În luna mai, în fiecare dintre cele patru weekend-uri – 9/10, 16/17, 23/24 și 30/31 – strada Lipscani devine Strada BT, refugiul tău perfect pentru zilele de primăvară.
Departe de stres, deadline-uri, griji, pe Strada BT vei fi așteptat cu multă voie bună, evenimente inedite, oameni frumoși, spectacole gândite numai pentru tine.
Tu vei fi personajul principal pe Strada BT…
Foarte aproape de Calea Victoriei și Universitate, în proximitatea Pieței Unirii, vino să fii surprins, în fiecare weekend din luna mai: concerte de muzică clasică, jazz, rock, piese de teatru în aer liber, spectacole de dans, evenimente artistice în premieră.
În fiecare dimineață, între 10.00 și 13.00, copiii vor retrăi magia celor mai cunoscute desene animate, alături de mascote care vin special pentru a cânta, a dansa și a face poze alături de micuți.
Organizatorii au pregătit numeroase surprize: fiecare poate fi vedetă pentru o zi cântând la Pianul BT, se poate transpune într-o realitate virtuală cu multă adrenalină în Caruselul BT sau chiar poate deveni pictor sau sculptor în cadrul unor proiecte artistice inedite, de mari dimensiuni.
Pe Strada BT poți citi în “Biblioteca în aer liber” Humanitas: de data aceasta, scriitorii te întâmpină într-o atmosferă de sărbătoare. Pentru ca relaxarea să fie completă, poți citi într-unul dintre locurile special amenajate, bucurându-te în același timp de flori supradimensionate.
Invită-ți prietenii la povești cu soare, pe băncuțele BT.
Pe 9 și 10 mai vă așteptăm pentru:
10:00 – 13:00
• Activităţi distractive pentru copii: mascotele din desene animate şi mascotele BT se joacă cu cei mici, fac poze, dansează cu ei
• Ateliere de creaţie – cadouri pentru părinţi şi copii, deopotrivă
• Cor de copii – “Bucuria Muzicii”
• Demonstraţii sportive inedite – îi vom intâlni pe campionii “Jocului minţii” – Şahul
17:00 – 21:00
• Paradă deschidere – actori pe picioroange, jonglerii, mingi, popice, acrobaţi la sol dau startul evenimentelor pe Strada BT
• Concert “Adolescentin Cvartet”
• Piesă de teatru – “Fă-mi Loc” pe Strada BT – cu Marius Manole si Medeea Marinescu
• Concert de muzică clasică, jazz, vals
• Pegas Show
• Pianul BT – fii vedetă pentru o zi şi cântă la pianul gigant
• Realitate Virtuală – Caruselul BT
Strada BT este un eveniment organizat de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Municipiului București şi susținut de Fundația Școala de Televiziune Tudor Vornicu.
Primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, este cercetat de DNA pentru că, abuzând de funcţia deţinută, ar fi instigat mai mulţi poliţişti locali să efectueze supravegheri operative şi investigative în cazul unor persoane, au declarat ieri surse judiciare. La ora scrierii acestui articol, Gheorghe Nichita era în drum spre București, unde era adus pentru a fi audiat la sediul DNA –Structura Centrală.
Primarul Gheorghe Nichita este primar din Iași din 2003, este la al treilea mandate, și ocupă funcția de vicepreședinte al PSD. La alegerile locale din 2012 candidatul USL Gheorghe Nichita a castigat alegerile pentru Primaria Iasi cu 59,4% din voturi
Cum a ajuns în PSD
Gheorghe Nichita a fost membru în fostul PD, între anii 1995 şi 2000, el părăsind acest partid imediat după alegerile locale din 2000, când a candidat la Primăria Iaşi şi a obţinut doar trei la sută din voturi. El s-a înscris în PSD, iar în anul 2003 a fost desemnat viceprimar al Iaşiului, iar apoi primar interimar, după ce fostul edil al Iaşiului Constantin Simirad a fost numit ambasador în Cuba. Deține funcția de consilier local în perioadele 1996-1998 și 2000-2003, în ultima perioadă fiind liderul grupului de consilieri locali ai P.S.D. din cadrul Consiliului Local Iași. Urcă pe scara ierarhică a Organizației Municipale Iași PSD, fiind membru Delegația Permanentă, secretar, vicepreședinte (2001-2003) și apoi președinte al Organizației Municipale Iași a PSD (2003-2005). În decembrie 2006, Gheorghe Nichita este ales ca vicepreședinte pentru Regiunea Nord-Est al Partidului Social Democrat (PSD).
Nunta mezinei
Astfel, Gheorghe Nichita a ajuns cel mai influent lider PSD din Moldova. Acest lucru a fost vizibil în seprembrie 2014, atunci când membrii Guvernului Victor Ponta s-a mutat la Iaşi pentru nunta fiicei, Ilinca. Şefii Guvernului României, prim-ministrul Victor Ponta şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, plus alţi opt miniştri, au luat parte la nunta de lux a fiicei primarului PSD de Iaşi, Gheorghe Nichita. Petrecerea a avut loc La Castel, un restaurant de lux situat la periferia Iaşiului, unde fiecare maşină a fost verificată la sânge de către patru agente de pază postate la intrare. 600 de invitaţi au luat parte la petrecere, într-un cort a cărui capacitate a fost mărită special pentru acest eveniment. La petrecerea de nuntă a fiicei lui Nichita au fost prezenţi, pe lângă Victor Ponta, vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, dar şi alţi opt miniştri: Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu, Remus Pricopie, Eugen Teodorovici, Aurelia Cristea, Gabriela Szabo, Doina Pană şi Robert Cazanciuc.
Soborul de preoți
Artiştii tocmiţi pentru petrecere au fost Loredana Groza, Adrian Enache şi de interpreta de muzică populară Daniela Condurache. Cu câteva ore înainte a avut loc cununia religioasă, oficiată de un sobor de 10 preoţi condus de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teofan.
