Sursa: Mareaspovedanie.ro
Exista însă un pericol în anii 2000, presa. Năstase o adusese la tăcere, dar și multinaționalele și consorțiul au contribuit din belșug la acea stare de fapt. Dacă în 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro și se credea că va începe din nou să latre ca la începutul anilor ‘90, consorțiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precădere în presa prietenă. Întâi, au bătut palma cu mogulii, dar și așa tot mai rămâneau niște ziariști „duși cu capul”, care aveau chef de anchete și scoop-uri. Firmele din IT au început atunci să plătească salarii direct ziariștilor, de obicei celor influenți.
Eram într-un bar bucureștean cu șeful unei mulținaționale americane din IT și la televizor era o emisiune cu Dan Turturică, de la România Liberă. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms și l-a scos din emisiune, așa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie și celor din jur că l-a cumpărat deja. La fel a procedat și Vîntu când își freca, de față cu mine și Mircea Dinescu, mâinile, la crearea ziarului Gândul (pentru aceasta poveste puteți citi spovedania “SOV și junimiștii”, publicată în Hotnews, în 2010).
La sfârșitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maximă, neuronii actorilor nu mai gândeau, erau deja pe regim de rutină. Exista însă o hibă imensă în acest sistem, hibă ce provenea din lăcomia lui Năstase, care nu împărțea și care nici nu-i lăsa pe cei mai mici să ciupească și ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decât cu persoane de la minister, secretar de stat în sus, și toți inspectorii școlari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfă achiziționează, la ce prețuri, fără să poată beneficia de vreun sfanț, ba mai mult erau și obligați să semneze la ordin orice matrapazlâc. Revolta sfințișorilor PDSR din teritoriu s-a simțit greu la alegeri, unde favoritul Năstase a pierdut cu brio.
O să mă întrebați ce făceau Justiția și Serviciile. Evident, făceau afaceri. Dacă veți analiza acționariatul Siveco și Omnilogic, trecând prin câteva societăți austriece și baltice și prin câțiva acționari de la Viena, veți afla că sinapsa acționarului majoritar ajunge tot în România, la ofițerii din Serviciile lui Măgureanu, retrași în afaceri cu IT în 1996. De multe ori, când unii politicieni, chiar de la PDSR, erau înspăimântați de jaful ce se punea la cale și refuzau să semneze sau să publice caietele de sarcini facute de consorțiu, băieții retrași din Servicii interveneau direct șantajând politicienii recalcitranti, dându-i pe brazdă.
Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat șpaga anticipată, fără obiect. La un moment dat, în plină criză, când apăruseră nişte zvonuri că cineva se gândeşte să-mi ofere postul de la Finanţe, înainte cu mult de a primi vreo propunere sau măcar vreo sugestie, consorţiul a venit și mi-a propus să-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era să ai deja șpagă pe cont când ajungi ministru, astfel încât să o treci de la început în declaraţia de avere şi să nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat șpaga anticipată, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, în 2012, când se făcea Guvernul MRU. Am refuzat direct şi astfel mi-a spus fără jenă ca o să-l pună pe Drăgoi, ceea ce s-a şi întâmplat. Gândind retroactiv, este evident că Radu avea putere la acea vreme. Îl sprijinea pe Băsescu, era ofiţer acoperit SIE, ba chiar şi fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE şi avea nevoie de oameni din sistem.
Alegerea lui Băsescu nu a deranjat pe nimeni iniţial. Se credea că totul va merge la fel. Gabi Marin şi alţi lideri din consorţiu se duseseră să pupe papucul noului sultan crezând că totul va continua pe aceleaşi sinapse, doar neuronii vor fi alţii. În plus, în perioada 2000-2004, Opoziţia a primit şi ea câteva fărâme şi atenţii, pentru că nu se ştie ce îţi aduce viitorul. Îmi aduc perfect aminte că, după întâlnirea cu noii aleşi, visau deja la aceiaşi cai mari, fuseseră liniştiţi şi luaseră girul Noii Puteri. Cel puţin aşa credeau atunci. Afaceriştii români duseseră ipocrizia şi curvăsăria morală la paroxism, dar au avut surpriza ca Băsescu să-i depăşească cu mult, şi chiar din prima clipă. Una li s-a spus în fata şi alta au primit. Ba, chiar au început să fie hăituiţi. În 2007, la referendumul de demitere, erau deja toţi în tabăra adversă preşedintelui şi aveau o ură profundă pe el şi pe ţiitoarele sale. Când Udrea afirmă azi că nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevărat, cel puţin până în 2012, când am plecat eu, tot sectorul din IT o înjura cu spume. Sunt convins că Udrea împroaşcă şi cu adevăruri şi cu invenţii, dar de această afirmaţie sunt absolut sigur.
