetare cumulate pentru 2009-2010 au insemnat peste 15% din PIB.

Pentru ca bancile comerciale sa accepte un supliment de finantare mult crescuta a fost necesara eliberarea de rezerve obligatorii si incetinirea dezintermedierii financiare (retragerii de fonduri din Romania) prin Initiativa de la Viena. Mai trebuie spus ca cea mai mare parte a imprumutului de la FMI a intrat in rezervele valutare compensand eliberarea de rezerve obligatorii pentru bancile comerciale; resursele atrase de la FMI au ajutat descurajarea atacurilor speculative pe leu.

Se poate discuta si pe marginea compozitiei masurilor de corectie a dezechilibrelor. Am exprimat opinii in acest sens, intrucat in politica economica nu exista o singura varianta. Si este un fapt ca programul de corectie a subestimat importanta absorbtiei de fonduri europene pentru atenuarea caderii economice. Dar este greu de tagaduit ca Romania avea nevoie de un pachet de asistenta financiara consistenta. Letonia si Lituania au avut cele mai severe caderi de activitate economica in 2009 si 2010. A contat acolo si imposibilitatea utilizarii cursului de schimb ca instrument de corectie (aviz amatorilor care vad in intrarea rapida in eurorie drept salvare de la orice necaz). Romania a trecut printrun proces dureros si complicat de ajustari macroeconomice, care a insemnat aducerea deficitului bugetar la cca.0,7% (metodologie ESA) in 2015 si a celui de cont curent la cca 1% din PIB in acelasi an. Si indatorarea externa totala (termen scurt si lung) s-a redus de la 68% in 2009 la cca 56% din PIB in 2015.

Vremurile rele din economia europeana, cea globala, ce continua, obliga la precautie; este de bun simt economic sa incercam sa reintram pe un traseu de consolidare bugetara din 2017 , sa revenim cu deficitul bugetului sub 2,5% din PIB. Mai ales ca avem crestere economica. Cat priveste deficitul de cont curent in acest an (se prefigureaza  2-2,5% din PIB), de retinut este ca alte economii emergente europene au surplusuri externe si ca fondurile europene au finantat balantele de plati in ultimii ani cu procente din PIB.

Source: Acordul cu FMI din 2008: criza de lichiditate putea deveni una de insolventa pentru Romania | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , , ,

Scenariu catastrofal pentru OPEC

Sursa: Hotnews

Rusia se pregateste de o scadere de proportii biblice a veniturilor din petrol in urmatorii sapte ani, perioada in care cotatiile s-ar putea mentine in jurul pragului de 40 de dolari pentru un baril , scrie The Telegraph . Traim intr-o realitate diferita spune un inalt oficial de la Kremlin. Mesajul este tintit direct catre Arabia Saudita.

Maxim Oreshkin, ministrul adjunct de finante a spus ca Rusia concepe un plan bazat pe ipoteza ca pretul va oscila intre 40 si 60 de dolari chiar pana in 2022, un scenariu ce ar avea implicatii devastatoare pentru Opec.

Asta s-ar traduce intr-un dezastru si pentru producatorii din Marea Nordului, pentru proiectele off-shore braziliene si pentru producatorii occidentali profund indatorati.

“Vom trai intr-o realitate diferita”, a spus oficialul la un forum organizat de ziarul rusesc Vedemosti.

Suflul rece venit dinspre Moscova soseste intr-un moment in care pretul sortimentului US crude al petrolului a scazut la 35,56$/baril, impins in jos de incapacitatea statelor membre ale Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol de a ajunge la o intelegere saptamana trecuta.

Numarul record de pozitii short (miza pe scaderea cotatiilor nota red.) luate de fondurile speculative a amplificat efectul.

Bank of America considera ca acum exista riscul “unui razboi al preturilor in toata regula” intre membrii Opec in conditiile in care rivalele Arabia Saudita si Iran se lupta intr-o batalie strategica dusa pe piata petrolului.

Pretul sortimentului Brent a cazut la 37,41$, desi cererea creste rapid. Cotatiile sunt la cel mai coborat nivel de la haul in care ajunsesera la inceputul anului 2009, in timpul crizei Lehman Brothers.