De curînd, reprezentanta unei firme de PR mi-a transmis un mesaj, prin care mă ruga să scriu un mic text care să fie distribuit angajaţilor de la Piraeus Bank, cu ocazia „rebrenduirii“ (ah!) instituţiei. „Comanda“ era cît se poate de clară. Ai fi zis că, în mintea doamnei care mă solicita, textul era deja scris. Trebuia doar să-i adaug semnătura mea (electronică). Ce aveam de făcut?
Să produc un mesaj „inspiraţional“, „motivaţional“, „emoţional“, despre „adevărata valoare a lucrurilor şi a fiecăruia dintre noi“. Cei vizaţi trebuia să afle (citind cîteva fraze care să încapă pe o jumătate de pagină A4) că ei sunt adevărata valoare a firmei. Una peste alta era vorba despre o nouă „poziţionare / filozofie“ a locului lor de muncă. Ceva de genul: „Curaj băieţi! Fiţi mîndri de voi! Omul e cel mai preţios capital! Ce s-ar face şefii fără voi?“
N-am avut puterea să răspund suficient de politicos, să refuz fără abuz de vorbe, o ofertă care mi se părea, pe toate planurile, iritantă. Mai întîi, nu era prima oară cînd eram abordat ca o fată-n casă, bună la toate: „Dl.Pleşu, spitalul X organizează o dezbatere despre diabet. Nu ne spuneti, în deschidere, cîteva cuvinte inspiraţionale?“. „Dl.Pleşu, sindicatul benzinarilor organizează o petrecere. N-aţi vrea să o deschideţi Dvs. cu cîteva cuvinte bine simţite, cum ştiţi Dvs.?“ „Dl.Pleşu, am scris o carte. Daţi-mi şi mie cîteva rînduri pentru coperta a patra“. Ş.a.m.d. Ideea este că sunt un fel de croitoraş îndemînatec, gata oricînd să însăileze vreo bluziţă, vreo vestuţă, vreun tricouaş. Îmi spun adesea că e vina mea: că afişez, involuntar, un înşelător aer de disponibilitate perpetuă, că nu par să am o profesiune bine definită şi sunt gata, prin urmare, să mă „rebrenduiesc” la moment, în orice domeniu. De pildă, doamna de la firma de PR amintită adineaori va fi crezut sincer că sunt expert în „motivarea” unor funcţionari de bancă. Ştiu, o să ziceţi că ar trebui să mă simt flatat. Că această abundenţă sufocantă de „oferte de serviciu” e un semn de simpatie, de preţuire, de încredere în capacitatea mea de comunicare. Am motive să mă îndoiesc. Simt mai curînd că sunt tratat drept o soluţie comodă: ce înseamnă pentru mine două trei fraze bine ţintite? Le pot livra şi în somn! Mai simt că am ajuns un fel de flaşnetă uşor de închiriat, un breloc uşor accesibil (pe care dă bine să-l porţi agăţat la cingătoare):
„Hai să-l luăm pe Pleşu! Are papagal, spune şi glumiţe, ce mai, e băiat de comitet.“
Dar nu toată această ţesătură de malentendu-uri mă irită cel mai mult. Iritantă este invazia de nestăvilit a unei noi limbi de lemn, cu gîndirea de lemn aferentă. De multe ori, am impresia că nu vorbesc cu oameni vii, ci cu „dispozitive” „comunicaţionale”, cu roboţi de corporaţie, fără idei proprii, fără vocabular propriu, fără contur. Mi s-a întîmplat să primesc, în aceiaşi termeni, de o descurajantă vacuitate, şi propuneri să conferenţiez pe diverse teme: „Am dori să ne transmiteţi un mesaj pozitiv, inspiraţional. Vrem ca publicul să primească o infuzie de optimism, să devină mai „pro-activ”, vrem ca fiecare să-şi regăsească încrederea în sine, să creadă în succes, să nu se lase demobilizat de eventuale dificultăţi şi eşecuri!” Ceea ce mi se cere e un mic compendiu de heirupism pionieresc, o tacla veselă din speţa: „Nu dispera, viaţa merge înainte, e destul să vrei şi ai să poţi!” Dar orice mătuşă tandră şi binedispusă de pe mapamond poate debita tone de asemenea îndemnuri încurajatoare. E drept, există şi colecţii de citate ale unor autori faimoşi care, în momente de somnolenţă, „neinspirate”, au aşternut pe hîrtie platitudini solemne, nedemne de anvergura lor reală. Sau care sunt antologaţi nătîng, prin scoatere din context. Nu trebuie să fii Einstein ca să declari: „Nu căuta să ai succes, ci să ai valoare!”. Nu trebuie să fii Goethe ca să spui: „Îmi plac cei care aspiră la imposibil!”. Nu trebuie să fii Kazantzakis ca să dai sfaturi răscoapte („Ca să reuşeşti, trebuie mai întîi să crezi că poţi!”).
Recomand, deci, căutătorilor de mesaje inspiraţionale şi motivaţionale, ba poate chiar educaţionale, instrucţionale, operaţionale, intonaţionale şi activaţionale să se uite pe Google. Vor găsi vagoane întregi de înţelepciune inutilizabilă care, vorba lui Marius Chicoş Rostogan, „gîdilă într-un mod plăcut urechile”. Aforismele, dacă nu au impactul paradoxului, al surprizei, sau graţia umorului, sunt cel mai plicticos gen literar. Tot ce poţi zice, ca cititor, cînd ai închis cartea este: „Aşa e! Aferim!” După care râmîi unde erai. Cea mai simplă situaţie de viaţă este, întotdeauna, mai nuanţată şi mai provocatoare decît un aforism ţanţoş. Rugăminte finală: Nu mă mai invitaţi să particip la „training”-uri şi festivităţi cooperatiste, trase la indigo după serbede modele globale. Învăţaţi să gîndiţi liber, neconvenţional, imprevizibil.
Şi nu mai vorbiţi păsăreşte, cu epitete de lemn, terminate, toate, în „-ţională“. Limba română e mai bogată decît străveziul dvs. dicţionar de idei gata făcute.
O să vă fie greu! V-aţi învăţat cu „sublimităţi” la îndemînă. Dar dacă reuşiţi, veţi avea bucuria (uitată între timp) de a vă mişca printre cuvinte şi gînduri fără lozinci, fără îndemnuri pompoase şi inutilizabile, fără reţete de cantină proastă.
