Tag Archives: economie

Airbus avertizeaza ca va parasi UK datorita consecintelor economice extrem de severe cauzate de Brexit

Apropiati ai managementului gigantului aerian Airbus avertizeaza despre lipsa totala de claritate si de perspectiva economica pentru Airbus, datorate Brexitului… Retragerea din UE provoaca Airbus consecinete economice severe…
Unipart- o alta companie extrem de mare care angajeaza numai in UK 6000 de lucratori a declarat prin vocea lui John Neil -CEO-ul lor- ca sunt frictiuni imense pe lanturile de distributie si ca rezultatul va fi migrarea a zeci de mii de locuri de munca dinspre UK catre Uniunea Europeana.
Tom Williams – CEO-ul companiei Airbus afirma ca in perspectiva Brexitului care ar trebui sa se intample in martie anul viitor, la cum arata lucrurile acum – fara un deal negociat in clar, fara consecinte evaluate- viitorul Airbus in Marea Britanie este amenintat si se dezvolta deja scenarii ale mutarii  in Europa pentru ca nu-si poate permite sa absoarba consecintele socului economic previzionat.
Iann Robertson- seful BMW in UK a luat pozitie deasemenea cerand in mod imperativ negocierea unui deal si a unor conditii economice clare pentru corporatii… Producatorul masinilor Mini si al celebrului Rolls Royce cere planuri de rezerva pentru ca aceasta decizie de parasire a UE afecteaza in mod deciziv inclusiv viitorul industriei din care face parte.
Pe fondul luarii de pozitie din partea corporatiilor, purtatorul de cuvant din Downing Street afirma ca Brexitul va propune un deal clar si transparent dar care pana astazi nu este nici cunoscut si nici negociat cu UE.
Yurgen Mayer- CEO al cunoscutului concern Siemens avertizeaza ca la celebrarea celui de-al doilea an de referendum in UK, inca NU se cunosc detaliile dealului negociat cu UE si ca, in cazul unui scenariu de tip ,,no deal” isi rezerva posibilitatea de a face pentru corporatia sa scenarii de parasire a UK si stabilire a business-ului in UE pentru protejarea intereselor sale economice.
O alta opinie vine din partea gigantului din domeniul petrochimiei-Ineos- care afirma ca toate deciziile de investitii din partea corporatiei sale in UK au fost puse on hold si ca din punctul sau de vedere guvernul UK pare paralizat si imobil ceea ce prejudiciaza viitorul companiei sale.
Cu toate acestea foarte multe din companiile care au interese si business in UK au ales sa taca si sa nu exprime o parere, de parca se tem sa faca acest lucru in mod deschis… Airbus care angajeaza 15000 de oameni in UK si contribuie cu 1,7 miliarde de lire la bugetul UK este o exceptie notabila..fiind printre putinele companii foarte mari care acuza lipsa de claritate a unui acord cu UE.In UK  predomina azi o liniste artificiala, o lipsa totala de transparenta cu privire la planurile de viitor ceea ce face ca majoritatea companiilor sa si puna in forecast contingency plans pentru perioada imediat urmatoare lunii martie 2019.
Tagged , , , , ,

Ar putea fi impiedicate crizele bancare de punerea in practica a experimentului monetar elvetian?

vogeld

Cu siguranta Martin Wolf are dreptate cand spune ca “sistemul financiar are nevoie de experimente” (De ce ar trebui ca Elvetia sa voteze pentru “Reforma monetara”, Opinie, 6 iunie). Totusi, sustinerea sa pentru un astfel de experiment este ambigua.

Separarea functiilor de depozitare a bancilor fata de functia lor de creditare nu ar contribui prea mult la rezolvarea problemelor fundamentale ce stau la baza crizelor bancare din ce in ce mai frecvente si daunatoare.

Ideile nuantate presupun faptul ca depozitarea ar fi, de fapt, nationalizata pentru a fi sigura si rezistenta in fata urmatoarelor crize, in timp ce asumarea riscurilor ar fi facuta numai de catre institutii cu alte fonduri, sau care activeaza prin fonduri mutuale, fara depozit.

Oricum, crizele bancilor sunt daunatoare din cauza ca acestea pericliteaza depozitele. De fapt, acest lucru este deja abordat prin asigurarea depozitelor.

Cel putin, in ultimul timp, crizele bancilor au subminat economia, fiind nevoie de ajutor din partea statului, acestea fiind o reala amenintare pentru economie. In sistemul bifurcat pe care Wolf il propune, sansa de scapare a capitalului din imprumuturi riscante ar fi destul de mare. Statul ar trebui sa fie creditorul de ultima instanta, atat pentru afaceri cat si pentru consumatori.

O alta reforma, mai modesta, care s-a dovedit a fi rentabila pentru Statele Unite ale Americii, in timpul Glass-Steagall Act, este separarea investitiilor bancare de cele comerciale. Acest lucru ar crea o fortareata in jurul economiei de baza, salvand imprumuturile, totul sub rezerva variatiilor de pret ale pietei. Cu toate acestea, cand a avut sansa sa puna in aplicare acest experiment, domnul Wolf l-a respins.

Tagged , , , ,

Reglementarea voodoo

Chiar dacă voodoo nu este o practică obișnuită în România, românii fiind un popor pașnic, primitor și ospitalier, nu avem certitudinea că lucrurile vor fi mereu așa. Economia românească fiind o economie dominată de importuri și în care noi nu producem nimic, este de la sine înțeles că la un moment dat se va importa și voodoo, așa cum au fost importate portocalele și computerele.

Există diverse motive clare pentru care voodoo ar trebui reglementat. Protecția persoanelor, prima datorie a statului (the first duty of government), poate fi o astfel de motivație. Dacă o practică voodoo afectează integritatea fizică a cuiva, este normal ca această practică să fie contracarată prin legislație. Ori un scop popular al voodoo, cel puțin așa cum vedem în filme, este tocmai răzbunarea prin vătămarea fizica a cuiva. Voodoo este o confruntare indirectă cu un adversar puternic. O vrajă (ouanga) afectează indirect starea victimei prin magie[1]. Voodoo este despre uciderea de obiecte[2]. Înțeparea unei păpuși (doll, munieca) cu ace pentru a afecta astfel persoana reprezentată este una dintre cele mai populare vrăji din voodoo. Există și altele. De exemplu, o altă vrajă des utilizată este să pui la ușa unui dușman un sicriu pe care este un mesaj cu știrea morții sale[3]. De asemenea, monezile sau candelele puse la prag într-o anumită ordine pot afecta pe cei care stau în casă[4]. Tot malefică este folosirea de vrăji când vrei să faci pe cineva să se mute[5]. Similar poți pune un farmec în perna cuiva pentru a-i provoca boală sau moarte[6]. O altă acuzație poate fi că voodoo distorsionează actul de justiție. Sunt vrăji proiectate special pentru a modifica rezultatul unui proces.[7]  Voodoo ar avea așadar suficiente intenții și rezultate rele pentru ca legiuitorul să intervină.

