Tag Archives: anaf

ANAF e plin de SRI

Sursa: Comisarul

Faptul că în Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF lucrează un număr de ofiţeri ai SRI, mai mult sau mai puţin acoperiţi, a devenit secretul lui Polichinele. Toată lumea îl ştie, dar toţi se întreabă dacă e normal. Ce? România este condusă de serviciile secrete? Nu cumva Udrea are dreptate?

Stârnit fiind de aceste întrebări, am început să întreb în stânga şi în dreapta, hotărât să îmi fac o idee despre posibili ofiţeri de informaţii, trimişi eventual să ia buticurile la rând şi să aresteze urzicile de la mamăi. Unele lucruri aflate par mai credibile, despre altele am îndoieli.

Am aflat, de exemplu, că ar exista chiar o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofiţeri să fie detaşaţi pe faţă, deci nu acoperiţi, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale şi locale ale DGAF (Direcţia Antifraudă), pentru a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdăşia organelor de control cu evazioniştii. Prezenţa acestor ofiţeri în structură este o certitudine. Toată lumea ştie de ei.

Alte surse spun că, pe lângă aceştia, un număr de ofiţeri ar fi fost conspiraţi în inspectori pentru a curăţa sistemul din interior. Nici nu era greu, căci din cei aproximativ 1000 de comisari ai fostei Gărzi Financiare, doar o treime au rămas la Antifraudă. Deci cam 350 din cei peste 1400 de inspectori, câţi sunt azi în total.

Şi, cu această ocazie, am aflat că numărul lor va creşte până la 2000 în perioada următoare. Chiar şi aşa, numărul mi se pare mic, în comparaţie cu totalul de 25 de mii de oameni, câţi are în total Fiscul la nivel naţional.

Modul de control implementat în urma detaşării ofiţerilor SRI este următorul – la nivel central se face o analiză de risc (marea majoritate sunt de fapt analişti de date, iar nu ofiţeri operativi). În urma analizelor de risc se stabileşte, să zicem, o strategie de control pentru judeţul Mehedinţi, în luna mai 2015. Rezultă o listă de firme din judeţul Mehedinţi, ce ar urma să fie controlate de către inspectorii Antifraudă. Lista şi tematica de control pentru fiecare firmă o ştie doar Bucureştiul (câţiva oameni) şi şeful structurii regionale a Antifraudei (sunt opt structuri regionale), în cazul nostru Craiova.

În dimineaţa X a lunii mai, conform programării, echipa de control Y de la Severin primeşte în plic, de la şeful de la Craiova, ordinul de a controla firma Z ce trebuie verificată în ziua respectivă, precum şi tematica de control. Şi porneşte. Dacă echipa constată că firma Z părea să fi fost informată că-i va pica Antifrauda pe cap, atunci numărul persoanelor care puteau informa evazionistul este limitată.

De altfel, ofiţerii SRI care lucrează detaşaţi în cadrul Fiscului la nivel regional ţin legătura/coordonarea şi cu cei de la DNA şi, respectiv, SRI. Ceilalţi inspectori ştiu aceste lucruri, de fapt toţi se tem, toţi bârfesc, nimeni nu mai vorbeşte cu nimeni la telefon. Logic ar fi ca tentaţia de a se lăsa corupţi să scadă direct proporţional cu teama de puşcărie dar, cine ştie?

Din ce înţeleg eu, rostul ofiţerilor SRI în Direcţia Antifraudă (că au fost sau nu trimişi acolo prin decizie CSAT nu mai contează) este acela să cureţe sistemul.

Nu îmi este nici mie clar cât timp vor face asta şi când vor fi retraşi, dacă vor fi retraşi vreodată, sau dacă vor fi doar înlocuiţi de alţii care să ţină permanent Fiscul sub observaţie.

Sunt însă gata să bag mâna în foc că SRI-ul ştia şi pe vremea Gărzii Financiare când şi cum era folosită aceasta pentru a mâna firmele adversarilor politici către faliment sau cum se colectau bani într-un sistem piramidal.

Dacă estimările economiştilor sunt corecte, din evaziunea fiscală statul pierde anual între 15 şi 20 de miliarde de euro, deci cam jumătate din taxele ce i s-ar cuveni. Nu-mi este clar nici astăzi de ce atât amar de ani a fost perpetuat acest sistem de şpăgi, când era atât de simplu de organizat o structură în care corupţia să fie imediat identificată. Şi nici azi nu înţeleg de ce este atât de mult amânată informatizarea Fiscului şi de ce politicienii amână la infinit corelarea bazelor de date deja existente.

Revenind la întrebările de la început, nu cred că România a fost vreodată condusă de serviciile secrete, dar nici nu cred că acestea şi-au făcut întotdeauna datoria în mod eficient. (Nu prea mă interesează amestecul lor în viaţa politică, ba chiar azi e clar că un ministru ca Udrea reprezenta o vulnerabilitate şi că aceasta ar fi trebuit cel puţin izolată din start, dacă nu cumva chiar controlată atent.)

Dar eu cred că Fiscul nu mai trebuie lăsat niciodată în mâna politrucilor. Este, desigur, treaba politicienilor să stabilească cum se cheltuieşte banul public, este treaba procurorilor să îi prindă atunci când îl fură, dar treaba Fiscului este să se asigure că toată lumea plăteşte corect, chiar şi atunci când taxele şi impozitele ajung, în final, pe mâna unor hoţi sau unor incapabili.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu, tot mai aproape de puscarie

Sursa: Evz

Curtea de Apel București a încuviințat mai multe probe în dosarul în care fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop, în dosarul privind şantajarea lui Ioan Bendei, administrator al RCS&RDS.

Solutia pe scurt:

  • În baza art. 100 alin. 2 C.proc.pen. încuviinţează cererile Ministerului Public şi ale părţilor privind audierea martorilor menţionaţi în rechizitoriu, cu excepţia numiţilor Radu Bogdan, Ambrono Alexandru Demostene, Cimpoeşu Radu, Bădiţă Florin Bogdan şi Păcuraru Mirela.
  • Încuviinţează pentru inculpaţii SC Intact Publishing şi Matiescu George Daniel administrarea probei cu înscrisuri constând în actele constitutive ale SC Intact Publishing SRL şi contractul de asistenţă juridică încheiat între SC Intact Media Group SA şi avocat Puşcaş Raluca Fraga.
  • În baza art. 100 alin. 4 C.proc.pen. respinge celelalte probe solicitate de inculpaţii SC Intact Publishing şi Matiescu George Daniel.
  • În baza art. 100 alin. 2 C.proc.pen. încuviinţează pentru inculpaţii SC Antena TV Group SA şi Alexandrescu George Sorin administrarea probei cu înscrisuri constând în actele din dosarul nr. 32833/3/2012 al Tribunalului Bucureşti menţionate în cuprinsul cererii de probe (cerere de intervenţie, încheiere de şedinţă din 31.10.2012, împuternicire avocaţială), adresa nr. 34606/20.12.2013 emisă de RCS&RDS SA şi contractul de distribuţie nr. 424/20.05.2013 încheiat între Orange România SA şi SC Antena TV Group SA.
  • În baza art. 100 alin. 4 C.proc.pen. respinge celelalte probe solicitate de inculpaţii SC Antena TV Group SA şi Alexandrescu George Sorin.
  • În baza art. 100 alin. 2 C.proc.pen. încuviinţează pentru inculpata SC Antena 3 SA administrarea probei cu înscrisuri constând în documentele privind modul de organizare şi funcţionare a acestei societăţi menţionate în cuprinsul cererii de probe şi rapoartele certificate de A.R.M.A. pentru perioada ianuarie-mai 2013 conţinând alte promo-uri/teasere preluate şi difuzate automat de Antena 3 în baza contractului încheiat cu SC Antena TV Group SA.
  • În baza art. 100 alin. 4 C.proc.pen. respinge celelalte probe solicitate de inculpata SC Antena 3 SA.
  • Respinge cererea inculpatului Pop Şerban privind audierea martorului Ciuvică Mugur.
  • Respinge cererile inculpaţilor Voiculescu Camelia Rodica, Voiculescu Dan, SC Antena 3 SA şi Alexandrescu George Sorin de ataşare la dosarul cauzei a suporţilor originali conţinând interceptările de orice tip efectuate în cauză, respectiv de ataşare a tuturor interceptărilor efectuate în prezenta cauză, în faza de urmărire penală.
  • Dispune citarea pentru termenul din 29.04.2015 a martorilor Jura Cristina Felicia şi Vasile Monica Valentina.

Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2015.

Solicitarea de audiere

Procurorul DNA și avocații părților au cerut audierea tuturor martorilor din rechizitoriu. Apărătorul lui Pop a cerut să fie adus ca martor Mugur Ciuvică. La fel și avocatul Antenei 3. În acel moment, judecătorul Victor Voina le-a atras atenția că Ciuvică a făcut circ la audierea de la DNA și că nu va permite același lucru în sala de judecată. ”Știți cum a început declarația Ciuvică? „Acest jurământ este prea solemn pentru o anchetă băsistă”. Nu înțeleg de ce insistați cu audierea acestui martor. dacă speră să facă circ și aici vă rog să-i transmiteți că nu-i permit. Mărturia mincinoasă se pedepsește dacă martorul nu spune tot ce știe, sper să-i explicați asta”, a arătat judecătorul. Avocatul Antenei 3 și-a luat angajamentul că Ciuvică va fi serios al audiere.

Propunere indecentă

Un alt apărător a cerut instanței să primească toate înregistrările emisiunilor Antenei 3 deoarece din monitorizarea SRI  a acestora rezultă că postul de teelviziune a dat ep post mai multe promo-uri caer pot fi interpretate ca amenințări și șantaj la adresa RCS- RDS. „Credeți că am timp să le vizionez pe toate?”, a întrebat, neîncrezător, judecătorul.

Ca probă auxiliară, avocatul Antenei 3 a mai susținut că dorește să depună la dosar o serie de interviuri realizate la Antena 3 de personalități de marcă ale culturii românești și le-a nominalizat pe fostele actrite Florina Cercel și Draga Olteanu Matei. În plus, avocatul a acerut să depună lista premiilor câștigate de psotul de televiziune, „premi cu care noi ne mândrim”.  Propunerile au reușit să smulgă un zâmbet din partea judecătorului.

Avocata Jurnalului Național a cerut ca să fie audiați redactorii șefi Dan Constantin și Marius Tucă. Chipurile, cei doi ar putea confirma că Intact Publishing și JN este complet separat de Antena 3. Pe toate aceste cereri jduecătorul urmează să se pronunțe, ce acceptă și ce nu pentru a fi depuse la dosar.

La termenul următor urmează să fie audiată Camelia Voiculescu, cel puțin așa a susținut avocatul acesteia, Viorel Roș.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lovitură pentru ANTENA 3!

Sursa: HotNews

Dan Voiculescu

ANAF a inceput procesul de selectie al evaluatorilor si pregateste scoaterea la vanzare a proprietatilor confiscate in dosarul ICA, in care Dan Voiculescu a fost condamnat, in august 2014, la zece ani de inchisoare pentru fapte de coruptie, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Actiunea de evaluare este realizata in cadrul Secretariatului General al Guvernului si ar putea dura putin peste o luna, au mai precizat sursele Hotnews.ro. Potrivit acestora, Dan Voiculescu se intereseaza din inchisoare daca imobilele confiscate de stat au fost evaluate dupa trecerea lor in proprietatea statului si la ce suma.

Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro ca Dan Voiculescu s-a fi interesat recent, printr-o scrisoare trimisa ANAF, cat a recuperat statul din prejudiciul de 60 de milioane de euro si ce bunuri a identificat statul in actiunea de recuperare a prejudiciului. In aceeasi scrisoare, Voiculescu intreaba daca bunurile deja confiscate si intrate in proprietatea statului au fost evaluate si la ce suma.

In dosarul ICA, instanta a stabilit un prejudiciu in valoare de 60 de milioane de euro. Separat de stabilirea prejudiciului care urmeaza sa fie recuperat, a dispus confiscarea unor imobile. Atentie insa, valoarea imobilelor confiscate de statul roman nu se scade  din valoarea prejudiciului in valoare de 60 de milioane de euro. Sunt doua masuri diferite, fara legatura intre ele.

Prin urmare, faptul ca Voiculescu se intereseaza daca bunurile confiscate deja au fost evaluate indica faptul ca fie este interesat sa le rascumpere, fie este o forma de presiune pentru a nu fi vandute cu scopul de a ramane in chirie la stat.

In legatura cu suma de 60 de milioane de euro, nu este clar ce demersuri a realizat ANAF pentru a recupera banii si cat a intors la bugetul de stat. Cert este ca Ministerul Agriculturii, care s-a constituit parte civila in dosar, a comunicat pe 24 martie, la solicitarea HotNews.ro, ca ANAF nu a virat nici un ban in contul ministerului, desi acest cont le-a fost cerut si pus la dispozitie.

“MADR, prin adresa 177633/ 27.08.2014, a pus la dispozitia ANAF conturile in lei si valuta solicitate. Pentru ca in aceste conturi nu au fost virate sume provenite din confiscare, MADR a solicitat de la ANAF, cu adresa nr. 108297/ 12.02.2015, stadiul executarii acestor sume”, se arata in raspunsul transmis HotNews.ro de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Guvernul se pregateste sa scoata la vanzare patru proprietati: trei pe strada Garlei, unde functioneaza Grivco si Intact Media Group si unul de pe soseaua Bucuresti Ploiesti, unde functioneaza televiziunile Antena 1 si Antena 3. In sentinta dentinta definitiva din august 2014, Inalta Curte a dispus condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de inchisoare, recuperarea unui prejudiciu in valoare de 60 de milioane, pe care Voiculescu va trebui sa-l plateasca in solidar cu ceilalti condamnati din dosar si confiscarea unor bunuri imobile:

  • imobilul teren intravilan in suprafata de 29.220,03 mp (conform actului de proprietate si in suprafata de 29.220,05 mp conform masuratorilor ), situat in Bucuresti, sector 1, strada Garlei, nr. 1D, identificat cu nr. cadastral 220360 inscris in CF a municipiului Bucuresti, sector 1 cu nr. 220360 si a constructiilor aferente inscrise in aceeasi carte funciara sub nr. cadastral 220360/C1 ( nr. CF vechi 62455, nr. cadastral vechi 4441/3) care vor trece in patrimoniul statului liber de orice sarcini.
  • imobilul teren intravilan in suprafata de 4457 mp situat in Bucuresti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 206097 inscris in CF a municipiului Bucuresti, sector 1 cu nr. 206097 ( nr. cadastral vechi 62453, nr. cadastral vechi 4441/1) care va trece in patrimoniul statului liber de orice sarcini.
  • imobilul teren intravilan in suprafata de 3000 mp situat in Bucuresti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 217469 inscris in CF a municipiului Bucuresti, sector 1 cu nr. 217469 si a constructiilor aferente inscrise in aceeasi carte funciara sub nr. cadastral 217469/C1 ( nr. CF vechi 62454, nr. cadastral vechi 4441/2) care vor trece in patrimoniul statului liber de orice sarcini
  • imobilul situat in soseaua Bucuresti – Ploiesti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucuresti, compus din teren in suprafata de 4184,41 mp si constructia in suprafata 3140 mp edificata pe acesta cu suprafata construita la sol de 1986,25 mp, inscrisa in CF cu nr. 4405 a localitatii Bucuresti cu nr. cadastral 2693 care vor trece in patrimoniul statului liber de orice sarcini. (Vezi aici sentinta definitiva)