Timișoara, oraș acaparat de trei clanuri țigănești, este o lecție pentru structurile centrale DIICOT și DNA despre cum se cimentează local o caracatiță imună la sistemul judiciar.
Încă de acum 15 ani presa locală din Timișoara a început să publice seriale de anchete despre clanurile baștanilor Cârpaci, Covaci sau Stancu, mafii care puneau stăpânire pe zeci de immobile din capitala Banatului.
Au făcut afaceri de zeci de milioane de mărci germane și apoi de milioane de euro fără ca vreo autoritate fiscală locală să verifice sursa banilor. Au înhățat, prin tot felul de falsuri, imobilele cele mai mari din zona istorică fără ca vreo autoritate judiciară să-i deranjeze.
Au terorizat literalmente sute de familii de bătrâni care locuiau în casele vechi pentru a-I determina să plece și să vândă pe nimic, fără ca Poliția Timișoara sau vreo altă autoritate de ordine publică să le facă ceva.
Pur și simplu clanurile țigănești implicate în aceste afaceri imobiliare cu case naționalizate aveau imunitate totală în oraș și un tupeu incredibil.
Ca să înțelegeți cât tupeu aveau, vă spun doar că, după ce am publicat o anchetă despre ei în ”Evenimentul zilei”, în 2008, interlopii din clanul Cârpaci m-au amenințat pe holurile Tribunalului Timiș, în fața jandarmilor de acolo. Ulterior, nașul clanului, Ionelaș Cârpaci, m-a amenințat în fața redacției, cu doi jurnaliști martori, că îmi taie capul cu sabia, dacă mai scriu despre el.
A făcut-o fără nicio frică pentru că știa că are relații în mediul judiciar. Relații foarte puternice, din moment ce plângerile făcute pentru amenințare au fost toate clasate cu NUP. Anchetele jurnalistice au continuat însă la Evenimentul zilei și apoi la Adevărul, până când am descoperit falsuri comise pentru mafia imobiliară în cabinetul notarului public Safta Criste, soția fostului procuror general al României, Mircea Criste.
Domnul Criste este actual adjunct al avocatului poporului, Victor Ciorbea. Înțelegeți despre ce nivel de relații vorbim?
Vi se pare uluitor că niște baștani analfabeți aveau legături până la un procuror general al republicii?
Atunci o să picați de pe scaun când aflați că, la ziarul ”Adevărul”, însuși Dinu Patriciu a intervenit personal pentru a stopa investigațiile jurnalistice care vizau legăturile clanului Cârpaci cu familia actualului adjunct al Avocatului Poporului. Și nu ați auzit tot.
Aceiași baștani se lăudau în gura mare pe străzile orașului, în fața polițiștilor care nu știau cum stă treaba și îi mai amendau pentru scandal, că beneficiază de protecția ”șăfilor” din Poliția Română, de la București și că nu pățesc nimic. Și așa era, nu pățeau nimic. Nu au pățit nici când au bătut un polițist până când i-au scos un ochi.
Știți ce avocați au apărut recent prin instanțe ca apărători ai clanurilor?
Vă spune ceva numele Pavel Abraham? Vă spune ceva persoana chestorului Florin Sandu?
Despre acest nivel de relații vorbim.
Privind de la acest nivel, e un mizilic faptul că fiul primarului de atunci, Gheorghe Ciuhandu, se ostenea cu firma proprie de arhitectură să facă documentații pentru monumente istorice intrate în posesia mafiei, pe care baștanul Cârpaci le dorea distruse.
Structura centrală a DNA a derulat în ultimele două zile o amplă operațiune în care a ridicat 6.000 de dosare din Primăria Timișoara. Cheia imunității clanurilor țigănești este aici.
Cum funcționa cercul vicios?
Administrația primarului Gheorghe Ciuhandu a acordat ilegal case și apartamente din fondul locativ al municipalității unor procurori, judecatori, ofițeri de informații, polițiști.
Este vorba de imobile vândute de primărie în baza legii 112. Legea spunea că se pot vinde chiriașilor imobilele naționalizate pentru care nu sunt cereri de retrocedare, dar numai celor care erau chiriași la momentul apariției legii.
Primăria a dat locuințele cu chirie ulterior apariției legii persoanelor importante din sistemul judiciar. Apoi imobilele erau vândute acestora pe sume derizorii.
Procurorii bătrâni i-au băgat și pe cei mai tineri în schemă și apoi, când tinerii stagiari recunoscători administrației Ciuhandu au ajuns șefi, s-a închis cercul vicios. În centrul cercului este mafia imobiliară țigănescă, protejată pentru că avea la mână personajele cheie din administrația locală cărora le erau îndatorați cei din sistemul judiciar care au primit ilegal locuințe la prețuri modice.
Terorizează clanul Cârpaci doi bătrâni pentru a-I scoate din casă și aplică vreo amendă vreun polițist zelos? Nicio problemă! Seful Poliției are casă ieftină de la primărie. Un telefon și se rezolvă tot.
A falsificat Cârpaci documente și a furat astfel terenuri ale statului, fiind prins de un procuror zelos? Nicio problemă, procurorul general are casă de la primărie.
Se plânge vreun naiv la DNA Timișoara? Un prost! Șeful DNA Timișoara a primit, stagiar fiind, o astfel de locuință.
Reclamă cineva la București? Nicio problemă!
Printre ofițerii de informații care trebuie să ofere date pentru o eventuală anchetă sunt câțiva fericiți proprietari ai unei astfel de locuințe cu preț promoțional.
Reclamă vreun prost ceva la DIICOT Timiș? Nicio problemă, șefa biroului județean, Carmen Martinov, e procuroul care în trecut i-a dat NUP lui Ionelaș. Înțelegeți sistemul?
Toți s-au înfruptat dintr-o afacere care a adus milioane unor analfabeți care au avut inteligența nativă să profite de caracatița asta și să corupă tot în jurul lor. Au îmbolnăvit, ca o infecție violentă, tot sistemul judiciar local. Au o imunitate mai puternică decât cea parlamentară.