Un alt motiv de reglementare al voodoo ar putea fi că acesta încalcă dreptul la imagine prin practica obișnuită de înțepare cu ace a unei păpuși care reprezintă victima, drept prevăzut și în Constituția României[8] la articolul 30. Acest lucru se întâmplă chiar dacă respingem legătura cauzală vrajă-vătămare ulterioară ca fiind neștiințifică, neplauzibilă. De exemplu, Ludwig von Mises consideră voodoo o superstiție absurdă[9].

Deși păpușile voodoo sunt asociate cu răzbunarea, mulți practicieni încearcă să se distanțeze de această întrebuințare[10]. De exemplu, cam 90% din păpușile Voodoo din New Orleans merg pe vindecare, ghidare spirituală etc[11]. Termenul „voodoo” înseamnă „spiritul lui Dumnezeu”[12]. În mod tradițional păpușile voodoo reprezintă o zeitate sau găzduiesc un spirit[13]. Așadar  contrar convingerilor populare, voodoo ar fi în primul rând despre vindecare[14], nu despre răzbunare, cum vedem în multe filme, în special în cele horror. Mai mult, unii văd voodoo ca acționând strict defensiv, chiar atunci când își propune vătămarea fizică a cuiva. Practica este îndreptată împotriva unor agresori precum violatorii, pedofilii[15] etc.

O altă obiecție la reglementarea voodoo ar fi că este discriminatorie.  Voodoo își are în originea pe insula Haiti[16] la sclavii africani (din Africa de Vest). În  Haiti,  cam 70% din populație practică voodoo, inclusiv cei care sunt catolici sau de altă religie[17].  În  aprilie  2003,  guvernul din Haiti a declarat voodoo religie de stat[18]. Voodoo este cea mai populară religie din Haiti[19]. Voodoo există în Haiti din secolul XVII[20]. Ingredientele sale sunt vest Africane și catolice. Ritualul are la bază un sistem politeist. Există o clasă de loas, sunt spirite care populează spațiul intermediar între om și o forță supremă a vieții[21]. Loas pot fi invocate prin tobe, dans și cântat de către preotese (mambos) sau preoți (houngans) pentru a ghida adepții (hounsis) în posedarea lor de către loas[22]. Cultura populară a SUA a portretizat voodoo ca black magic, ca vrăjitorie africană aplicată celor aflați în dizgrațiile acestei religii[23]. În secolul XIX american voodoo era asociat cu inferioritatea negrilor și era un semn că aceștia nu sunt pregătiți să voteze sau să dețină funcții publice[24]. Însă voodoo este o practică incluzivă, valabilă pentru toți oamenii indiferent de rasă, crez sau origine[25] .

Cât privește dreptul la imagine o replică la această obiecție ar fi că păpușile folosite nu oglindesc exact persoana reală. Păpușile voodoo pot fi cumpărate din comerț, pot fi produse industriale, nu sunt personalizate[26]. Apoi ritualul fiind secret nu putem vorbi propriu-zis de încălcarea imaginii, ca în cazul calomniei, insultei obișnuite etc. Pentru unii autori înțeparea unei figurine din lemn sau ceară cu un ac pentru a ucide regele sau o altă persoană n-ar avea atât origini haitiene, ci era deja o practică în Europa secolului XIII[27].

Retalierea vrăjitorilor este un alt risc al reglementării voodoo. Aceștia pot chema aceste spirite loas împotriva funcționărimii. Și este ușor de crezut că posedarea de către aceste spirite ar face ravagii în administrație, poate chiar mai mult decât 4 ani de PSD. Apoi rămâne întrebarea dacă un vrăjitor atacă statul ca întreg ce obiect va folosi. Aici steagul pare un candidat plauzibil.

Indiferent că păpușa poate fi fabricată din haina victimei[28]sau dintr-un alt material textil (păpușa poate fi făcută din ceară[29]sau chiar din hârtie), răspândirea voodoo va încuraja industria textilă românească, grav afectată acum de creșterea salariului minim. Dacă este adevărat că voodoo este mai mult despre vindecare decât despre răzbunare, la cum arată sistemul sanitar românesc, voodoo poate prelua o parte din presiunea sistemului în calitatea sa de medicină alternativă. Aceste efecte benefice nu pot fi însă obținute oricum. Ele vor trebui precedate de programe guvernamentale de conștientizare, de campanii de responsabilizare, de încurajare a execuției responsabile a vrăjilor, responsabilizare de care vorbesc  și unele manuale de vrăji voodoo.[30]

Tagged , , , ,

Intre economia reala si speculatie

Sursa: Sfin.ro

Produsele derivate datează din secolul al XVIII și probabil cel mai cunoscut episod speculativ dinainte de derivatele moderne este Mania bulbilor de lalea olandezi, din 1837, cand primele contracte forward au fost tranzacționate la Royal Exchange London. Apoi la jumătatea secolului al XIX-lea au fost creeate contractele futures , ca tip de instrument financiar care permit fixarea prețului cerealelor împotriva fluctuațiilor sezoniere și astfel și transferul riscului de scădere a prețului. Abia în 1973 celebra formula de determinare a preturilor pentru opțiuni, Black-Scholes, a dus la propagarea utilizării derivatelor, Primele contracte de tip swap și derivatele OTC (over-the-counter : produse specifice, care sunt tranzacționate intre banca și cliențiibuy-side, fără intermediul burselor de valori) au apărut în 1980. De atunci pana în prezent asistam la o extindere permanenta a pieței produselor derivate – atat ca volum cat și din punctul de vedere al complexității produselor. După cum am menționat anterior, derivatele au fost create pentru eliminarea riscului, iar pe măsură ce derivatele s-au dezvoltat – practic pot acoperi orice risc: risc de credit, risc de piață, risc de lichiditate, risc de volatilitate sau riscul de modificare al ratei de schimb și al dobanzilor; și pot fi folosite pentru orice tip de active: acțiuni, credite, dobanzi, etc.

Cele mai importante categorii de derivate, în funcție de volumul total aflat în circulație, sunt – derivatele de risc de dobandă, derivatele de risc de credit, derivatele pe acțiuni și derivatele pentru mărfuri.

Avantajele generale ale derivatelor sunt faptul ca, prin asigurarea riscului în tranzacțiile internaționale sau domestice, oferă agenților economici din domeniul producției sau al comerțului posibilitatea de a se concentra pe activitatea lor principala, iar institutelor financiare posibilitatea de a investi cu ușurință mai mare și flexibilitate crescuta în diverse active/piețe și de a profita de un efect de levier sporit. Astfel derivatele contribuie la creșterea lichidității și eficientei piețelor.

Probleme fundamentale

În afara derivatelor standardizate tranzacționate în cadrul burselor, în ultimele decenii s-a dezvoltat în mod accelerat și piața derivatelor OTC , care sunt produse customizate , negociate în afara sistemului bursier, adesea intre bănci de investiții și fonduri speculative și nu sunt centralizate sau reglementate.

Conform datelor furnizate de BIS (Banca of International Settlements) valoarea pieței derivatelor OTC se ridica la 648 trilioane USD la sfarsitul anului 2011[1], cand PIB-ul la nivel global totaliza 79,39 trilioane USD. Practic, aceasta piață a derivatelor, care este de 10 ori cat PIB-ul global, nu este publica, nu trece printr-o instituție de clearing și este complet nereglementată.[2]

Analizand cele mai recente crize, din anii 1990 pana în prezent, putem afirma ca marea majoritate a crizelor au avut drept cauza o bulă speculativă facilitată uneori și de existenta produselor derivate, care o dată explodată, a dus la o neîncredere generalizată, o criză de lichiditate și falimente în lanț.