In aceste imobile, intrate intre timp in proprietatea statului, functioneaza companiile familiei Voiculescu: Grivco, Intact Media Group si televiziunile Antena 1 si Antena 3. Nu e clar daca aceste companii platesc chirie, la cat se ridica aceasta si daca scoaterea la inchiere a fost licitata. Potrivit, surselor HotNews.ro, familia Voiculescu ar prefera ca imobilele sa nu fie vandute si sa ramana mai departe in chirie la stat, pentru a nu fi nevoiti sa se mute in cazul cumpararii lor.

De subliniat din nou ca, indiferent ce sume obtine statul de pe urma vanzarii acestor bunuri, ele nu se scad din prejudiciul de 60 de milioane de euro. Acesti bani urmeaza sa fie recuperati de la Dan Voiculescu si de la ceilalti condamnati in dosar. In acest sens, au fost sechestrate alte bunuri mobile si imobile ale familiei Voiculescu, conturi etc. Din informatiile Hotnews.ro, Voiculescu nu a platit din proprie initiativa partea sa de prejudiciu, cum a procedat Nastase, in consecinta va fi executat silit.

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Doroftei- Banii înapoi! Sponsorii FR Box şi- au anulat contractele cu federaţia şi cer despăgubiri

Sursa:Dobrogea TV

Medicul- fantomă Uwe Jens Fuhrmann a fost dat afară de la clinica ExMedica și a anulat contractul de sponsorizare cu Federația Română de Box

Compania ExMedica a anulat, la rândul său, sponsorizarea de 2.000 euro către FR Box

„Doctorul sponsor” i- a cerut banii înapoi lui Doroftei

În urmă dezvăluirilor făcute de Dobrogea TV despre mizeria de la nivelul FR Box, „distinsul” doctor fără venituri declarate la fisc Uwe Jens Fuhrmann a fost concediat de către conducerea clinicii ExMedica. Medicul și- a anulat contractul de sponsorizare cu Federația Română de Box. La rândul său compania ExMedica a anulat contractul de sponsorizare în valoare de 2.000 euro cu FR Box, nemaidorind să își asocieze imaginea cu preşedintele în exerciţiu al federaţiei, Leonard Doroftei 

 

doroftei

Leonard Doroftei mai are puţin şi va stige singur lumina la Federaţia Română de Box. Părăsit de colegii din fruntea federaţiei, care s- au declara scârbiţi de ce se întâmplă în mandatul „Moşului” cu boxul românesc, Doroftei a rămas şi fără sponsori. La mai puţin de două luni de la prezentarea fastuoasă a noului sponsor al federaţiei, un doctor german fără venituri declarate, căruţa lui Doroftei s- a rupt ireparabil: Medicul- fantomă Uwe Jens Fuhrmann şi-a anulat contractul de sponsorizare cu federaţia şi îşi cere banii înapoi. Potrivit unor surse neoficiale din federaţie, pe 30 martie are prima şedinţă de conciliere între părţi. Dar asta nu totul. Clinica unde lucra medical şi care la rândul său a acceptat să acorde o sponsorizare de 2.000 euro FR Box, a rupt contractul cu federaţie, dar şi cu medical pasionat de box. Uwe Jens Fuhrmann a fost dat afară de la ExMedica, situaţia în care doctorul s-a sucit precum curva la Ploieşti şi, din susţinătorul boxului românesc a devenit inamicul lui Doroftei. Indiferent cu se va termina acest episod, domnia „Moşului” în fruntea federaţiei este pe cale să se termine urât. Pe lângă gafele de proporţii făcute la nivel internaţional, desconsiderarea boxerilor români, jignirea colegilor din federaţie, Doroftei a reuşit „performanţa” de a alunga sponsorii culmea, pe care tot el i- a adus să ajute sportul cu mânuşi.

646x404

Sponsorul- fantomă

Uwe Jens Fuhrmann, a semnat la începutul lui februarie un contract de sponsorizare cu FRB, el dând federației de box câte 5.000 de euro pe luna. Nu a vrut însă niciun fel de publicitate. Interesant este faptul că noul contract semnat de FRB este pe persoană fizică. .Leonard Doroftei, președintele Federației Române de Box, a prezentat ca pe o mare victorie aducerea primul sponsor la FRB. Uwe Jens Fuhrmann a acceptat să cotizeze mii de euro de euro pe luna în condițiile în care el nu înregistrează venituri în România, sau cel puţin aşa arată evidenţele Agenţiei Naţional de Administrare Fiscală. Potrivit ANAF Uwe Jens Fuhrmann are o companie. Cu un CUI și o adresă. CUI-ul firmei e 33787539 iar adresă e 1 Mai Nr 54, Otopeni, România. Firma a fost deschisă pe 11 noiembrie anul trecut şi în consecinţă nu are evidenţe fiscale. Mai mult l Uwe Jens Fuhrmann se lăuda că ar fi membru al Colegiului Medicilor din România. Numai că nu este aşa. În evidenţele digitale ale CMR nu există aşa ceva.

Tagged , , , , , , , , , , ,

Cine deține cheia averilor românești ascunse în Elveția

Sursa: EVZ

Miruna Ana Klaus, o româncă plecată din țară în urmă cu mai bine de 25 de ani, a fost director la Clariden Leu în perioada în care mai mulți milionari sau politicieni români și-au ascuns averile în Elveția. Ea neagă că ar fi avut legătură cu tranzacțiile.

„Evenimentul Zilei” a aflat, din surse confidențiale, că unul dintre foștii directori ai băncii Clariden ar avea cunoștință despre banii depozitați în Elveția de afaceriști români. Acesta ar fi Miruna Ana Klaus

Românca plecată din țară de mai bine de un sfert de veac nu ar fi străină, spun sursele, de operațiunile de „depozitare” în băncile elvețiene ale averilor mai multor oameni de afaceri sau politicieni din România, precum Dinu Patriciu, Cristi Borcea, Sergiu Sechelariu și alții.

Averea lui Sechelariu, „vămuită” de Coco

Într-adevăr, numele Mirunei Klaus a mai fost pomenit în urmă cu nouă ani în declarațiile date presei de Raluca Ioana Corneci, soția lui Cornel Ciocianu (zis Coco), șeful de cabinet al lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ea a povestit cum, împreună cu soțul său, a ajuns în Geneva la Clariden Bank unde, spre surprinderea ei, s-au întâlnit cu o angajată a băncii care îl cunoștea bine pe Coco și vorbea românește.

Angajata, care s-a prezentat ca Miruna, a intrat în biroul băncii și a adus o sacoșă plină cu dolari. Cornel Ciocianu ar fi luat din ei 10.000 de dolari, iar restul de 350.000 au fost puși la loc în pungă.