Și în ziua de astăzi mafia e atât de puternică pe plan local încât, fără niciun motiv rezonabil, ditamai Curtea de Apel Timișoara tergiversează judecarea unui dosar în care Ionelaș Cârpaci e acuzat de falsuri prin care a furat terenuri ale statului. Un dosar tergiversat degeaba de aproape patru ani. Poate se întreabă cineva de la structura centrală DNA ce îi determină pe judecătorii care au dosarul să-l amâne până când faptele se prescriu.
Este dosarul în care a fost inițial cercetat notarul public Safta Criste, soția actualului adjunct al Avocatului Poporului. Mafia e mai puternică decât oricând.
Dincolo de cazurile sclipicioase de corupție, cu personalități politice băgate după gratii, sunt astfel de caracatițe infinit mai puternice. Mafii veritabile care au distrus aproape total întregi comunități locale.
Timișoara, capitala Banatului, este un oraș parazitat de această infecțe. În același timp este un studiu de caz care descrie perfect un fenomen național. Astfel de mafii, cu legături locale betonate în sistemul judiciar există în toate zonele României.
Nu știu ce urmăresc exact procurorii de la București care anchetează cele 6.000 de dosare exrase de la Primăria Timișoara. Știu că dacă o fac până la capăt se vor duce după gratii nume grele din România, pentru că am investigat ani de zile și am expus aceste complicități care fac din personaje cum e baștanul Ionelaș Cârpaci indivizi infinit mai puternici decât orice politician cu nume sonore pe care îl vedeți acum în marile dosare de corupție.
Meseria de jurnalist poate fi una dintre cele mai dificile, mai ales cand esti nevoit sa lucrezi in tarile in care dictatura face legea, asta mai ales din cauza restrictiilor impuse de catre autoritati in ceea ce priveste libertatea de exprimare. Ca jurnalist, in aceste 10 tari este aproape imposibil sa iti spui parerea.
Locul 10 – Cuba
In ciuda efoturilor si a imbunatatirii climatului social din ultimii ani, asa cum este cazul eliminarii vizelor pentru cei care isi doreau sa paraseasca tara, Cuba continua sa fie una dintre tarile cu cel mai restrictiv trai, mai ales in ceea ce priveste libertatea presei. Ziarele si televiziunile sunt controlate in totalitate de catre partidul comunist, care se afla la putere de mai bine de 50 de ani.
In ciuda faptului ca accesul la Internet s-a deschis timid, furnizorii de servicii sunt obligati sa blocheze continutul neadecvat. Jurnalistii sau bloggeri care lucreaza in industria online sunt obligati sa utilizeze site-uri in alte tari si trebuie sa mearga la ambasadele tarilor straine sau la hotel pentru a-si publica informatiile si a trece de filtrele de protectie impuse de regimul cubanez.
Blogurile care critica regimul comunist, dar si platformele online sunt inaccesibile publicului larg din Cuba, asta desi accesul utilizatorilor obisnuiti la Internet este un lux.
Exista si cazuri concrete de ziaristi care au fost trimisi la inchisoare pentru mai multe luni dupa ce acesta a fotogratiat un incident intre oameni si fortelele de ordine, in Havana. In plus, vizele pentru jurnalistii internationali se acorda in mod selectiv de catre oficiali.
Locul 9 – Myanmar
Myanmar, stat situat in sud-estul Asiei, aplica una dintre cele mai stringente controale asupra mass-media. Legea presei din Myanmar elimina din start sticile care ar putea aduce prejudiciu religiei, ataca legile sau rani unitatea etnica din tara. Publicatiile trebuie sa fie inregistrate sub o anumita lege, iar daca sunt gasite ca afecteaza in vreun fel imaginea tarii sunt li se retrage licenta.
De exemplu, in Myanmar, cinci jurnalisti de la un saptamanal independent au fost trimisi la inchisoare pentru 10 ani de zile si la munca grea pentru dezvaluirea unor secrete militare care inludeau productia de arme chimice.
Locul 8 – China
Pentru mai bine de un deceniu, China a fost in top 3 al tarilor care au incarcerat cei mai mult jurnalisti la nivel global, o distinctie care insa este greu de crezut ca se va schimba in viitorul apropiat.
Un document secret intrat in atentia presei la nivel global, si care dateaza din aprilie 2014, releva decizia guvernului chinez de a combate si elimina concetul “valorilor universale” si promovarea unui punct de vedere “occidental” al presei. Document 9, asa cum este cunoscut actul propus de guvenrul statului chinez, sustine in mod clar ca rolul institutiilor de presa din China este acela de a sustine politica partidului aflat la putere.
In ciuda faptului ca in China se afla cea mai mare populatie de pe glob, ceva mai putin de jumatate dintre acestia au acces la Internet, ceea ce reprezinta circa 650 de milioane de utilizatori, echivalentul a 22% din populatia totala a lumii conectata la Internet.
Exista de asemenea si restrictii in ceea ce priveste acordarea vizei intre SUA si China.
Locul 7 – Iran
Guvernul iranian se foloseste de puterea pe care o detine pentru a inchide gura jurnalistilor care incalca restrictiile din statul asiatic. Iran a devenit in 2009 tara in care au fost incarcerati cei mai multi jurnalisti si se pozitioneaza in top in ultimii ani.
Autoritatile din Iran blocheaza accesul la Internet, ceea ce face ca acest regim sa fie unul dintre cele mai restrictive la nivel global. Statul iranian blocheaza milioane de site-uri, inclusiv site-uri de stiri sau retele de socializare. Autoritatile iraniene sunt suspectate ca utilizeaza tehnici extrem de avansate in asa fel incat sa blocheze in totalitate accesul la semnalul prin satelit.
Desi poarta aceasta povara a libertatii presei de ani de zile, sperantele Natiunilor Unite pentru un climat mai pozitiv in randul populatiei Iranului sunt ca si naruite, asta dupa ce actualul regim din tara asiatica impune un mod tot mai restrictiv al accesului la Internet.
Locul 6 – Vietnam
Partidul Comunist din Vietnam nu permite niciunei publicatii sa functioneze in regim privat, toate mediile de informare din stat fiind controlate in totalitate de catre autoritati.