Creșterea economica puternica din tarile din sud-estul Asiei din 1998 a fost finanțată cu transferuri de lichiditate dinspre tarile dezvoltate unde RIR (Rata interna de rentabilitate) era scăzută, către proiectele din tarile în curs de dezvoltare cu RIR mai ridicate. Acest tip de capital, speculativ, este însă foarte sensibil la fluctuații economice și indicatori de termen scurt. Cand în 1997 moneda tailandeza, bathul a fost lovit de atacuri speculative și nu a putut fi susținut, investitorii și-au retras sumele investite, ceea ce a dus la devalorizarea monedei, la o puternică recesiune și la contaminarea și intrarea într-o criză de lichiditate a întregii zone sud asiatice.

La fel s-a întîmplat și în recenta criza financiară în care lichiditatea excesivă de pe piața americană a dus la creșterea activității de creditare. În mod normal, capitalul de risc al băncilor ar trebui sa fie ajustat proporțional cu creditele acordate, însă produsele derivate au permis eliminarea acestor active bancare din bilanțul băncilor prin structurare sau cumpărarea unei protecții.

De exemplu, conform regulamentului Basel II orice bancă trebuie sa depună un colateral de 8% din valoarea creditelor acordate către persoane fizice sau juridice, dacă însă este vorba de o alta instituție bancară cărei i se acordă acest credit, regulamentul prevede un capital de garanție de 1,6%. Atunci instrumentele derivate de tip CDS pentru asigurarea riscului vor fi utilizate de către bănci pentru a diminua capitalul depus drept garanție.

Astfel noi fonduri devin disponibile care permit acordarea de credite noi , astfel incat va crește cererea de bunuri imobiliare, iar preturile vor crește, rezultand o bula speculativă.

Totuși, nu putem afirma că piețele cu exces de lichiditate creează bule speculative, ci cele în care lichiditatea nu este direcționată spre proiectele adecvate, iar pentru a face posibilă o direcționare adecvata este important ca prețul activelor și al derivatelor, la fel ca și RIR pe care îl generează, să reflecte nu doar riscul unui singur proiect ci riscul care rezulta din corelațiile dintre piețe, un risc sistemic.

Tipuri de produse derivate la baza crizei financiare din 2008

În actuala criza financiară, care a pornit dinspre piața imobiliară americană, două tipuri de derivate, au fost cele care au dus la asumarea de riscuri disproporționate și la contagiunea economicămondială. În cele ce urmează voi analiza aceste doua tipuri de produse și modul în care au pregătit apariția crizei, dar și potențialele lor avantaje.

I. CDS – swap pe riscul de credit

CDS sunt derivate, care funcționează după exemplul asigurărilor, una dintre parțile contractului plătind o sumă fixă, o asa-zisă primă către cel care vinde asigurarea. În cazul în care are loc un „eveniment de credit“ ( un faliment, o scădere a valorii de piață a activului de referință, etc.) vanzătorul CDS-lui va plăti cumpărătorului o suma compensatorie (valoarea nominală a obligațiunilor și va prelua obligațiunile sau diferența intre prețul de piață și valoarea nominală).

Schemă grafică a unui contract CDS , simplu (plain vanilla) :

Totuși, CDS-urile (credit default swap-contract de asigurare a datoriei împotriva riscului de neplată) nu sunt asigurări, deoarece spre deosebire de asigurări nu presupun deținerea activului de baza. Practic orice entitate economica poate astfel sa „parieze“ pe un faliment de întreprindere sau de tara, cumpărand CDS, sau pe siguranța acesteia vanzand CDS.

Evident, aceste derivate, care permit asigurarea oricărui tip de risc, totușipăstrează un risc rezidual și anume riscul counterparty, riscul firmei cu care se încheie CDS-ul. Dacă aceasta firmă va falimenta, un întreg sir de plăți va fi întrerupt. Într-adevăr riscul este redus în perioadele normale, dar în cazul unui eveniment atipic, efectele tind sa fie cu atat mai puternice, fenomen cunoscut sub numele de hidden tail risk.

Să luăm de exemplu cazul AIG, care vinde contracte CDS pentru asigurarea împotriva falimentului unor bănci, fonduri sau companii și încasează prima de asigurare. În momentul în care una dintre aceste unități este amenințată de faliment, primele cresc, iar dacă firma în cauza va da faliment, AIG va trebui sa plătească tuturor părților contractante valoarea nominală asigurată. Astfel, falimentul Lehman Brothers (cauzat de supraexpunerea la instrumente securitizate cu active de baza de tip sub-prime) a dus la o presiune uriașă asupra AIG atat prin canalul de compensare a protecției CDS pe Lehman cat si prin destabilizarea pieței de active imobiliare securitizate. Se estima că totalul de swapuri pe riscul de credit al companiei Lehman Brothers, in sistemul financiar în toamna lui 2008, se ridica la 400 miliarde USD , însă totalul obligațiunilor asigurate era inferior – 150 miliarde USD, diferența fiind pur speculativă. În plus, contractele CDS fiind derivate OTC nu era clar cine deținea aceste poziții[3], fapt care adauga și mai multă incertitudine in sistem.

Am fi astfel tentați sa afirmăm că dezvoltarea produselor derivate încurajează tendințele speculative permitand asumarea de riscuri fără nici o legătura cu activul de baza: de ex swapuri de dobînda pentru a paria pe dezvoltări favorabile ale ratei de dobandă sau a unui diferențial de dobandă, sau CDS pentru a specula asupra situației unei entități economice.

O altă caracteristică a derivatelor este posibilitatea de a speculacu un capital inițial redus raportat la suma totală, datorită unui efect de levier. Pericolul este evident deoarece în cazul unui colaps financiar nu va fi afectat doar capitalul speculativ și marja inițială.

Procesul numit securitizare,presupune agregarea și transferarea unui număr de active, de exemplu credite ipotecare dinspre o instituție financiară, care le-a emis, într-un vehicul investițional. În numele acestuia, se vor emite apoi instrumente financiare cu dobandă fixă, garantate prin activele ( de ex. titlurile ipotecare) inițiale. Acestea vor fi vandute către investitori, care primesc, în baza creditelor ipotecare, plata care ar trebui încasată de către banca și în caz de neplata au recurs la activele care se garantează creditele inițiale. Astfel emitentul transferă atat riscul cat și veniturile către investitori, prin intermediul vehiculului investițional creat în acest scop (care este o entitate juridică separată).