Miruna Klaus (dreapta) alături de contesa Rosiere,
la petrecerea dată în onoarea Regelui Mihai



Raluca Ioana Corneci își amintește că Miruna s-ar fi îngrijorat când Ciocianu a spus că semnează el pentru Sergiu Sechelariu: „Să nu se mai întâmple așa, se întâmplă prea des chestia asta”, ar fi spus Miruna.

Director pe operațiunile din Europa de Est

Miruna Ana Klaus a lucrat pentru Clariden Leu din 2003 până în 2011, potrivit profilului publicat pe LinkedIn.

A fost director pentru operațiunile din Europa de Est, dar s-a concentrat pe operațiunile de pe piața românească, potrivit propriei declarații. De la Clariden Leu, Miruna Klaus a plecat manager executiv Assya Asset Management (Switzerland), parte a LSK & Partners SA (Leyne, Strauss-Kahn), firmă controlată de fostul şef al FMI Dominique Strauss-Kahn.

Firma și-a declarat insolvența după ce Strauss-Kahn a fost trimis în judecată pentru proxenetism, iar pa r tenerul său, bancherul Thierry Leyne, s-a sinucis. Miruna Klaus este o apropiată a cluburilor de elită din Elveția, unde apare ca făcând parte din anturajul contesei Yves Donin de Rosière. Pe pagina de Internet a clubului este postată și o fotografie a celor două la un brunch dat de contesă pe 15 iunie 2008, în onoarea reginei Ana și a regelui Mihai și în beneficiul Fundației Principesei Margareta.

Miruna Klaus neagă informațiile

Contactată telefonic, Miruna Ana Klaus a negat că are sau a avut vreo legătură cu Dinu Patriciu, Cristi Borcea sau Sergiu Sechelariu. „Nu sunt deloc familiară cu țara”, ne-a spus Miruna Klaus. Cu toate acestea, pe pagina de facebook a Mirunei Klaus, ea apare ca fiind prietenă cu Mihaela Borcea iar o persoană cu același nume, Miruna Ana Klaus-Popescu, figurează în documentele oficiale din Elveția ca fiind, din 2009, membru al consiliului de administrație al Fundației Rompetrol Holding SA, alături de Obbie Luschen Moore, fost președinte al CA al holdingului lui Dinu Patriciu. Am întrebato pe Miruna Klaus dacă tiza sa îi este mamă sau rudă apropiată, dar a negat din nou, aparent destul de speriată. La întrebarea cum de nu este familiară cu țara din moment ce în profilul său scrie că s-a „focusat”, ca director la Clariden Leu, asupra operațiunilor de pe piața românească, Miruna Klaus a închis telefonul și nu a mai putut fi contactată ulterior.


FOTO: Miruna Ana Klaus- Popescu a fost membru în consiliul de administrație al Fundației Rompetrol Holding



SwissLeaks, „disjuns” din scandalul Offshore-Leaks

Scandalul Swiss-Leaks este unul dintre „copiii” unei ample dezvăluiri de presă din 2012-2013, neglijată însă de media din România, deoarece nu „oferea”, la acea vreme, și nume de mari afaceriști din România. Atunci, o sursă anonimă a livrat mass-media internaționale o cantitate uriașă de date, care cuprindea tranzacții financiare din zece paradisuri fiscale. Lista cuprinde 130.000 de nume din 170 de țări care își puseseră banii la adăpost în firme offshore.

Datele, care cuprindeau 2,2 milioane de documente, cumulând 260 de gigabytes, oglindesc modul ascuns prin care bogații planetei, trusturile dubioase și firmele „casuță poștală” își spală banii sau îi ascund de fisc.


FOTO: Potrivit unor surse ANAF, Dinu Patriciu ar fi depozitat o parte din avere în băncile din Elveția



Potrivit unui studiu din 2012 al Tax Justice Network, în sistemul off-shore cu sedii în paradisurile fiscale s-ar ascunde 21-32 de mii de miliarde de dolari. Din aceștia „ramura” SwissLeaks dezvăluie depozitarea, prin intermediul sucursalei din Geneva a băncii HSBC a mai mult de 180 de miliarde de euro între 2005 și 2007.

Băncile, „tăinuitorii” secolului XXI

Noile scandaluri arată cum oameni politici și guvernanți din întreaga lume, dar și familiile lor, au profitat de secretul bancar și de evaziunea facilitată în paradisurile fiscale. Rezultatul investigațiilor arată cum super-bogații folosesc structuri offshore neaccesibile omului de rând, pentru a-și păstra secretul depunerilor și a se sustrage de la obligațiile fiscale din țara de domiciliu.

Bănci de renume mondial, cum sunt UBS, Clariden sau Deutsche Bank au făcut o intensă campanie de atragere a clientelei bogate. Acestea le-au oferit soluții „creative” de păstrare a valorilor, prin care puteau ocoli fiscalitatea din țările de origine. Pentru aceasta băncile elvețiene le-au pus la dispoziție bogaților o industrie de contabili, intermediari și alți angajați operativi, foarte bine plătiți, care i-au ajutat în demersurile lor. De același sistem au profitat oligarhii, traficanții de arme, dar și jongleri din lumea finanțelor.

Ancheta internațională care a zguduit lumea financiar-bancară. Evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii

Cea mai mare bancă din Europa va fi din nou supusă unor controale ale guvernelor europene și american, după ce zeci de ziare din întreaga lume au scris, în același timp, despre evaziunea fiscală de proporții.


FOTO: HSBC Holdings este investigată în SUA, Marea Britanie, Franța și alte state, după ce a recunoscut că au avut loc nereguli FOTO: SHUTTERSTOCK



Politicienii se întrec în declarații

În Marea Britanie, ancheta jurnalistică asupra HSBC a dat naștere unui răspuns politic dur, ministrul Trezoreriei, David Gauke, fiind obligat să apară în fața Parlamentului pentru a explica eforturile făcute de autorități de a reduce evaziunea fiscală în țară. El a răspuns interpelărilor deputaților laburiști, care l-au întrebat despre fostul șef și președinte al HSBC, Stephen Green, care a fost numit ministru pentru Comerț, adică cel ce reprezintă interesele comerciale ale britanicilor în străinătate, după alegerile din mai 2010, scrie The Guardian.

Președinta Comisiei de Finanțe din Camera Comunelor, Margaret Hodge, a anunțat, ieri, redeschiderea investigației asupra consorțiului bancar HSBC și a cerut reprezentanților acesteia, inclusiv Lordului Green, să vină la audieri.

Danny Alexander, secretarul liberal-democrat al Trezoreriei, a declarat, pe de altă parte, că evazioniștii ar trebui să fie inculpați la fel ca și criminalii și chiar să fie condamnați la închisoare. „Instituțiile financiare, care se dovedește că au complotat cu evazioniștii, ar trebui să suporte rigorile legii”, a afirmat el.

Și în alte state europene, au apărut solicitări ca aceste informații date publicității de către ziariști să fie subiectul unor investigații.

Autoritățile știau din 2010

Dovezile că banca a complotat cu sute de clienți pentru a ascunde „conturi negre” și a folosit filiala din Geneva pentru a da „cărămizi de bani” în diverse valute, de la euro la lire sterline, etc, se află, de fapt, în mâna autorităților din întreaga lume, încă din luna mai a anului 2010.

În timp ce Franța, Belgia, Spania, SUA și Argentina au lansat proce duri judiciare contra HSBC și bogații săi clienți, autoritățile fiscale britanice au folosit informațiile, în 5 ani, pentru a aduce în fața justiției un singur om.