Articolul 1, capitolul 1 al legii canalelor de informare din Vietnam arata clar ca toate publicatiile care activeaza in Vietnam trebuie sa slujeasca drept “Vocea Partidului”.
Jurnalistii sau bloggerii independenti care publica informatii sensibile risca inchisoarea, Vietnamul fiind una dintre tarile cu cel mai mare numar de ziaristi incarcerati, numarul acestora ridicandu-se in prezent la 16.
Autoritatile din Vietnam blocheaza in dese randuri site-uri care aduc ofensa Guvernului, asa cum este si cazul blogului Danlambao, care acopera teme legate de politica, drepturile omului sau disputele cu China.
In septembrie 2013, o noua lege a fost promulgata si facereferire la platformele de social media, blocand si interzicand utilizatorilor sa publice orice materiale, dar mai ales articole ale presei internationale.
Locul 5 – Azerbaijan
Principalele surse de informare in Azerbaijan sunt televiziunile, care sunt controlate si detinute de catre stat sau apropiati ai autoritatilor. Televiziunile internationale sunt blocat, iar publicatiile care critica regimul din aceasta tara au facut obiectul unor mari conflicte care au condus la un val de incarcerari.
Cel putin 10 jurnalisti si bloggeri, cat si un reporter premiat se afla in detentie in inchisorile azere. Mai multi jurnalisti au fugit din tara in anul 2014, iar cei care au ramas si aduc in continuare critici la adresa conducerii statului sunt hartuiti de catre autoritati.
Locul 4 – Ethiopia
In timp ce Ethiopia se pregateste pentru alegerile din luna mai a acestui an, autoritatile din statul african inca blocheaza sistematic presa independenta din tara, fie prin arest sau prin intimidare.
Presiunile facute de autoritatile din Ethiopia au facut ca numarul publicatiilor independente sa se reduca masiv, in prezent fiind doar o mana de ziare si site-uri informative la o populatie de aproximativ 90 de milioane de locuitori.
Un numar de 10 jurnalisti independenti bloggeri au fost incarcerat in cursul anului trecut. In Ethiopia nu exista televiziuni independente. Totodata statul controleaza industria telecomunicatiilor si are acces deplin la serviciile de Internet, blocand accesul la site-urile informative la nivel global.
In ciuda restrictiilor venite din partea autoritatilor, exista si jurnalisti internationali care lucreaza in Ehiopia, dar care scriu sub o atenta supraveghere. In ciuda faptului ca in trecut jurnalistii primeau acreditare, in prezent acestora le este tot mai greu sa o obtina.
Locul 3 – Arabia Saudita
In Arabia Saudita rolul presei este destul de bine tinut din scurt, insa aici mai multa atentie se acorda serviciilor de social media si a canalelor de tipul YouTube, care este folosit pentru a adresa probleme cu care populatia se confrunta.
In cursul anului trecut, “CNA-ul” din Arabia Saudita a anuntat ca va monitoriza serviciile online si cele de partajare-video, asa cum este cazul YouTube.
Locul 2 – Coreea de Nord
Coreea de Nord este cunoscuta drept tara cu cel mai asupritor regim in ceea ce priveste cenzura si libertarea presei in ultimii ani, asta desi si-a pierdut prima pozitie in top. In Coreea de Nord sunt 12 ziare, 20 de publicatii care apar periodic si televiziuni care apartin de Agentia de Presa Nord-Coreeana, principalele teme acoperite fiind cele de politica a statului si activitati variate.
Internetul poate fi accesat numai de catre liderii politici, dar anumite scoli si institutii ale statului au acces la un serviciu de intranet. Totodata, telefoanele mobile sunt interzise, unuii utilizatori avand acces in ultimii ani la diferite surse de continut informativ de antenele din China.
In cursul anului 2013, publicatii din Coreea de Sud sustineau ca nord-coreenii au inceput sa produca smartphone-uri care ruleaza pe baza unei retele construite de catre compania egipteana Orascom, cat si de Korea Post si Telecommunications Corp. Mai mult, comerciantii de pe strazi sunt in dese randuri vazuti purtand telefoane cu 3G, care suporta schimb de continut video si texte, potrivit mai multor turisti care s-au intors din tara comunista.
Locul 1 – Eritreea
Prima pozitie in topul tarilor cu cea mai puternica cenzura este ocupata de catre Eritreea, statul african fiind singurul in care autoritatile aleg ce informatii sa apara. Aici, ultimul corespondent international a fost dat afara din tara in anul 2007. Inclusiv jurnalistii care lucreaza in cadrul publicatiilor aflate sub atenta supraveghere a autoritatilor traiesc in mod constant in frica si teama ca nu cumva informatii importante din stat sa ajunga in afara granitelor tarii.
Ultima publicatie privata din Eritreea si-a suspendat activitatea in anul 2001, iar jurnalistii au fost incarcerati. Multi dintre acestia inca isi isparesc pedepsele. Eritrea detine in prezent numarul cel mai mare de jurnalisti inchisi in inchisoare de pe intreg continentul african.
Toate comunicatiile si accesul la Internet se realizeaza prin compania de telefonie EriTel controlata de catre stat. In momentul de fata numai 1% din populatia tarii acceseaza Internetul, iar acest lucru se realizeaza la viteze extrem de mici, accesul fiind extrem de limitat.
Femeia i-a răspuns lui Marius Tucă: « N-ai să mă fuți »Este virală pe net poezia “Am să te fut” publicată de marius Tucă pe pagina sa de Facebook.
Femeia i-a răspuns însă clar și categoric.Publicăm aici poezia lui Tucă dar și, în exclusivitate(www.criterii.ro) ,răspunsul Doamnei.
Am să te fut
Am să te fut,
Nu este o ameninţare, este o promisiune
E o declaraţie de dragoste pe româneşte
Care la început te revoltă, apoi te incită,
Nici măcar faptul de a îţi spune că te iubesc
Nu îţi provoacă asemenea stări
Când te ia cu frig, când îţi e cald şi îţi tremură genunchii.