Evident, creditele ipotecare emise nu au toate aceeași bonitate și același profil de risc / randament. Atunci prin inginerie financiara se vor crea / structura transe diferite în cadrul SPV-ului cărora le corespunde un profil de risc /randament specific. Astfel, datorită diversificării activelor de baza, o mare porțiune a SPV-ului (vehiculului investițional) va avea active relativ sigure, deoarece primele pierderi vor fi absorbite de transele superioare, iar probabilitatea ca toți creditorii sa intre în incapacitate de plata este relativ scăzută. Transa „equity“, care rămîne în general în posesia emitentului va avea profilul de risc cel mai ridicat, apoi descrescător urmează celelalte transe pana la transa cotata cu AAA, cea mai sigura dar și cu cel mai mic cash flow, care în general va fi achiziționată de fondurile de pensii sau firmele de asigurări.

Acest proces de securitizare, permițînd o eliberare de lichidități din bilanțul băncilor inițiatoare – permite transferul riscului din domeniul bancar care deține informații cu privire la tipul de active și la clienți către comunitatea de investitori (fonduri de pensii, companii de asigurare sau fonduri mutuale) unde prin agregare și consolidare se pierde transparența și accesul la datele referitoare la activele de bază al derivatelor. Informațiile pe piață sunt asimetrice, banca care structurează produsul deține majoritatea informațiilor, însă riscul este transferat către investitori.

Astfel apare hazardul moral, deoarece riscul este transferat investitorilor, in timp ce profitul rezultat din primele de structurare sau alte taxe revin băncilor și diverșilor intermediari (furnizori de protecție, bănci de investiție, agenții de rating), fără nici o responsabilitate pe termen mediu sau lung pentru produsul derivat vandut.

Pericolul activelor securitizate nu se limitează doar la efectele devastatoare asupra investitorilor , în timp ce băncile care inițiază creditelerăman practic neatinse în cazul creditelor neperformante ci și din efectul de contaminare economică, care este mult mai pronunțat în momentul în care activele de bază ale derivatelor devin netransparente sau în cazul în care se structurează derivate de gradul 2 sau 3, asa-zise ABS squared.

Avantajele securitizării

În ciuda contribuției masive în criza economico financiara declanșată o data cu falimentul Lehman Brothers produsele securitizate au numeroase avantaje.

  • Instituția de credit poate îndepărta o parte din activele sale din bilanț. Astfel băncile își pot reduce cheltuielile de finanțare, deoarece nu trebuie sa contribuie cu marja de 8% (conform criteriilor Basel II) pentru toate activele detinute.
  • Îmbunătățirea rating-ului instrumentelor emise – deoarece ratingul transelor din vehiculul investițional (fiind o entitate juridica separata) poate fi superior ratingului băncii emitente, si astfel obligațiunilor emise de aceasta.
  • În plus, exista posibilitatea de a crea o mulțime de active omogene, structurate pe un profil de risc/randament specific, în funcție de cerințele investitorilor, din mulțimea eterogena de credite ipotecare din bilanțul băncilor.
  • Structura de SPV (vehicul investițional) permite finanțarea diferitelor proiecte, independent de entitatea care le inițiază, fluxul de numerar fiind corelat cu performanta proiectului și garantat cu activele acestuia. Astfel se pot dezvolta proiecte de infrastructura, investitorii avand posibilitatea sa investească direct în proiecte cu profil risc/randament specific.
  • Eliberarea de capital din bilanțul băncilor și astfel scăderea cheltuielilor de capital, care pot duce treptat la relaxarea activității de creditare și la accelerarea creșterii economice.
  • Pentru investitori, beneficiile pot fi – randamentul superior al titlurilor garantate cu active (ipoteci, alte tipuri de credite) fata de obligațiuni clasice sau bonuri de stat, cu același profil de risc. Tranșele cotate AAA au în general un randament net superior altor tipuri de instrumente cu venit fix cotate cu AAA.

Concluzie

Avand în vedere dezvoltarea din ultimii ani ale produselor derivate și ale securitizării, am putea afirma că sectorul s-a dezvoltat excesiv (ca volum total) în raport cu sectorul real.

În special piața derivatelor OTC (fiind nereglementată) și securitizările de active (datorita lipsei de transparenta) pun probleme de contaminare serioase, în special în cazul unui faliment, care ar duce la ne-onorarea unui număr semnificativ de contracte și la un efect de domino.

Inițiativa G20, din Septembrie 2009, la Pittsburg unde s-a hotarat crearea unei instituții centrale de clearing, CCP (Central Counterparties) , prin care trebuie trecute toate tranzacțiile de derivate OTC standardizate, care trebuie și raportate la registrele centrale de tranzacții[4].

Astfel riscurile acestor tranzacții ar putea fi monitorizate și limitate prin tranzacții care se compensează reciproc, iar pentru derivatele care nu sunt standardizate, ar creste marjele, astfel colateralul din sistem creste și poate absorbi mai ușor eventuale scăderi ale valorii de piața ale acestor instrumente financiare. Avantajele unei astfel de măsuri sunt multiple: pentru clienți posibilitatea obținerii unui preț mai bun datorită transparentei, pentru băncile centrale: un control mai bun asupra pieței derivatelor și posibilitatea de a compensa și echilibra pozițiile la nivel mondial si de a evalua astfel expunerea netă.

Pentru a încuraja această trecere spre platformele publice de tranzacționare, care ar fi asemănătoare cu cele de opțiuni și futures din cadrul burselor, băncile de investiții și fondurile vor fi obligate, ca pentru derivatele OTC neînregistrate, să depună marje de capital mai mari.

În ciuda acestor măsuri, însă , marile probleme răman. Derivatele asa-zis lichide trecute prin unitatea de clearing centrală, nu pot cuprinde produsele puternic individualizate: astfel tranzacțiile „private“ (over-the counter) vor rămane. Ca și la futures și la opțiunile standardizate, chiar pentru derivatele pe diferențial de dobandă, posibilitatea de a exploata efectul de levier se va menține. Chiar și în cazul în care marjele pentru tranzacționarea derivatelor OTC vor fi majorate, nu vor elimina cu totul efectele de levier.

Măsura interzicerii vanzării „ a la baisse“ a contractelor CDS pentru obligatiuni de stat (riscul de faliment al statului), pe fondul crizei datoriilor de stat din Uniunea Europeana are rolul de a împiedica o spirală speculativă negativă. Astfel se poate atenua creșterea dobanziilor pentru titlurile de stat din cauza speculaților și se diminuează riscul de intrare în incapacitate de plată al statelor. Aceasta măsură, deși utilă, este insuficientă, deoarece neîncrederea în economia unui stat îndatorat se va manifesta prin alte canale macroeconomice (de ex. creșterea spread-urilor la CDS-urile companiilor din țara respectivă, scăderea prețului acțiunilor) sau alte tipuri speculații cu produse derivate cum ar fi derivatele pe volatilități, dobînzi, etc.

Nu în ultimul rand, pentru a permite ca produsele derivate să acționeze în sensul de stabilizare a prețurilor, ca indicatori pentru dezvoltările activelor de bază sau în scopul asigurării, ar trebui ca aceste piețe să fie cat mai standardizate (ceea este imposibil și impractic) sau ca deținerea de derivate să fie corelată în mod obligatoriu cu deținerea activului de bază, ceea reprezintă una dintre singurele măsuri viabile pentru a readuce derivatele în slujba economiei reale.

 


[1] BIS (2012): http://www.bis.org/publ/otc_hy1205.htm accesat in data de 20.03.2013

[2] În momentul de faţă se discută reglementarea acestei piețe la nivel mondial, voi reveni la acest aspect în ultima parte a articolului.