De data aceasta este insa un soc pozitiv de supraoferta, adica benefic pentru economia lumii ca intreg.

Agentia Internationala pentru Energia (IEA) a spus in raportul sau lunar de piata ca Opec a incetat sa mai opereze ca un cartel si “pompeaza in voie” tintind sa scoata in decor rivalii, oricare ar fi costul pentru proprii membri.

Veniturile Opec vor scadea la 400 de miliarde de dolari in acest an in aceste conditii, o prabusire ametitoare fata de cele 1.200 de miliarde incasate in 2012.   Aceasta situatie se traduce printr-un masiv transfer de bogatie la nivel global.

IEA a anuntat ca stocurile de titei – 2.971 milioane de barili – dau pe afara si ca este probabil ca vor mai urca cu circa circa 300 de milioane de barili in urmatoarele sase luni in conditiile in care “politica scapata de sub control a Opec” inunda piata.

Agentia de supraveghere citata a linistit insa temerirle ca lumea ramane fara locuri in care sa pastreze marea de petrol extrasa, spunand ca sunt pe cale de realizare depozite cu capacitate totala de 230 mil. barili.

Avertismentul Rusiei privind nivelul de 40$ este doar ultima escaladare intr-un lupta strategica dusa pe marginea prapastiei intre Kremlin si Arabia Saudita , deja “la cutite” din cauza situatiei din Siria.

Planul de rezerva propus de Moscova trimite un mesaj clar catre Riad si catre comandantii Opec ca Rusia poate suporta preturi foarte reduse pe termen indefinit, datorita flotarii libere a rublei, ce protejeaza bugetul intern.

Arabia Saudita este in capcana din cauza unei limite impuse pe cursul de schimb, ce o face sa “sangereze” valuta din rezerve pentru a acoperi deficitul bugetar ce a ajuns la 20% din produsul intern brut.

Rusia pretinde ca are dimensiunea strategica pentru a rezista la un asediu prelungit si tinteste sa sa implementeze o politica de substituire a importurilor pentru a-si reinvia coloana vertebrala industriala.

Comparativ cu Rusia, tarile Opec din Golf par doar un scamator care nu stie decat un truc, comenteaza The Telegraph.

Vicepremierul Arkady Dvorkovich a declarat in septembrie ca Opec va trebui sa-si schimbe tactica. La un moment dat probabil ca ei vor fi obligati sa-si schimbe politica. Pot rezista intre cateva luni si doi ani”, a spus Dvorkovich.

Oficialii de la Kremlin suspecteaza ca scopul politicii saudite este de a forta Rusia sa se aseze la masa negocierilor, pentru a se alatura Opec in instituirea unui super-cartel care sa controleze jumatate din productia lumii.

Abdallah Salem el-Badri, seful Opec, a fost aproape sa recunoasca asta saptamana trecuta, cand a spus ca organizatia nu mai este destul de mare pentru a actiona singura si ca nu va reduce productia daca nu se implica si alti producatori non-Opec.

“Cautam modalitati de a negocia cu natiuni non-Opec, incercam sa ajungem la un efort colectiv. Toata lumea incearca sa vada cum ar putea sa o faca”, a spus el-Badri.

De fapt, Rusia plateste la bluful Opec, pariind ca are o putere mai mare de a rezista.

Intrebarea daca Rusia chiar poate rezista in aceste conditii pentru mai multi ani este una deschisa.

Economia este intr-o recesiune profunda, productia s-a contractat cu 4% anul trecut iar veniturile reale au scazut cu 9%, asa ca ultima mutare pe tabla de sah ar putea fi doar o strategie de negociere.

Iar liderii Arabiei Saudite sunt perfect constienti de ananghia in care se afla Kremlinul.
Ei par siguri ca vor fi in picioare mai mult decat Rusia in acest duel de durata.

La momentul in care vom afla care dintre acesti doi giganti petrolieri e mai puternic, insa, s-ar putea ca amandoi sa fie in genunchi, mai comenteaza The Telegraph.

Tagged , , , , , , , , , ,