Am să te fut,
Şi te rog să iei această declaraţie de intenţie
Ca pe o declaraţie metafizică,
Nu e nimic vulgar dacă stai să te gândeşti
Şi, mai ales, când începi să simţi
Cum îşi face loc în tine golul din stomac
Iar obrajii când îţi iau foc şi când se albesc.
Am să te fut,
Aceasta e declaraţia universală a românilor
Bărbaţi sau femei, adolescenţi întârziaţi sau nu,
O declaraţie de ciudă şi de dorinţă
Şi ar fi culmea să-mi reproşezi lipsa de tandreţe
Sau faptul că nu sunt în stare să nutresc
Sentimente adevărate şi înălţătoare pentru tine.
Am să te fut,
Şi nu ar trebui să găseşti nimic animalic
În această declaraţie sinceră şi repetabilă
Care adună atâta energie în dânsa,
Poezia frustă a trupului, a dorinţei
Se manifestă fără teama de a fi cenzurată
Şi te cuprinde pe de-a-ntregul, cucerindu-te cu totul.
Am să te fut,
Aceasta poate fi şi o declaraţie de principii
Care nu se face din principiu
De frică să nu superi cea mai frumoasă limbă
Limbă română vorbită şi simţită
Nu cea de prin dicţionare explicative
Sintactice, morfologice, fără pic de vibraţie.
Am să te fut,
Nu are rost s-o mai suni pe mami să-i ceri consimţământul
Poate intra în trepidaşii, dacă nu şi-a luat medicamentele,
Pentru acest demers de amor tandru şi îndelung
Ai să primeşti binecuvântarea mea
Din tot sufletul, cu vârf şi îndesat,
Poate doar o cruce mare şi un Doamne ajută n-ar strica.
Am să te fut,
Bazeză-te pe mine şi pe ceea ce simt pentru tine
Nu te joci de-a mama şi de-a tata
Cu sângele şi cu mintea, cu trupul şi cu sufletul,
Sunt romantic până la capăt
Şi dacă printr-o nepotrivire de caracter nu se va întâmpla nimic,
Consideră că te-am futut.
____________________
N-ai să mă fuți
N-ai să mă fuți,
Nu este o ameninţare, este doar un refuz,
E o declaraţie cinstită, spusă pe româneşte
Care la început te revoltă, apoi te incită,
Faptul de a îţi spune că nu te iubesc
Sper să nu îţi provoace asemenea stări
Când te ia cu frig, când îţi e cald şi îţi tremură genunchii.
N-ai să mă fuți,
Şi te rog să iei această declaraţie
Nu ca pe o declaraţie metafizică,
Ci ca pe un simplu refuz, dacă stai să te gândeşti,
Pentru că eu nu simt
Cum îşi face loc golul din stomac
Iar obrajii nu îmi iau foc şi nu se albesc.
N-ai să mă fuți,
Aceasta e declaraţia universală a tuturor femeilor
Care nu sunt și nici nu vor fi îndrăgostite de tine,
O declaraţie pe cât de cinstită, pe atâta de directă
Şi ar fi culmea să-mi reproşezi lipsa de tandreţe
Sau faptul că nu sunt în stare să nutresc
Sentimente adevărate şi înălţătoare pentru tine.
N-ai să mă fuți,
Şi nu ar trebui să găseşti nimic egoist
În această declaraţie sinceră şi repetabilă
Care adună atâta energie în dânsa,
Proza frustă a trupului, a dorinţei
Nu se manifestă și nu am ce să cenzurez,
Nu mă cuprinde pe de-a-ntregul, nu mă cucerește.
N-ai să mă fuți,
Aceasta poate fi şi o declaraţie de principii
Care se face din principiu
Fără frică să nu supăr cea mai frumoasă limbă
Limbă română vorbită şi simţită
Nu cea de prin dicţionare explicative
Sintactice, morfologice, fără pic de vibraţie.
N-ai să mă fuți,
Nu are rost s-o mai suni pe mami și să-I spui că tu ești Marius Tucă,
Poate intra în trepidații, dacă nu şi-a luat medicamentele,
Pentru acest demers de demnitate și onoare
Ai să primeşti binecuvântarea mea
Din tot sufletul, cu vârf şi îndesat,
Poate doar o cruce mare şi un Doamne ajută n-ar strica.
N-ai să mă fuți,
Nu te baza pe mine şi pe ceea ce simt pentru tine
Nu te joci de-a mama şi de-a tata
Cu sângele şi cu mintea, cu trupul şi cu sufletul meu,
Eu sunt o romantică până la capăt
Și printr-o nepotrivire de caracter nu se va întâmpla nimic,
Ceea ce nu te împiedică să consideri că m-ai futut.
Domnul Gelu Diaconu de la ANAF e aici? Doar o vorbă să-i mai spun şi să-i arăt nişte documente!
Se da urmatoarea speta: compania Romstrade, in portofoliul careia se afla si compania aviatica Blue Air, a intrat acum citiva ani in insolventa. Statul roman, prin ANAF, avea de recuperat de la Romstrade vreo 42 de milioane de lei. Insolventa Romstrade era controlata de Casa de Insolventa Transilvania patronata de numitul Andrei Cionca. Ce face statul roman, care avea de recuperat, repet, 42 de milioane de lei de la Romstrade? Pai, statul roman, prin ANAF, sub semnatura directorului general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, numitul Ionut Misa, aproba vinzarea Blue Air din portofoliul Romstrade.
Cine se ocupa de vinzarea Blue-Air? Teoretic, Casa de Insolventa Transilvania, practic insa, asa cum veti vedea din documentele de mai jos,vinzarea se va realiza printr-o firma numita „Consultanta Andrei & Andrei”. A cui e firma asta? Ei, acum incepe dansul: e firma domnului Andrei Cionca, adica acelasi Cionca ocupat si cu insolventa Romstrade- Blue Air! Omul e polivalent, veti zice, el centreaza, el suteaza. Da, asa zic si eu, ba, as mai adauga faptul ca domnul Cionca de la insolventa s-a plasat atit de bine pe teren incit a reusit sa si marcheze pentru domnul Cionca de la consultanta de aceasta data, un comision din vinzarea Blue Air de 500.000 de euro. Baiat destept, nu? Iata factura, ca sa n-avem vorbe:
Oricum, pare-se ca Cionca a fost singurul care a iesit pe plus din afacerea vinzarii Blue Air. Sau, ma rog, or mai fi si altii, dar cu siguranta statul roman, prin ANAF, si-a luat o teapa de zile mari, nereusind sa recupereze niciun leu din multele zeci de milioane pe care ar fi trebui sa le aduca la buget. Si, in cazul asta, vorbim deja despre mai multi baieti destepti!