Tagged , , , , , , , ,

Scoala Austriaca de Economie – Banii NU sunt neutri | Saptamana Financiara

Școala austriacă de economie a fost fondată în 1871, odată cu publicarea lucrării lui Carl Menger, “Principiile economiei”. Menger, alături de William Stanley Jevons șiLeon Walras, a dezvoltat teoria marginalismului în analiza economică. Menger a dedicat lucrarea sa, “Principiile economiei”, colegului său german, William Roscher, o figură proeminentă în școala istorică germană, școală cu puternice influențe în țările vorbitoare de limbă germană. În volumul său, Menger susține că analiza economică este universal aplicabilă și la baza analizei trebuie să se afle individul și alegerile sale. Iar alegerile sunt determinate de preferințele individuale subiective și logica marginală a luării deciziilor (vezimarginalismul). Potrivit lui Menger, logica selecției constituie piatra de temelie a unei teorii economice universal valabilă. Pe de altă parte, potrivit școlii tradiționale germane, știința economică nu este capabilă să genereze principii universal valabile, iar cercetarea științifică ar trebui să se bazeze pe o analiză istorică minuțioasă. Școala traditioanală germană afirmă că economiștii clasici englezi greșeau crezând în legi economice care transcend timpul și granițele teritoriale.

“Principiile economiei” a lui Menger, lucrare bazată pe analiza marginală, reafirma poziția politico-economică clasică a legilor universale. Studenții lui Roscher, în special, Gustav Schmoller, l-au criticat pe Menger că susținea această teorie iar lucrării lui Menger și ale discipolilor săi, Eugen Böhm-Bawerk și Friedrich Wieser, i-au atribuit numele peiorativ “Școala Austrică”, datorită posturilor universitare deținute la Universitatea din Viena. Și termenul a rămas.

După 1930, niciun economist de la Universitatea din Viena ori de la oricare altă facultate austriacă nu s-a mai remarcat în așa numita școală austriacă de economie. În anii€’30, ’40, școala austriacă a avansat în Anglia și în Statele Unite ale Americii iar intelectualii care îmbrățișau această abordare a științei economice aparțineau în principal de London School of Economics (1931 – 1950), New York University (1944), Auburn University (1983 ) și George Mason University (1981). Multe dintre ideile unor mari economiști autrieci ai secolului douăzeci precum Ludwig von Mises și F. A. Hayek au la bază principiile unor economiști clasici ca Adam Smith și David Hume, ori ale unor profesioniști de la începutul secolului douăzeci, precum Knut Wicksell, ori Menger, Böhm-Bawerk, și Friedrich von Wieser.

Această diversitate de idei în știința economică este și mai pronunțată la economiștii aparținând școlii austriece contemporane, aceștia fiind influențați de personalitățile din economia modernă, printre care: Armen Alchian, James Buchanan, Ronald Coase, Harold Demsetz, Axel Leijonhufvud, Douglass North, Mancur Olson, Vernon Smith, Gordon Tullock, Leland Yeager, și Oliver Williamson, sau Israel Kirzner și Murray Rothbard.

Dacă, pe de o parte, s-ar putea afirma că o școală austriacă distinctă operează în cadrul profesiei economice actuale, pe de altă parte se poate susține că eticheta ”austriac” nu mai posedă niciun înţeles semnificativ. În acest articol mă concentrez asupra principalelor afirmaţii privind economia în care cred aşa-numiţii “austrieci”.

Știința economică 

Afirmaţia 1: Numai oamenii pot face alegeri.

Individul, cu planurile și scopurile sale, stă la baza tuturor analizelor economice. Numai indivizii pot face alegeri, entitățile colective nu au această abilitate. Principala sarcină a analizei economice este de a face fenomenul economic inteligibil, punând la baza lui obiectivele și planurile individului. Sarcina secundară a analizei economice constă în studierea consecințelor neintenţionate generate de alegerile individuale.

Afirmaţia 2: Studiul pieței se referă în principal la analiza schimbului și la instituțiile în cadrul cărora schimburile se produc.

Prețurile și economia de piață sunt cel mai bine definite ca și “catalaxii”, prin urmare știința care studiază ordinea pieţei se află sub incidența “catalacticii”. Termenii provin de la cuvântul grecesc “katallaxy” care înseamnă “a schimba” și “străini deveniți prieteni datorită relațiilor de schimb”. Catalactica este, așadar, știința centrată pe relațiile de schimb ce apar în cadrul piețelor, pe negocierea ce caracterizează procesul de schimb si pe instituțiile în cadrul cărora schimburile au loc.

Afirmaţia 3: “Faptele” în științele sociale reprezintă ceea ce oamenii cred și gândesc 

Spre deosebire de științele exacte, științele sociale au la bază scopurile şi planurile indivizilor. Dacă, în științele exacte, eliminarea antropomorfismului, respectiv a scopurilor și planurilor subiectului a generat descoperiri senzaționale, eliminarea scopurilor și planurilor individului în științele sociale înseamnă, a elimina studiul comportamentului uman propriu-zis. În ştiinţele sociale “datele” despre lumea înconjurătoare sunt generate de ceea ce “actorii” acestei lumi, deci indivizii, gândesc și își doresc.

Importanța pe care oamenii o acordă obiectelor, acțiunilor, locurilor, celorlalți oameni determină modul lor de orientare în luarea deciziilor. Scopul științelor umane este înțelegerea și nu predicția. Științele sociale își pot atinge scopul deorece noi suntem propriul nostru comportament, deci deținem o cunoaștere internă, pe când științele exacte se bazează pe o cunoaștere din exterior. Putem înțelege scopurile și planurile celorlalți indivizi deorece noi înșine suntem actori umani.

Experimentul clasic folosit pentru a reda diferența esențială dintre științele exacte și cele sociale se referă la un marțian care urmărește “informaţia” din Gara Centrală din New York. Marțianul nostru poate observa că atunci când acele ceasornicului indică ora 800 se produce o mare agitație pe măsură ce oamenii părăsesc trenurile iar când ceasornicul indică oră 1700 aceeași agitație reapare când oamenii reintră în trenuri și pleacă. Dar, până când marțianul nu va ajunge să înțeleagă scopul acestei agitații – navetă (de) la locul de muncă – interpretarea doar “ştiinţifică” a acestei informații va fi limitată. Științele sociale diferă de ştiinţele exacte iar noi le sărăcim când încercăm să le modelăm după cele exacte.

Microeconomie

Afirmaţia 4: Utilitatea și costurile sunt subiective.

Toate fenomenele economice sunt trecute prin filtrul minții umane. După 1870 economiștii s-au pus de accord asupra faptului că valoarea este subiectivă dar, urmându-l peAlfred Marshall, mulți au susținut că latura costului este determinată de fapte obiective. Marshall a pretins că așa cum ambele lame ale foarfecii taie o bucată de hârtie, așa și valoarea subiectivă împreună cu costul obiectiv contribuie la stabilirea prețului (veziMicroeconomia). Dar, Marshall a omis să recunoască că și costurile sunt subiective, întrucât el însuși este determinat de valoarea unor utilizări alternative a resurselor limitate. Este adevărat că ambele lame ale foarfecii taie hârtia, dar “lama” cererii este determinată de evaluările subiective ale indivizilor.