Conform presei internaționale, o anchetă coordonată de Consiliul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație a dezvăluit că între 9 noiembrie 2006 și 31 martie 2007, circa 180,6 miliarde de euro au trecut prin conturile HSBC din Geneva, ascunse în spatele unor companii offshore din Panama şi Insulele Virgine britanice.

Consorțiul bancar, anchetat pentru evaziunea clienților

Autoritățile din multe țări europene, dar și cele din Statele Unite ale Americii au început să ia măsuri după publicarea la scară globală a anchetei jurnalistice.

  • În Belgia – unde HSBC Elveția este deja anchetată pentru acuzații de fraudă fiscală, un judecător ia în considerare posibilitatea de a emite mandate de arestare internațională pentru directori ai sucursalei elvețiene a băncii
  • În Elveția – lideri politici cer anchetarea amănunțită a informațiilor din scandalul actual, de către autoritățile de reglementare naționale
  • În Statele Unite – un membru important al Comisiei senatoriale pentru bănci a cerut guvernului american să explice în ce fel a acționat, după ce a primit un număr impresionant de date despre conturile bancare din Elveția. Autoritățile americane investighează și dacă HSBC a manipulat cursul valutar, iar un oficial a declarat că Departamentul de Justiție ar purtea redeschide un acord, convenit de Procuratură cu această bancă, în 2012.
  • În Danemarca – guvernul a anunțat că va căuta numele cetățenilor care au utilizat conturi în Elveția pentru a evita plata taxelor naționale.
  • În Franța – care, la rândul său, a lansat o investigație, premierul Manuel Valls s-a declarat hotărât să lupte contra evaziunii fiscale și a precizat că va continua să acționeze în acest sens, atât la nivel național, cât și european. „Recunoaștem și suntem răspunzători de deficiențele din trecut, legate de respectarea regulilor și problemele de control”, a precizat banca în urma dezvăluirilor.

Herve Falciani: Datele publicate sunt vârful icebergului

Informaticianul Herve Falciani (foto), fostul angajat al HSBC care a copiat fişierele cu informațiile privind evaziunea fiscală practicată de bancă, afirmă că există mai multe nume, nu doar cele 106.000 de titulari de conturi publicați în presă.


FOTO: Herve Falciani



„Este doar vârful icebergului”, a subliniat Falciani într- un interviu. Acesta a explicat că ziariștii au avut acces doar la o parte dintre fișierele pe care el le-a copiat în 2007.

IT-istul a precizat că acolo sunt înregistrate „mai multe milioane de tranzacţii” interbancare, care pot da o idee despre „ceea ce se află sub iceberg”. Întrebat dacă sunt implicate şi entităţi financiare franceze, Falciani a răspuns că „este imposibil ca marile bănci franceze să nu fie”, deoarece sunt bine poziționate pe piață. În opinia lui, noile dispoziţii internaţionale privind schimbul automat de informaţii bancare nu vor pune capăt evaziunii.„Reglementarea se va concentra în special pe clienți particulari, care declară un cont în nume propriu”, dar aceștia sunt „micii fraudatori”, iar la nivel înalt se recurge la societăţi paravan, „uneori create fraudulos”.

Elveția l-a inculpat, în 2014, pe Falciani, pentru furt de date și spionaj industrial. El se află sub protecția poliției, în Franța, după ce a dat autorităților CDul, într-o cafenea, pe aeroportul din Nisa, în timpul Crăciunului din 2008.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lupul paznic la oi

Sursa: Bzi.ro

• Desi in ultimii ani a realizat venituri considerabile, firma nu a platit niciun leu impozit pe profit • Mai mult, firma acestui fost director adjunct al Fiscului a gestionat o companie de stat de la care statul nu a recuperat taxe si impozite de ordinul miliardelor de lei

Fiscul pretinde agentilor economici sa plateasca corect taxele si impozitele, dar printre angajatii sai sunt persoane cu functii de conducere care detin firme implicate direct in producerea unor pagube bugetului statului. Mai grav este ca in cazul de fata vorbim despre unul dintre functionarii superiori ai Directiei Regionale de Finante, o persoana care ocupa de cativa ani functii de conducere.

Este vorba despre Viorel Ungureanu, cel care in perioada guvernarii PDL a ocupat functia de director adjunct al Directiei de Finante. In prezent Viorel Ungureanu este auditor al Directiei Regionale de Finante ceea ce inseamna ca este implicat in coordonarea activitatilor de colectare si inspectie. Mai mult, avand in vedere “profesionalismul” sau, calitate care l-a ajutat sa ocupe postul de auditor, Ungureanu trebuie sa le transmita colegilor sai unele solutii proprii pentru imbunatatirea activitatii institutiei. Cu toate acestea, de cativa ani, Viorel Ungureanu este asociat al unei firme de contabilitate, respectiv SC Expert Cont UCV SRL, care nu prea se sinchiseste sa plateasca taxele catre statul roman.

Mai mult decat atat, firma la care Ungureanu detine 50 la suta din partile sociale foloseste metode adoptate de marii evazionisti pentru a fenta bugetul statului. In plus, firma lui Ungureanu a pus umarul ca una din companiile de stat din Iasi si anume SC Lucrari Drumuri si Poduri SA sa acumuleze datorii uriase catre bugetul statului. Astfel, din anul 2007 si pana in anul 2011, firma lui Ungureanu a gestionat in calitate de cenzor activitatea SC Lucrari Drumuri si Poduri SA (SC LDP SA), companie al carei actionar unic a fost Consiliul Judetean care a intrat ininsolventa la sfarsitul anului 2010 si in faliment la mijlocul anului 2012.

De subliniat ca firma a intrat in insolventa in momentul in care activitatea era gestionata de firma de contabilitate a lui Ungureanu. In momentul in care a intrat in insolventa, Directia de Finante avea de incasat de la SC LDP SA taxe si impozite neachitate in valoare de 679.929 lei. In plus, firma mai inregistra alte cateva zeci de miliarde lei catre alte bugete publice, adica fata de unele institutii de stat cum ar fi Administratia Nationala Apele Romane care avea de incasat de la SC LDP SA nici mai mult nici mai putin decat 100.157 lei, Primaria Pascani – 522.989 lei, Primaria Iasi – 60.000 lei si asa mai departe. In perioada in care SC LDP SA intra in insolventa si se indrepta catre faliment, directorul Fiscului, Viorel Ungureanu, coordona activitatea de colectare a taxelor in cadrul Directiei de Finante.

Potrivit unor surse, firma lui Ungureanu, SC Expert Cont UCV SRL, a incasat bani de la SC LDP SA in perioada in care “supraveghea” activitatea firmei de stat. In consecinta, se poate vedea de la o posta ca fostul director si actualul auditor de performanta al Fiscului s-a aflat in incompatibilitate. Asta deoarece in calitate de director responsabil cu colectarea impozitelor trebuia sa apere interesele statului si sa obtina cat mai multi bani pentru buget, dar in acelasi timp firma sa era implicata in gestionarea activitatii unui mare datornic si anume SC LDP SA. Avand in vedere ca firma sa era implicata in gestiunea SC LDP SA si era si platita pentru ceea ce facea, se pune intrebarea daca nu cumva in calitate de director la Fisc, responsabil de colectare, Ungureanu a tolerat datoriile atat de mari ale societatii. De altfel, dupa intrarea in insolventa a firmei, Directia de Finante nu a avut decat sa se inscrie in tabelul creditorilor pentru a recupera banii care se cuvin bugetului. Din informatiile pe care le detinem, desi s-a trecut la lichidarea patrimoniului SC LDP SA, nici pana acum Agentia Nationala de Administrare Fiscala si celelalte autoritati publice nu si-au recuperat toate sumele pe care le revendicau.