Intre timp, ANAF continua batalia cu vinzatorii de zarzavat si cu bacsisul care trebuie impozitat. Apropo, stie cineva daca prejudiciul de 60.000.000 de euro din cazul Voiculescu a fost recuperat? Dar despre dosarul cu rambursarea ilegală de TVA acordată societăţii Avicola Crevedia, societate aflată de asemenea sub administrarea Casei de Insolventa Transilvania, mai stie cineva ceva? Ca era vorba de un prejudiciu de „doar” 75.000.000 de lei! Cit a recuperat ANAF din aceasta suma?
Faptul că în Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF lucrează un număr de ofiţeri ai SRI, mai mult sau mai puţin acoperiţi, a devenit secretul lui Polichinele. Toată lumea îl ştie, dar toţi se întreabă dacă e normal. Ce? România este condusă de serviciile secrete? Nu cumva Udrea are dreptate?
Stârnit fiind de aceste întrebări, am început să întreb în stânga şi în dreapta, hotărât să îmi fac o idee despre posibili ofiţeri de informaţii, trimişi eventual să ia buticurile la rând şi să aresteze urzicile de la mamăi. Unele lucruri aflate par mai credibile, despre altele am îndoieli.
Am aflat, de exemplu, că ar exista chiar o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofiţeri să fie detaşaţi pe faţă, deci nu acoperiţi, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale şi locale ale DGAF (Direcţia Antifraudă), pentru a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdăşia organelor de control cu evazioniştii. Prezenţa acestor ofiţeri în structură este o certitudine. Toată lumea ştie de ei.
Alte surse spun că, pe lângă aceştia, un număr de ofiţeri ar fi fost conspiraţi în inspectori pentru a curăţa sistemul din interior. Nici nu era greu, căci din cei aproximativ 1000 de comisari ai fostei Gărzi Financiare, doar o treime au rămas la Antifraudă. Deci cam 350 din cei peste 1400 de inspectori, câţi sunt azi în total.
Şi, cu această ocazie, am aflat că numărul lor va creşte până la 2000 în perioada următoare. Chiar şi aşa, numărul mi se pare mic, în comparaţie cu totalul de 25 de mii de oameni, câţi are în total Fiscul la nivel naţional.
Modul de control implementat în urma detaşării ofiţerilor SRI este următorul – la nivel central se face o analiză de risc (marea majoritate sunt de fapt analişti de date, iar nu ofiţeri operativi). În urma analizelor de risc se stabileşte, să zicem, o strategie de control pentru judeţul Mehedinţi, în luna mai 2015. Rezultă o listă de firme din judeţul Mehedinţi, ce ar urma să fie controlate de către inspectorii Antifraudă. Lista şi tematica de control pentru fiecare firmă o ştie doar Bucureştiul (câţiva oameni) şi şeful structurii regionale a Antifraudei (sunt opt structuri regionale), în cazul nostru Craiova.
În dimineaţa X a lunii mai, conform programării, echipa de control Y de la Severin primeşte în plic, de la şeful de la Craiova, ordinul de a controla firma Z ce trebuie verificată în ziua respectivă, precum şi tematica de control. Şi porneşte. Dacă echipa constată că firma Z părea să fi fost informată că-i va pica Antifrauda pe cap, atunci numărul persoanelor care puteau informa evazionistul este limitată.
De altfel, ofiţerii SRI care lucrează detaşaţi în cadrul Fiscului la nivel regional ţin legătura/coordonarea şi cu cei de la DNA şi, respectiv, SRI. Ceilalţi inspectori ştiu aceste lucruri, de fapt toţi se tem, toţi bârfesc, nimeni nu mai vorbeşte cu nimeni la telefon. Logic ar fi ca tentaţia de a se lăsa corupţi să scadă direct proporţional cu teama de puşcărie dar, cine ştie?
Din ce înţeleg eu, rostul ofiţerilor SRI în Direcţia Antifraudă (că au fost sau nu trimişi acolo prin decizie CSAT nu mai contează) este acela să cureţe sistemul.
Nu îmi este nici mie clar cât timp vor face asta şi când vor fi retraşi, dacă vor fi retraşi vreodată, sau dacă vor fi doar înlocuiţi de alţii care să ţină permanent Fiscul sub observaţie.
Sunt însă gata să bag mâna în foc că SRI-ul ştia şi pe vremea Gărzii Financiare când şi cum era folosită aceasta pentru a mâna firmele adversarilor politici către faliment sau cum se colectau bani într-un sistem piramidal.
Dacă estimările economiştilor sunt corecte, din evaziunea fiscală statul pierde anual între 15 şi 20 de miliarde de euro, deci cam jumătate din taxele ce i s-ar cuveni. Nu-mi este clar nici astăzi de ce atât amar de ani a fost perpetuat acest sistem de şpăgi, când era atât de simplu de organizat o structură în care corupţia să fie imediat identificată. Şi nici azi nu înţeleg de ce este atât de mult amânată informatizarea Fiscului şi de ce politicienii amână la infinit corelarea bazelor de date deja existente.
Revenind la întrebările de la început, nu cred că România a fost vreodată condusă de serviciile secrete, dar nici nu cred că acestea şi-au făcut întotdeauna datoria în mod eficient. (Nu prea mă interesează amestecul lor în viaţa politică, ba chiar azi e clar că un ministru ca Udrea reprezenta o vulnerabilitate şi că aceasta ar fi trebuit cel puţin izolată din start, dacă nu cumva chiar controlată atent.)