Pentru a acționa, individul trebuie să aleagă; va selecta o anumită variantă, nu le poate alege pe toate. Concentrarea pe existența alternativelor conduce la unul din conceptele definitorii ale gândirii economice: costul de oportunitate. Costul oricărei acțiuni este valoarea celei mai bune alternative dintre cele la care s-a renunțat. Din moment ce alternativa nerealizabilă, prin definiție, nu este niciodată aleasă, individul compară între ele beneficiile așteptate de la variantele disponibile.

Afirmaţia 5: Sistemul prețurilor reduce costurile informării necesară indivizilor pentru a lua o decizie.  

Prețul rezumă termenii schimbului pe piață. Sistemul prețurilor indică participanțilorinformația relevantă, ajutându-i să obțină avantaje reciproce de pe urma schimburilor. În binecunoscutul exemplu al lui Hayek, când indivizii observă că prețul cositorului a crescut, ei nu trebuie să știe dacă modificarea prețului a fost generată de creștereacererii sau diminuarea ofertei. Oricare ar fi fost cauza, creșterea prețului îi va determina să îl utilizeze cu mai mult raționament. Prețurile de piață se modifică rapid atunci când factorii care îl influențează se schimbă, iar acest fapt va determina ca și indivizii să se adapteze rapid.

Afirmaţia 6: Proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie este o condiție necesară calculului economic rațional

Economiștii și intelectualii sociali au admis cu mult timp în urmă că proprietatea privată stimulează alocarea eficientă a resurselor limitate. Dar, adepții socialismuluiconsiderau că acesta poate înlătura acest atu al proprietății private, schimbând natura umană. Ludwig von Mises a demonstrat că, dacă schimbarea naturii umane ar avea loc, socialismul ar eșua totuşi din cauza incapacității decidenților economici de a identifica variantele de utilizare a resurselor. Mises consideră că fără proprietate privată, nu ar exista nicio piață pentru mijloacele de producție, așadar, niciun preț pentru acestea. Iar fără prețurile care reflectă relativa limitare/raritate a mijloacelor de producție, decidenții economici nu ar fi capabili să calculeze alternativele de utilizare a mijloacelor de producție.

Afirmaţia 7: Piața concurenţială este un proces antreprenorial de inovare 

Mulți economiști consideră concurenţa ca fiind o stare de fapt. Dar, termenul “concurenţă” presupune o activitate. Dacă concurenţa ar fi o stare de fapt, întreprinzătorul nu ar avea niciun rol. Dar, pentru că concurenţa este o activitate, întreprinzătorul joacă un rol important ca agent al schimbării, care atrage sau împinge piața în noi direcții. Întreprinzătorul este atent la oportunități neexploatate. Identificând oportunități, întreprinzătorul obține profituri.

Învățarea generată de identificarea câștigurilor obținute de pe urma schimburilor orientează piața spre o alocare mai eficientă a resurselor. Inovația antreprenorială garantează faptul că piața liberă se mișcă înspre cea mai eficientă alocare a resurselor. Mai mult, ispita profitului îi determină pe întreprinzători să realizeze inovații care măresc capacitatea productivă. Pentru un întreprinzător capabil să identifice oportunități, imperfecțiunile de azi sunt profitul[1] de mâine. Prețurile și economia de piață sunt instrumente de învățare care ghidează indivizii spre descoperirea de câștiguri reciproce și utilizarea eficientă a resurselor limitate.

Macroeconomie

Afirmaţia 8: Banii nu sunt neutri.

Banii sunt definiți ca mijloc de schimb. Dacă guvernul denaturează unitatea monetară, schimbul e denaturat și el. Scopul politicii monetare ar trebui să fie acela de a diminua aceste distorsiuni. Orice creștere a ofertei de bani ce nu este contrabalansată de o creștere a cererii de monedă va conduce la inflație. Dar, prețurile nu se ajustează automat. Unele ajustări se produc mai repede decât altele, ceea ce înseamnă că prețurile relative se schimbă. Fiecare din aceste modificări își exercită influența asupra schimburilor și a producției. Banii, așadar, nu sunt neutri.

Importanța acestei afirmaţii devine evidentă în discuția despre costurile inflației. Teoria cantitativă a banilor afirmă, corect, că tipărirea banilor nu produce mai multă bogăție. Așadar, dacă guvernul dublează cantitatea de bani, puterea de cumpărare a individului nu se va dubla din cauza dublării prețurilor. Dar, dacă teoria cantitativă a banilor reprezintă un progres important în știința economică, o interpretare mecanică a acestei teorii subestimeaza costurile politicii inflaționiste. Dacă prețurile doar s-ar dubla atunci când guvernul dublează oferta de bani, atunci agenții economici ar putea anticipa această ajustare a prețurilor urmărind valoarea ofertei de bani și și-ar ajusta corespunzător comportamentul. Costul inflației ar fi așadar minim.

Dar inflația este dăunătoare social din mai multe puncte de vedere. În primul rând, chiar și inflația anticipată distruge încrederea cetățenilor în guvern întrucât acesta, folosind inflația, confiscă avuția cetățenilor. În al doilea rând, inflația neanticipată este redistributivă din moment ce datornicii câștigă în detrimentul creditorilor. În al treilea rând, populația nu poate anticipa în totalitate inflația și pentru că banii sunt adăugați altundeva în sistem – de exemplu prin cumpărare de obligațiuni de către guvern – unele prețuri (de exemplu prețul obligațiunilor) se modifică înaintea altor prețuri, ceea ce înseamnă că inflația deformează termenii schimbului şi producția.

Din moment ce banii sunt elementul de legătură între aproape toate tranzacțiile aparținând economiei moderne, distorsiunile monetare afectează aceste tranzacții. Așadar, scopul politicii monetare ar trebui să fie minimizarea acestor distorsiuni monetare, tocmai pentru că banii nu sunt neutri[2].

Afirmaţia 9: Structura capitalului se compune din bunuri diverse cu utilizări multiple.  

Chiar în acest moment, oameni în Detroit, Stuttgart și Tokyo proiectează mașini ce nu vor fi cumpărate în următorii 10 ani. Cum știu ei să aloce resursele pentru îndeplinirea unui asemenea obiectiv? Producția se bazează întotdeauna pe o cerere incertă în viitor iar procesul de producție necesită diverse etape de investiții variind de la cele mai îndepărtate (extracția de minereu de fier) până la cele imediate (dealer de mașini). Valoarea tuturor bunurilor unui producător este egală cu valoarea pe care consumatorii o acordă bunurilor produse. Planurile de producție armonizează resursele în cea mai eficientă structură pentru a realiza produsul final în modul cel mai eficient posibil.