Firma lui Ungureanu nu plateste impozite

Ce pretentii mai avem de la Ungureanu sa colecteze impozite de la alte firme daca societatea la care este asociat nu plateste impozit pe profit si potrivit unor surse nu este inregistrata nici ca platitor de TVA? Astfel, cativa ani la rand firmaSC Expert Cont UCV SRL a functionat in pierdere. Astfel, potrivit declaratiilor financiare depuse de aceasta firma, in anul 2010, firma a realizat venituri in valoare de 50.285 lei si pierderi in valoare de 28.138 lei. Un an mai tarziu veniturile au fost de 41.208 lei, iar pierderile inregistrate au fost de 77.462 lei, iar in anul 2012 desi veniturile au fost de 40.225 lei, pierderile au fost de 15.126 lei. Prin urmare, firma nu a platit impozit pe profit deoarece nu a inregistat profit. Nu este bizar ca o firma de contabilitate inregistreaza pierderi? In conditiile in care activitatea de baza consta in efectuarea unor calcule contabile de catre niste persoane calificate cum se ajunge in situatia in care cheltuielile sunt mai mari decat veniturile? A verificat vreodata Fiscul aceasta firma sa vada daca nu cumva a inregistrat cheltuieli fictive asa cum obisnuiesc sa procedeze, de exemplu, tiganii de la Ciurea si Grajduri?

Contactat telefonic de jurnalistii cotidianului BUNA ZIUA IASI, Ungureanu nu a vrut sa vorbeasca prea mult despre firma sa. “Sunt asociat la firma, da, am trecut-o in declaratia de interese. Nu am eu treaba cu aceasta firma, este altcineva care se ocupa”, a spus Viorel Ungureanu, dupa care a inchis brusc telefonul. Pentru functia de director adjunct al Fiscului, Ungureanu a fost sustinut pe functie de senatorul Dumitru Oprea si de fostul deputat Nicusor Paduraru.

Tagged , , , , , , , ,

ANAF-vanatorul de zestre

Am participat astazi la un seminar organizat de o casa de consultanta fiscala la care au fost invitati consultati si media precum si special guest-ANAF prin Mr Director Eugen Serban si o casa de avocatura.Papioane, cravate, costume, cafea, piscoturi.

Power pointuri, explicatii, unele pertinente altele albe ca foaia de hartie.Tema e ..Conformarea Voluntara.Sec, plat, cifre.

Privirea de vultur arogant a d-lui Eugen Serban de la ANAF- Directia Mari Averi sau cum s-o numi ea popular si nu stiintific m-a facut sa-l intreb cateva lucruri , este drept, stricand ordinea frumoasa a seminarului…

Mai intai am expus un argument interesant adus in discutie  de un partener al casei de consultanta , acela ca in SUA, 1% din populatia detinatoare de mare avere genereaza 40% din impozitul pe venituri ale persoanelor fizice, ceea ce e imens…

Vine si timpul asta in Romania…Dar pana atunci ? – I-am intrebat.

Ce faceti dvs pentru Marele Contribuabil din Romania?

Pentru ca ANAF nu face nimic pentru producatorul de buget.Si uita ca va dau eu cateva idei ca sa nu ziceti ca nu fac altceva decat sa va critic.

1.Construiti o punte de comunicare intre Marele Detinator de Avere si ANAF.

2.Construiti un Gevern Privat al platitorului de taxe si cereti-i parerea despre ce probleme fiscale are si cum le poate rezolva.
3.Construiti un Birou de Consultanta compus din 2-3 membri care sa poata raspunde pertinent, in scris si luandu-si raspunderea, la intrebarile generate de contribuabil pentru ca apoi, cand tot voi veniti in control, eu contribuabilul sa va pot spune ca m-am bazat pe opinia voastra scrisa atunci cand , nestiind cum sa ma descurc in hatisul actelor, v-am intrebat…
4. Construiti un sistem de premii si bonusuri pentru cei care semnaleaza in scris catre ANAF indicii si fapte care duc la recuperarea unor prejudicii aduse statului pe linie fiscala pe modelul american al Bounty Hunter ilor…..si veti fi surprinsi de cate lucruri pot observa oamenii obisnuiti si cate importante indicii veti primi fara sa cheltuiti nimic, ba dimpotriva…

Am propus si o Lege a Amnistiei Fiscale care sa repatrieze capital autohton ascuns prin balarii offshore…

Evident raspunsul reprezentantului ANAF- nu am nimic cu el , a nu se intelege gresit- a fost ca aceste propuneri depasesc sfera lui de decizie….

Evident. Dar poti propune la randul tau. Poti actiona. Poti spune-voi gasi solutii si voi trimite catre decidenti. Poti face multe..Nu doar sa-ti arati neputinta dar sa-ti incordezi muschii de controlor fiscal cand, foarte probabil nu ai platit in viata ta salariu unei femei de serviciu.

Cum sa stii tu ANAF cum se platesc salariile cand oamenii de acolo nu au facut un stagiu de practica intr-o firma ca sa invete ce inseamna sa produci buget?

Niciodata nu vom avansa cu asemenea oameni lipsiti de experienta, viziune si intelegere.Nu e un repros.E o amaraciune, legata de ruperea de realitate.De faptul ca profesorii de economie te invata la ASE despre SRL uri dar n-au condus niciodata o intreprindere.Nu au facut profit niciodata.

Vorbim limbi diferite. De aceea nu voi mai participa la aceste sesiuni si seminarii niciodata.

Iata ce consemneaza niste colegi de presa – sursa: Hotnews:

Pentru a repatria banii pe care romanii care detin mari averi ii au plasati in conturi off-shore, Romania ar trebui sa adopte o amnistie fiscala in baza unei legislatii fiscale clare si flexibile, a sustinut miercuri Mihaela Mitroi,  Liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania, in cadrul conferintei “Este timpul conformarii voluntare?” desfasurata la Bucuresti. “Pentru succesul unui astfel de program de conformare voluntara in Romania este insa nevoie de anumite clarificari legislative, pentru ca acele persoane fizice cu detineri in strainatate sa aleaga declararea acestora autoritatilor fiscale fara a exista riscul unor consecinte de natura penala sau contraventionala”, a precizat Mitroi.Ideea este asemanatoare unei amnistii fiscale – chiar daca in aceasta faza nu se discuta de potentiale discounturi la plata taxelor pe sumele repatriate- si functioneaza in multe alte tari, insa pana acum autoritatile nu au fost interesate de asemenea initiative.

Declaratiile Mihaelei Mitroi vin in contextul in care recent a izbucnit scandalul Swissleaks- o ancheta desfasurata intre Paris, Washington, Bruxelles si Geneva- care dezvaluie dedesubturile unui vast sistem de evaziune fiscala acceptat, ba chiar incurajat de institutia financiara britanica HSBC, al doilea grup bancar ca marime din lume, prin intermediul filialei sale elvetiene HSBC Private Bank.