În guvernarea Tăriceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decât pe vremea lui Năstase, pentru că acum eram în plin boom economic şi erau bani prea mulţi la guvern, risipa era de-a dreptul fără limite. Ca să vă dau un exemplu, preşedintele Asociaţiei Orbilor s-a dus la Vosganian să-i ceară 100.000 şi Vosganian, generos, cu casa plină, i-a dat 1 milion. La doar câteva luni încheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, în campania pentru legislative, în 2008, când Predoiu candida la Buzău şi s-a dus la Tăriceanu să se plângă că nu ia bani, acesta i-a răspuns: “Păi nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban șpagă, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat pături la oameni şi l-au votat. Predoiu are însă marea vină că a delegat sectorul Achiziţii şi, drept urmare, Alina Bica, în mandatul Boc a putut să facă ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, îl reprezenta pe Băsescu şi în rest se făcea că plouă.
Lumea IT-ului a fost însă profund zdruncinată în timpul guvernării Boc. Ăştia erau total dezorganizaţi, erau flămânzi, mult mai lacomi decât cei de dinainte şi erau foarte mulţi decidenţi. Când Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul şoc a fost că i s-a cerut să dea tribut şi pentru afacerile în derulare făcute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat şi i-a spus noului ministru PDL: “Înţeleg să împărţim ce muncim împreună, dar ce am muncit cu alţii rămâne aşa!”. „Munca” însemna aranjarea licitaţiilor, fixarea sinapselor şi împărţirea prăzii.
Evident că s-a iscat un scandal monstru între Gabi Marin și Gabi Sandu. Aici a apărut mediatorul-şef, Bogdan Chirieac. Când afacerile au luat o amploare şi mai mare, a apărut Niro, care de fapt i-a împăcat pe toţi, contra unui comision.
Pentru a înţelege cum a ajuns Dorin Cocoş în afacerile cu IT, deşi săracul nu cred că ştia nimic despre calculatoare, trebuie să ne întoarcem în anii 2000-2004, când la restaurantul Trei Cocoşi din Parcul Herăstrău se puneau la cale toate sinapsele corupţiei. Clienţi nelipsiţi erau Chirieac, Miki Șpagă zis Bebiţă şi elveţianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret şi circumspect, văzând ca Dorin Cocoș, botezat şi Gorgorin, începuse nu doar să servească la masă, dar şi să facă uneori cărţile.
Să analizăm sinapsele una câte una, cu argumente şi detalii.
Sinapsele care pleacă de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nașul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR în 2000. Chirieac devine un pion important după campania din 2000, făcând legătura între multinaţionale şi partide. Chirieac achiziţionează de la Adrian Lustig, soţul Eugeniei Vodă, un apartament lângă Piaţa Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achiziţionează şi el un apartament în acelaşi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari şi Petrescu îi plăteşte lui Lustig şi apartamentul său. Chirieac primeşte de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeşte de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui în campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uită de Stolojan şi Mugur Isărescu, deşi ştie că nu au şanse în fata Bunicuţei în campanie. Doar Vadim nu primeşte nimic.
Adrian Vasilescu primeşte banii pentru campania lui Isărescu, deşi nici el nu crede în succesul acestuia. Chirieac îi dă 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo în casă, pe str. Episcopiei şi, în acelaşi timp, pregăteşte cu Miki Șpagă achiziţionarea de către sicilian a Siderca Călăraşi. Chirieac vrea să facă televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sârbu îi cere să vândă emisiunea înainte de a fi produsă. Sârbu îmi vinde mie emisiunea ProVest, 10 ediţii, contra 30k dolari, urmând să împart cu el, după ce îmi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie să caut publicitate. Reuşesc să vând publicitate la Ductil Steel, Sanofi şi Aventis de peste 60k dolari. Sârbu încasează cei 60k, dar uită să-mi mai dea vreun ban. Țeapă!
Mă duc la Londra şi, întâmplător la o cină în casă la Charles Franck, preşedintele de atunci la EBRD, o găsesc invitata pe Janine. Deschid discuţia despre Sârbu şi îl fac ţepar şi neserios. EBRD tocmai dorea să împrumute pe CME cu mulţi bani. Pentru a nu-şi pierde imaginea pe piaţa londoneză, Adrian Sârbu îmi plăteşte a doua zi toţi cei 60k din afacerea ProVest, invocând întârzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea mulţi bani șpagă şi nu mai avea de unde. Evident că nu îi cred poveştile. Chirieac are ca invitaţi la ProVest redacţia Europei Libere, finanţez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei şi începe să-i facă voalat securişti. Aici am primul dubiu. Chirieac îi pasează contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vîlcu, care începe să le şantajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amănunte aceste şantaje.
La Restaurantul Trei Cocoşi, îl cunosc pe Dorin Cocoș- Gorgorin, şi pentru prima oară pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divorţase şi ne prezintă ultima achiziţie. Udrea, în tricou mulat şi blugi strâmţi părea scoasă din Discoteca Herăstrău, care era la doi paşi de restaurant. Toţi de la masă fac mişto, eu le spun că fata are tupeu şi o să facă un drum lung şi de succes, nici măcar Gorgorin nu îmi dă dreptate. O s-o reîntâlnesc pe Udrea după mulţi ani, într-un avion de Viena, unde am stat alături, culmea, la economic.
-va urma-