Dacă bunurile de capital ar fi omogene, ar putea fi utilizate pentru producția bunurilor finale dorite de către consumatori. Dacă ar apărea greșeli, resursele ar putea fi realocate rapid, cu costuri minime, către producția bunurilor solicitate. Dar, bunurile de capital sunt eterogene și au multiple întrebuințări; o uzină auto poate produce mașini, dar nu și cipuri pentru calculator. Sistemul complex de orientare a capitalului către producția de diverse bunuri pentru consumatori este guvernat de semnalele pe care prețurile le dau și de calculele economice atente ale investitorilor. Dacă sistemul de prețuri este distorsionat, investorii vor aloca greșit bunurile de capital. O data ce erorile vor fi descoperite, agenții economici își vor reorienta investițiile, dar între timp resursele vor fi pierdute[3].

Afirmaţia 10: Instituțiile sociale reflectă adesea acțiunile indivizilor, dar nu și tipul acestora

Multe dintre instituții și politici nu sunt rezultatul direct al anumitor acțiuni ci sunt rezultatul unor acțiuni desfășurate pentru a atinge alte scopuri.

Dacă un student ce se grăbește să ajungă la oră în luna ianuarie, o ia de-a dreptul prin zăpadă, urme ale pașilor săi prin zăpada vor fi observate de alți studenți. Aceștia vor urma și ei aceeași cale, creând astfel o poteca prin zăpadă. Chiar dacă scopul lor e doar să scurteze drumul până la clasă, ei vor crea o potecă ce îi ajută si pe alți studenți să atingă același obiectiv mai ușor. “Poteca prin zapadă” este un exemplu de “produs al acțiunii, și nu al intenției indivizilor” (Hayek 1948, p. 7).

Economia de piață și sistemul de prețuri sunt exemple ale aceluiași proces. Oamenii nu intenționează să creeze sisteme complexe de schimb și de prețuri care formează practic economia de piață. Intenția lor este doar aceea de a-și îmbunătăți propria viață, dar comportamentul lor generează sistemul de piață. Banii, legea, limba, știința, etc, sunt fenomene sociale generate nu de intenția indivizilor, ci rezultate din dorința acestora de a progresa, conducând la apariția acestor fenomene utile întregii societăți[4].

Implicațiile acestor zece afirmaţii sunt semnificative. Dacă ele s-ar aplica, teoria economică s-ar baza pe logica verbală iar activitatea practică ar fi centrată pe fapte istorice. În ceea ce privește politica publică, îndoieli serioase ar apărea referitor la capacitatea oficialilor guvernamentali de a interveni optim în sistemul economic, ca să nu mai vorbim de abilitatea acestora de a conduce economia.

Poate că economiștii ar trebui să adopte principiul de bază al medicilor: “În primul rând să nu faci rău”. Economia de piață rezultă din dorința naturală a indivizilor de a-și îmbunătăți situația economică ce conduce la descoperirea de schimburi reciproc benefice, contribuind astfel la atingerea obiectivului. Adam Smith a fost primul care a sintetizat această idee în cartea sa “Avutia natiunilor”. În secolul douăzeci, economiștii Școlii austriece au fost cei mai hotărâți partizani ai acestui mesaj, nu neapărat din cauza unui angajament ideologic precedent, ci datorită logicii argumentelor lor.

Source: Scoala Austriaca de Economie – Banii NU sunt neutri | Saptamana Financiara

Tagged , , , , , , ,

Paradisurile fiscale încalcă suveranitatea altor țări? Nici vorbă!

Sursa: Sfin.ro


A globe and cash close up

Iată unul din cele mai nostime (dacă nu ar avea implicații dramatice) argumente împotriva paradisurilor fiscale. Pe scurt, ar fi vorba de faptul că paradisul fiscal încalcă suveranitatea altor state deoarece legislația sa este creată cu scopul de a servi cu precădere non-rezidenții.

„O jurisdicție care păstrează secrete activitățile desfășurate sub egida sa este de fapt un spațiu care emite reglementări cu scopul primordial de a oferi beneficii celor care nu sunt rezidenți în respectiva zonă geografică; aceste prevederi subminează legislația și reglementările impuse de alte jurisdicții și, pe deasupra, creează în mod deliberat o umbrelă a secretului care face ca persoanele din afara jurisdicției care se folosesc de reglementările acesteia să nu poată fi identificate.

Este clar atunci că acțiunile jurisdicțiilor secrete ne oferă justificarea morală de care avem nevoie pentru a întreprinde măsuri împotriva lor. Ele au ales să atace suveranitatea altor locuri pentru a-și promova propria bunăstare. Țările care răspund acestui atac prin impunerea de sancțiuni economice fac asta ca să se apere și să își păstreze suvernitatea. Ele nu atacă pe nimeni. Ca atare, sancțiunile sunt justificate din punct de vedere etic.”

paradis fiscal

Argumentul este absolut pueril, deși vine din partea uneia din cele mai puternice organizații care militează împotriva paradisurilor fiscale. Există multe asemenea situații în care un stat poate pretinde că suveranitatea i-a fost încălcată deoarece cutare sau cutare alt stat a decis să ducă o politică ce îi produce deservicii majore. De exemplu:

  • Când o țară decide să nu imite politica monetară inflaționistă a altui stat, atunci acest lucru poate fi interpretat ca o agresiune. Dacă restul lumii nu-și ancorează monedele de dolarul american inflaționist, ci le lasă să se aprecieze, atunci dolarul se va deprecia rapid și vom asista la o fugă a capitalului din activele denominate în dolari către cele exprimate în alte monede. Așa s-a întâmplat de pildă înainte de abandonarea etalonului-aur, când Franța și Germania au refuzat să tipărească bani în aceeași măsură cu SUA, au cerut convertirea propriilor rezerve valutare în aur și, în cele din urmă, au impus ruperea sistemului de la Bretton Woods.
  • Când un stat sau o uniune de state oferă subvenții grase fermierilor (să o numim Uniunea Europeană!), atunci aceștia sunt în măsură să ducă în faliment agricultura țărilor vecine. Acestea din urmă ar avea astfel un motiv moral pentru a porni o agresiune împotriva furnizorilor de subvenții. Un caz asemănător foarte recent este cel al dumping-ului practicat de China la exporturile de oțel către SUA. Alt caz: creșterea producției americane de petrol din șisturi prezintă o provocare strategică pentru ceilalți exportatori de petrol, ducându-i chiar în cvasi-faliment (Venezuela).

Problema este cumva insurmontabilă și rezultă din ceea ce se cheamă „globalizare”. Acțiunile unui stat se repercutează inevitabil asupra altor state. Dacă argumentul supăraților pe paradisurile fiscale ar fi acceptat, atunci el ar justifica ducerea a sute de războaie între toate statele lumii.

Și uite așa ne-am împotmolit în această chestiune, ceea ce ne arată că am omis ceva. Supărăcioșii au omis să judece din punct de vedere moral tocmai legislația statului din care se refugiază investitorii. Care este statutul moral al unei legislații care instituie o impozitare aspră? Un caz recent: cât de corect este ca ANAF să dea pe goarnă (fără alte precizări) informații despre datornicii la stat? De ce statele care impun taxe mari și publică la gazeta de perete informații despre cei care nu plătesc au tot dreptul să facă acest lucru, iar statele care decid să impună taxe mici și să nu colecteze/divulge informații despre contribuabili nu au acest drept?

Tagged , , , ,

Cine trage frana economiei in 2017?