Vezi mai jos cume reglementata conformarea voluntara in unele state

Ideea amnistiei fiscale e simpla. Se stabileste un plafon, se zicem de 500.000 de euro. Ai averi inafara tarii peste acest plafon, pe care nu le-ai declarat din varii motive ? Nicio problema. Fiscul te iarta de – sa zicem- 70% din plata taxelor dar adu-le in tara. Daca nu le aduci si te prindem, faci puscarie si ti se confisca totul. La nivelul intregii Elvetii, s-au strans cateva sute de milioane de euro, din datele pe care le am. In SUA, aproape ca nu are rost sa mai vorbim despre efectele amnistiei fiscale. Circa 15.000 de cetateni “s-au predat” IRS-ului, conditiile fiind mai dure (plateau o amenda, dar nu li se deschidea dosar penal). Majoritatea erau americani cu conturi in Elvetia. Geneva a procedat la fel. Pana si Spania, care initial se opunea din rarunchi unei asemena masuri, a decis in aceasta vara sa studieze problema. Italia a adus 95 de miliarde la buget. Franta a infiintat un departament special pentru asta.

Impotriva acestei idei se aduce argumentul referitor la incurajarea hazardului moral. “Nu ar fi corect ca unii sa fie scutiti fie si partial de impozite fata de cei corecti, care sunt la zi cu plata lor catre stat si care nu fac evaziune fiscala. I-ar incuraja sa-si mute banii in conturi off-sore si sa astepte aceasta gratiere fiscala”, spun opozantii acestei idei.

“Suntem convinsi ca adoptarea unor astfel de clarificari legislative va stimula apetitul persoanelor fizice cu venituri mari pentru conformarea voluntara si va duce totodata la cresterea veniturilor bugetare, generand astfel beneficii la nivelul intregii societati”, a mai spus Mihaela Mitroi.

In cadrul conferintei de miercuri s-au prezentat tendintele la nivel mondial in privinta schimbului de informatii financiare si fiscale referitoare la persoanele fizice, accentul tot mai mare pus pe plan global pe incurajarea conformarii fiscale voluntare, reliefandu-se totodata problemele cu care se confrunta inspectorii fiscali din Romania insarcinati cu controalele persoanelor cu venituri mari.  De asemenea, in cadrul conferintei au fost dezbatute si aspectele practice ale conformarii voluntare, precum si chestiuni legate de drepturile contribuabililor.

Tagged , , , , , , , ,

Cum il protejeaza ANAF pe infractorul Dan Voiculescu

Sursa: Hotnews

Imagine

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) afirma, marti, ca a luat o serie de masuri pentru recuperarea prejudiciului de 60 de milioane de euro cauzat de omul de afaceri Dan Voiculescu si alti faptasi in dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), insa in privinta cladirilor grupului Grivco aflate sub contracte de inchiriere, inclusiv cel inchiriat postului Antena 3, ANAF sustine ca “nu are instrumentele legale in vederea administrarii acestor imobile”.

“Intrucat bunurile imobile, inainte de confiscare, erau in circuitul civil in diferite situatii juridice, respectiv formau obiectul unor contracte de locatiune sau alte astfel de contracte, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (A.N.A.F.) nu are instrumentele legale in vederea administrarii acestor imobile”, sustine ANAF, intr-o adresa transmisa HotNews.ro.

“A.N.A.F. a demarat procedurile in vederea adoptarii unei solutii cu privire la aceste bunuri”, precizeaza insitutia din subordinea Ministerului Finantelor Publice, marti, la aproape cinci luni de la condamnarea definitiva a lui Dan Voiculescu in dosarul ICA.

In schimb, ANAF spune ca a luat o serie intreaga de alte masuri asupra imobilelor si chiriilor incasate de companiile controlate de familia Voiculescu, pentru a recupera prejudiciul potrivit deciziei Curtii de Apel Bucuresti din 8 august 2014.

Ce spune ANAF ca a facut pana acum in cazul Voiculescu-ICA:

  • “Agentia Nationala de Administrare Fiscala a luat masuri pentru a intabula dreptul de proprietate in favoarea Statului Roman asupra respectivelor imobile,
  • de a transmite somatiile de plata pentru sumele incasate cu titlu de chirie din derularea contractului de inchiriere intre SC Grivco SA si Romtelecom SA,
  • de a pune sub sechestru actiunile detinute la Compania de Cercetari Aplicative si Investitii SA, Grupul Industrial Voiculescu si SC Grivco SA de catre persoanele implicate in dosar.
  • Au fost intreprinse, ca masuri asiguratorii, popriri asupra disponibilitatilor banesti, precum si recuperarea unei parti din prejudiciu si virarea acestor sume in conturile de trezorerie”.

In urma cu o luna, procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a declarat ca aproape jumatate din prejudiciul in valoare de 60 de milioane de euro din dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare a fost recuperat.

Aproape jumatate din prejudiciul de 60 de milioane de euro a fost recuperat, ceea ce este o premiera pentru justitia din Romania “, a declarat Laura Codruta Kovesi, intr-un interviu la Prima TV .

Potrivit jurnalistului Stelian Negrea , postul Antena 3 a inchiriat spatii de la Antena 1, care, la randul ei, le inchiriase de la grupul Grivco. Toate aceste companii sunt, de fapt, contorlate de familia Voiculescu.

In 19 decembrie, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Gelu Stefan Diaconu, a declarat pentru Capital ca Guvernul va lua o decizie in legatura cu sediul Antenei 3 “cel mai probabil la inceputul anului 2015”, pentru cladirea confiscata de la Dan Voiculescu existand trei scenarii:

  • vinzarea  de catre statul roman care are calitatea de proprietar prin Administratia Financiara a sectorului 1,
  • folosirea de o institutie publica pentru a fi folosita ca sediu, daca exista cerere in acest sens
  • sau trecerea cladirii catre RAAPPS care, la randul sau, le poate vinde sau le poate inchiria.

“Tot ceea ce obliga decizia instantei a fost dus la indeplinire de organele de administrare fiscala. Prejudiciul este in mare parte recuperat, urmand a li se conferi o destinatie imobilelor in functie de decizia pe care o va lua guvernul”, a declarat pentru Capital seful ANAF.

In 8 august 2014, Dan Voiculescu, om de afaceri si politician, a fost condamnat definitiv la 10 ani de inchisoare cu executare, pentru privatizarea frauduloasa a Institutului de Cercetari Alimentare. Voiculescu este incarcerat de aproape cinci luni, insa intre timp a depus o cerere de anulare a sentintei, care ar urma sa fie transata in 6 ianuarie 2015 de un complet de divergenta al Curtii de Apel Bucuresti.

Potrivit deciziei Curtii de Apel Bucuresti din 8 august, pentru recuperarea prejudiciului cauzat, s-au dispus o confiscari si sechestru pentru o serie de imobile ale lui Dan Voiculescu, fiicelor sale si companiilor controlate de familia Voiculescu, astfel:

În temeiul disp. art . 33 alin 1 şi 3 din Legea 656/2002 modificată rap la art 112 alin. 1 lit e şi art. 112 alin. 6 din CP dispune confiscarea următoarelor bunur i:

imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti , compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693 care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

  • Nota redactiei: imobilul de mai sus este sediul Antena 3

imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp (conform actului de proprietate şi în suprafaţă de 29.220,05 mp conform măsurătorilor ), situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1D , identificat cu nr. cadastral 220360 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 220360 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 220360/C1 ( nr. CF vechi 62455, nr. cadastral vechi 4441/3) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B , identificat cu nr. cadastral 206097 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 206097 ( nr. cadastral vechi 62453, nr. cadastral vechi 4441/1) care va trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B , identificat cu nr. cadastral 217469 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 217469 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 217469/C1 ( nr. CF vechi 62454, nr. cadastral vechi 4441/2) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

  • Nota redactiei: toate cele trei imobile de mai sus reprezinta sediul Grivco, holdingul infiintat de Dan Voiculescu si cedat fiincelor sale prin donatie

– de la numita Voiculescu Camelia Rodica suma de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de către inculpatul Voiculescu Dan fiicei sale Voiculescu Camelia Rodica conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”

– de la numita Voiculescu Corina-Mirela suma de 2.984.358,6 lei , reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), acţiuni ce au fost donate de către inculpatul Voiculescu Dan fiicei sale Voiculescu Corina-Mirela conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”.