Dar eu cred că Fiscul nu mai trebuie lăsat niciodată în mâna politrucilor. Este, desigur, treaba politicienilor să stabilească cum se cheltuieşte banul public, este treaba procurorilor să îi prindă atunci când îl fură, dar treaba Fiscului este să se asigure că toată lumea plăteşte corect, chiar şi atunci când taxele şi impozitele ajung, în final, pe mâna unor hoţi sau unor incapabili.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat duminică pe pagina de Facebook un text în care face inventarul a ceea ce el numeşte „masiva operaţiune de denigrare” derulată de trei televiziuni: RoTV(probabil, acronimul România TV folosit de fostul preşedinte, n.r.), Rtv(probabil Realitatea TV) şi A3(Antena 3).
Băsescu afirmă că regimul Năstase-Voiculescu vrea să-şi ia revanşa pentru „toate loviturile primite” în decursul celor două mandate prezidenţiale.
În acest demers – susţine Traian Băsescu – se înscriu „punerea nejustificată sub sechestru a terenului agricol cumpărat legal de Ioana (…) punerea mea şi a ginerelui sub acuzare pentru şantaj sau arestarea unor persoane considerate emblematice în timpul celor zece ani de mandat„.
RoTV, Rtv, A3 sunt în campanie furibundă împotriva mea. Uneori, alimentate chiar de instituţii ale statului devenite obediente stăpînilor pentru că unii îşi doresc să fie veşnici în funcţii (…)
Fie că utilizezi epave ale regimului comunist angajate cu normă întreagă la cele trei televiziuni, fie că utilizezi familii întregi de rromi interlopi bine instruiţi de avocaţi de tip miliţian să facă declaraţii denigratoare la adresa mea, fie că sunt vîrfuri de lance ale turnătorului Voiculescu angajaţi sau foşti angajaţi ai trustului Intact, fie că sunt angajaţi ai turnătorului de tip nou Ghiţă, fie că sunt băsişti răspopiţi sau diverse specii de acoperiţi, toţi se străduiesc din răsputeri să anihileze două mandate de preşedinte şi să semene, fără pic de responsabilitate, ură şi minciună.
Oare ce v-a deranjat atît de tare în cei zece ani ?
(…)
Poate izolarea justiţiei de influenţa politicului ?
Poate faptul că nu am negociat cu niciunul dintre voi propria voastră ticăloşie ?
Poate faptul că văd în PSD şi PNL şi liderii lor acelaşi USL din vara lui 2012 ?
Poate faptul că nu am împărtăşit cu voi ilegalităţi şi nu am fost niciodată dependent de voi ?
Poate faptul că nu mai puteţi controla multe din instituţiile statului ?
Poate faptul că ţara nu mai este ca cea din 2004 ?
Fostul preşedinte încheie avertizând că se va bate „şi 10 ani, dacă va fi nevoie” pentru apărarea mandatelor sale.
Jurnalista Sorina Matei îl atacă, pe pagina sa de Facebook, pe Ion Cristoiu, pe care îl acuză că minte și că nu este capabil să înțeleagă un rechizitoriu întocmit de procurori. Reacția fostei moderatoare B1 TV vine după ce Cristoiu a scris pe blogul său despre dosarul Referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, din 2012 și despre Liviu Dragnea.
Sorina Matei îl numește pe fostul șef al EvZ „maestru al găinilor care nasc pui vii” și îl acuză că scrie „după dictare”. Mai mult, ea consideră că Ion Cristoiu nu a înțeles, în cazul în care a citit rechizitoriul, probele aduse de procurori.
„Maestrul găinilor care nasc pui vii susține că a citit în viața lui cel puțin un rechizitoriu. Al lui Dragnea/ referendumul. Eu cred că minte.
Iată de ce:
El zice că e o făcătură și că nu sunt probe. Eu spun că sunt. Nu toate directe, dar rechizitoriul e plin de probe, inclusiv interceptări, note și smsuri ale lui Dragnea.
El zice că frauda s-a realizat printr-un mecanism simplu. Procurorii descriu pe 353 de pagini cum frauda s-a realizat printr-un mecanism complex, coordonat pe multe paliere.Tocmai de aceea, printre multe, multe altele, probatoriul este extrem de divers și încărcat. În treacăt fie spus, au fost făcute inclusiv rapoarte de constatare tehnico științifică a semnăturilor.
El zice că rechizitoriul nu face nici cea mai mică referire la primari. Numai că tot rechizitoriul face zeci de referiri la primari care sunt indicați cu nume și prenume, inclusiv rude și interceptări cu ei.
El zice că fraudarea a fost o decizie politică a USL și nu înțelege de ce nu sunt Ponta și Antonescu în rechizitoriu, ci doar Dragnea. Eu îi spun că Justiția se face numai pe probe nu pe vorbe iar Dragnea este în cauză în calitate de coordonator, probat.
El zice că rechizitoriul are aproape 500 de pagini. Eu îi spun că are 353”, punctează jurnalista.
„Din prostiile pe care le scrie „maestrul găinilor care nasc pui vii” rezultă următorarele:
– Minte. Scrie după dictarea altora. Ceea ce nu e nicio surpriză. N-a citit niciun rechizitoriu.
– Nu minte, l-o fi citit demult în mod clar habar n-are și n-a înțeles nimic din rechizitoriu
– A citit doar comunicatul de presă. Ceea ce înseamnă că n-a citit niciun rechizitoriu.
Numai că la cât de amatoristic scrie și la câte prostii pe bandă rulantă croșetează, pe mine mă face să cred că în viața lui n-a citit niciun rechizitoriu, referat, ordonanță sau închieiere. Altfel, ar fi înțeles și ar fi reținut ce e important într-un act al Justiției. În cazul acesta, nu a priceput mecanismul de fraudare, probatoriul, complexitatea dosarului, absolut nimic. În capul lui este o varză totală.
Asta este încă o probă că „maestrul găinilor care nasc pui vii” și tuturor intoxicărilor, dezinformărilor și linșajelor la comandă ar trebui să se limiteze doar la ce-i dictează penalii din pușcării sau prietenii politici din libertate. Scrierile și zicerile „maestrului găinilor care nasc pui vii” despre Justiție sunt egale cu zero”, conchide jurnalista, care-și încheie postarea cu un îndemn: „Tataie, du-te la culcare și lasă dictarea de pe telefon”.