Sursa: Sfin.ro

De la prognozele FMI ( nu prea le nimeresc finantatorii internationali nici macar ca si tendinta) la iesirile publice ale corifeilor, 2017 va fi semnificativ mai slab comparativ cu 2016.

Unii au incercat sa produca un soc major si in 2016 prin ghidarea perceptiei investitorilor, oamenilor de afaceri si a populatiei, dar inertia economiei a fost prea mare. Detalii aici http://lucianisar.com/macro-miscellaneous/recesiune-in-2016-improbabil/

In ultimii 26 de ani Romania a fost condusa din criza economica in criza economica.

Parghia prin care au fost declansate aceste probleme au tinut de deciziile de politica monetara si de credit (includem aici pastorirea falimentelor bancare). Politicile de credit sunt mai greu de decriptat si nu ajung pe agenda publica: politica de provizionare, normele de creditare, evaluarea colateralelor, expunerea valutara etc.

In acest moment inflatia yoy anuntata la nivel de aprilie 2016 se situeaza la minus 3,3%. Acest rezultat nu semnalizeaza doar faptul ca BNR va stabili un nou record, ratarea singurului obiectiv inclus in lege in 11 din 12 ani.

Inflatia aflata la un asemenea nivel semnalizeaza probleme majore pentru economia Romaniei daca nu se actioneaza din timp.

Este evident ca BNR incearca sa produca o noua criza in 2017 si nu doar ca si revansa la legea privind darea in plata.

Cu inflatia in acest teritoriu si cu deflatia fiind doar o problema de excurs public BNR a testat mai multe metode de franare suplimentara a economiei.

Cresterea dobanzilor a fost anuntata ca si posibilitate de Consilieru’ Croitoru de la BNR. Detalii aici http://lucianisar.com/uncategorized/romania-este-condusa-prin-inducerea-periodica-de-crize/

Cresterea dobanzilor era prea tranparenta ca si masura anti economica in acest mediu.

In consecinta au optat pentru franarea economiei prin limitarea creditarii in economie.

Noile norme ce limiteaza creditarea nu fac decat sa incerce provocarea de probleme in 2017.

Restrictionarea creditarii a fost operata de BNR si in 2009 – 2010 dupa ce cu doar 2 ani inainte,in 2007, BNR a produs o relaxare a creditarii fara fundament.

Motivul pentru provocarea de crize si accidente in economie este unul mundan: negocierea se poate purta mult mai usor cu diferitii guvernanti si autoritati ale statului daca sunt probleme. Media si propaganda este receptiva la anunturile panicarde.

Strigatele din ultima perioada fara o baza reala au ramas fara ecou. Acest fapt dovedeste ca decidentii din Romania, dupa 26 de ani, nu mai cred in povesti. In consecinta BNR a hotarat sa faca tot ce poate pentru realizarea falsei profetii.

Negocierea noului statut BNR, a comitetului de macrostabilitate si a diferitelor plangeri nu mai pot fi castigate fara o criza in economia romaniei.

Tagged , , , , ,

Porcaria lui John Keynes (stagflatia) care a distrus capitalismul…alaturi de bancile centrale…

Sursa: Saptamana-Financiara.ro

Dintr-un interviu cu Hyung Song Shin, șeful cercetării de la BIS, aflăm că, surprize-surprize, (1) băncile centrale poartă principala responsabilitate pentru evoluția recentă a economiei mondiale și că (2) erorile de politică monetară s-au întâmplat datorită unor erori ideologice (idei greșite).

i-used-to-be-so-happy-boy-was-i-naive-thumb

Hai să începem cu ultimele. Principala eroare pe care, știți, “tehnocrații” din băncile centrale o împărtășesc, este că inflația apare când economia se supraîncălzește, respectiv deflația apare când economia e în criză. Cu alte cuvinte, eroarea constă în perspectiva keynesiană asupra economiei. Dar deflația nu este rea, așa cum v-am spus și eu în repetate rânduri, de exemplu aici:

Deflația nu duce la falimente, șomaj, catastrofă. Am învățat asta (cei care am învățat) încă de acum aproape un secol, de la Școala Austriacă. A fost nevoie să treacă atâta timp pentru ca un profesor din establishment să descopere că… “Marea Depresiune este un eveniment singular… Nu putem generaliza… Inflația scăzută nu este întotdeauna asociată cu reducerea producției”.

Deflatia

Și de la eroarea teoretică se ajunge imediat la eroarea politică. Fiindcă dacă crezi că deflația este rea, atunci tipărești bani ca să inversezi trendul prețurilor. Tipărești bani și scazi dobânzile. Doar că, surprize-surprize (încă o dată), procedând așa nu faci decât să distrugi economia: dobânzile mici instigă lumea să se îndatoreze, creșterea datoriei alimentează investiții speculative și fără fundament economic, fenomen care de fapt maschează o expropriere în masă a avuției – de la “fraierii” care stau cu bani în bancă și în instrumente cu venit fix către “băieții deștepți” care joacă la bursă.

Dobanzi

Retorica domnului Shin îmi amintește de cele spuse de Hayek amicului său Keynes:

“DOMNILOR, M-ATI INVITAT SA VA VORBESC DESPRE UN TERMEN CARE E O NOUTATE, STAGFLATIE. AM STAT SI M-AM GANDIT SI CRED CA AM UN RASPUNS. IN ’39, DUPA CE PRIETENUL MEU JOHN KEYNES SI-A LANSAT CARTEA (TEORIA GENERALA A OCUPARII FORTEI DE MUNCA, A DOBANZII SI A BANILOR) SI AM CITIT-O, MI-AM DAT SEAMA CAT DE PERI­CU­LOASA ESTE SI L-AM INVITAT LA O DIS­CU­TIE LA UN RESTAURANT LONDONEZ. SI STITI CE I-AM SPUS? JOHN SCOATE PORCARIA ASTA DE PE PIATA CA VEI DISTRUGE CAPITALISMUL. SI UITE CA S-A INTAMPLAT CA PORCARIA LUI JOHN A DISTRUS CAPITALISMUL”.

Ei bine porcăriile băncilor centrale au mai distrus capitalismul o tură.

Tagged , , , ,

Profilul economic al zilei

– Leul a rămas aproape neschimbat faţă de ziua precedentă la cotaţia oficială a BNR (4,4421). Volumul tranzacţiilor a fost apropiat de media zilelor anterioare dar piaţa nu a avut o direcţie clară, ordinele de vânzare alternând cu cele de cumpărare. Deprecierea leului faţă de euro din această săptămână a fost în contradicţie cu evoluţia altor monede din Europa Centrală (forintul maghiar, zlotul polonez) care s-au întărit în raport cu moneda unică europeană.

– Volumul tranzacţiilor pe piaţa secundară a titlurilor de stat a fost destul de redus. Ministerul de Finanţe a vândut obligaţiuni scadente în ianuarie 2018 în valoare de 500 de milioane lei, la un randament mediu de 2,39%. Cererea investitorilor a fost de 1,33 miliarde lei. Luni, Ministerul de Finanţe va organiza o licitaţie pentru obligaţiuni scadente în aprilie 2020 în valoare de 300 de milioane de lei.  

Tagged , , , , ,