– de la inculpatul Voiculescu Dan , în calitate de beneficiar real al Compania GRIVCO Sa Bucureşti la data încheierii contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, a sumelor încasate cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 76,5% în perioada 30.06.2003 – 06.06.2006, respectiv suma de 3515756,4 USD plus TVA aferent , calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165.

– de la numita Voiculescu Corina-Mirela a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania GRIVCO Sa Bucureşti începand cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 37,375% începand cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală în funcţie de criteriile menţionate în cuprinsul art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165.

– de la numita Voiculescu Camelia Rodica a sumelor încasate în calitate de acţionar al Compania GRIVCO Sa Bucureşti începand cu data de 06.06.2006, conform contractului de donaţie autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „Mircea Elena”, pe parcursul derulării contractului de închiriere nr. 5317/35/2003.165 între Compania GRIVCO Sa Bucureşti, în calitate de proprietar şi SC Romtelecom SA, în calitate de chiriaş, cu titlu de chirie în baza contractului sus menţionat aferente cotei de participare la beneficii/pierderi, în cuantum de 39,125% începand cu data de 06.06.2006, sumă care se va calcula de organele care vor pune în executare prezenta decizie penală în funcţie de criteriile menţionate în cuprinsul art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165.

În baza art 397C pr pen, art 249 alin 4 C pr pen dispune luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în lei de la data punerii în executare a dispozitiei de indisponibilizare a sumei de 3.515.756,4 USD plus TVA aferent , calculată la cursul de schimb al BNR valabil la data eliberării facturilor conform art. 1 din contractul de închiriere nr. 5317/35/2003.165, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Dan Voiculescu , inclusiv asupra conturilor societăţilor comerciale la care acesta figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate, care se vor identifica în cursul punerii în executare a prezentei dispozitii de indisponibilizare.

Tagged , , , , , , ,

Fiscul nu vrea sa raspunda la cererile de informatii despre recuperarea prejudiciului din marile dosare

Sursa: Hotnews.ro

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) nu a reusit, dupa numeroase insistente ale HotNews.ro, sa furnizeze date de interes public referitoare la recuperarea prejudiciului din dosarul ICA. Avand in vedere ca statul roman a inceput recuperarea prejudiciului de 60 de milioane de euro, un reporter HotNews.ro a intrebat in mod oficial daca Ministerul de Finante sau ANAF a incheiat un contract de inchiriere cu Antena Group pentru sediul Antena 3. Prima formulare a unei solicitarii in baza legii 544/2001 a fost trimisa la Ministerul Finantelor Publice pe data de 28 octombrie. Dupa redirectionarea acesteia catre ANAF si numeroase apeluri telefonice, reporterul HotNews nu a primit  raspunsul la o chestiune simpla, de interes public.

Pe 14 noiembrie, HotNews.ro a trimis o a doua solicitare la Ministerul Finantelor, precizand ca in baza legii 544/2001, institutia trebuia sa raspunda in termen de 10 zile.

Dupa 3 zile, pe 17 noiebrie 2014, Ministerul Finantelor ne comunica faptul ca solicitarea “a fost redirectionata spre competenta solutionare a Agentiei Nationale de Administratie Fiscala” si ca “raspunsul va fi comunicat indata ce ne va parveni”.

Marti, 2 decembrie 2014, reporterul HotNews a sunat atat la Ministerul Finantelor, cat si la ANAF. In prima faza, persoana de contact de la finante a spus ca solicitarea noastra intra in competenta ANAF, astfel ca orice intrebare si plangere trebuie adresata institutiei in cauza.

La primul apel, reprezentantul ANAF, dupa ce a gasit solicitarea HotNews in baza de date, a afirmat ca va incerca sa o solutioneze in aceeasi zi, mentionand ca va reveni cu un telefon. Dupa mai mult de 5 ore, avand in vedere ca nu a mai fost contactat de catre cei de la ANAF, reporterul HotNews.ro a revenit cu un apel telefonic. Si de aceasta data, un posibil raspuns a fost amanat pentru miercuri.

Miercuri, 3 decembrie, am revenit cu un telefon la ANAF deoarece nu am fost contactati de nicio persoana din cadrul institutiei referitor la problema solicitarii noastre.

De aceasta data, reprezentantul Agentiei Nationale de Administratie Fiscala a spus ca nu a primit niciun raspuns si ca “nu stie cat mai dureaza”, precizand ca este posibil ca pentru aflarea informatiilor cerute sa fie necesare “semnaturi de la director”.

In plus, HotNews.ro a trimis, pe data de 27 noiembrie 2014,  8 solicitari in baza legii 544/2001 referitoare la recuperarea prejudiciului in cazurile lui Sorin Apostu (fost primar al Clujului, prejudiciu de 272.858,70 lei), Adrian si Dana Nastase (prejudiciu 1.824.303 lei), Antonie Solomon (fost primar al Craiovei, prejudiciu 50.000 de euro), Catalin Voicu (prejudiciu 200.000 de euro si 119.000 lei), Dan Pasat (fost deputat, prejudiciu 1.836.608,  lei) si al lui Dumitru Boriga (fost primar al municipiului Targoviste, prejudiciu 95.000 de euro).

Desi a trecut mai mult de o luna de la prima solicitare trimisa, reporterul HotNews.ro nu a primit momentan niciun raspuns de la ANAF.

In cadrul dezbaterii “Confiscarea Extinsa: Cat recuperam?”, organizata de Expert Forum, reporterul HotNews.ro l-a intrebat pe reprezentantul ANAF prezent de ce institutia pe care o reprezinta nu raspunde solicitarilor jurnalistilor, insa acesta a evitat sa formuleze un raspuns exact.

In timpul discutiilor s-a ridicat si aspectul “secretizarii” unor informatii, ANAF raspunzand la un moment dat unor solicitari adresate de mass media in legatura cu recuperarea prejudiciului in cazul ICA – Dan Voiculescu precizand ca informatiile sunt supuse secretului fiscal.

Intrebata daca procedurile sunt secretizate in acest dosar, dar si in altele in care este vorba de recuperari de prejudiciu, reprezentanta ANAF a afirmat ca “unele da, unele nu”.

Daniel Morar a afirmat ca in acest caz nu exista motive de secretizare , precizand ca ceea ce se intampla la ANAF “nu e scuzabil”.

Dezbaterea “Confiscarea Extinsa: Cat recuperam?” a evidentiat faptul ca lipsa eforturilor din partea ANAF a facut ca rata de de punere in executare a deciziilor judecatoresti definitive este una scazuta, in jur de 5-8%.

Potrivit unei analize statistice realizate de Expert Forum, “rata scazuta a punerii in executare a deciziilor judecatoresti de catre ANAF e un motiv de ingrijorare pentru toata lumea”.

Tagged , , , ,