Monthly Archives: October 2015

DNA ar fi vrut sa-l urmareasca pe Oprescu si la Viena

Sursa: Stiripesurse.ro

Procurorii DNA au cerut interceptarea şi filarea pentru aproape trei săptămâni a lui Sorin Oprescu şi a altor doi complici, la Viena, dar autorităţile din Austria au respins solicitarea, invocând detaliile sumare puse la dispoziţie, dar şi legislaţia.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii DNA au solicitat Procuraturii Centrale pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria interceptarea şi filarea lui Sorin Oprescu, a şefului Direcţiei Cimitire, Cornel Popa şi a lui Cristian Stanca, şoferul edilului, care s-au aflat la Viena, în vara acestui an.

Obiectul cererii rogatorii a fost ”procedură împotriva lui Cornel Popa şi a altor persoane împotriva acceptării de cadouri şi mită”, iar cererea a fost transmisă autorităţilor judiciare austriece în 28 aprilie 2015.

Potrivit surselor citate, există două răspunsuri ale autorităţilor judiciare austriece transmise DNA, în care sunt menţionate solicitările anchetatorilor români, dar şi motivele refuzării cererilor de comisie rogatorie.

Astfel, potrivit surselor citate, Procuratura Centrală pentru urmărirea faptelor penale economice şi a corupţiei din Austria a primit o cerere de interceptare a trei numere de telefon aparţinând lui Sorin Oprescu, Cornel Popa şi Cristian Stanca, precum şi a mesajelor de tip SMS. Totodată, anchetatorii au cerut ”dispunerea supravegherii transfrontaliere a acuzaţilor Sorin Mircea Oprescu şi Cristian Stanca pentru cel mult perioada 15 mai – 5 iunie, ora 24.00”, dar şi a lui Bogdan Cornel Popa şi a lui Teodor Gogonea, pentru cel mult perioada 29 mai 2015 – 5 iunie 2015.

Ulterior, procurorii anticorupţie au cerut extinderea perioadelor de intereceptare şi filaj pentru cei patru, pentru perioada 12 iunie – 5 iulie.

Anchetatorii DNA au solicitat autorităţilor judiciare austriece ”supravegherea optică şi acustică” a lui Sorin Oprescu la o presupusă întâlnire la Hotel Park Hyatt, dar operaţiunea nu a mai avut loc deoarece Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO austriacă nu a avut condiţiile necesare.

”…în pofida faptului că potrivit motivelor mai sus amintite nu sunt îndeplinite premizele legale pentru luarea unei măsuri de supraveghere potrivit 136 par. 1 Z 3 din Codul de Procedura- Penală din Austria, Unitatea Specială pentru Supraveghere – SEO a întocmit un studiu privind posibilitatea efectuării unei supravegheri optice şi acustice de persoane potrivit (…). În acest studiu se spune că nu se pot face declaraţii cu privire la locaţii care nu au fost exact predefinite în raport cu efectuarea unei supravegheri acustice si optice. În ceea ce priveşte informaţiile funcţionarului de legătură din cadrul Poliţiei din România, că întâlnirea ar putea avea loc la Hotel Park Hyatt, respectiv în apropierea acestuia, s-a verificat capacitatea de realizarea la această locaţie, în consecinţă nu se poate realiza în restaurantul acestui hotel o supraveghere acustică datorită ecranării continue şi a echipamentului existent. Fezabilitatea pentru efectuarea unei supravegheri optice ar depinde în mare măsură de alegerea locului persoanelor cheie şi de capacitatea localului. În cazul locurilor din spaţii publice, cum ar fi strada, acest lucru nu ar fi altfel. Dacă o astfel de măsură s-ar putea lua, ar depinde astfel de factori ce nu pot fi influenţaţi”, relatează sursele judiciare, citând documentele din dosar.

Totodată, Serviciul Federal de Prevenire şi Compatere a Corupţiei, care trebuia să execute măsurile oprative aprobate de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, nu a putut să execute măsurile de ”supraveghere transfrontalieră” şi ”supraveghere optică şi acustică” în perioada cerută de DNA pentru că ”persoanele ţintă nu s-au aflat în Austria respectiv nu au putut fi constatate activităţi coresunzătoare ale persoanelor”, precizează sursa citată.

Cererea procurorilor DNA a fost respinsă de anchetatorii din Austria şi pe motiv că faptele pentru care sunt cercetate persoanele pentru care Direcţia a cerut măsurile operative nu au limite de pedeapsă peste zece ani, în contextul în care Codul de procedură austriac prevede astfel de măsuri operative pentru fapte de crimă organizată, organizaţii criminale sau infracţiuni cu pedepse de peste zece ani.

Contactat telefonic pentru detalii suplimentare, avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu, a spus că nu doreşte să facă niciun fel de declaraţie pe această temă şi că toate elementele care ţin de apărarea pe fond a lui Sorin Oprescu vor fi invocate în faţa instanţelor de judecată.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie, scrie mediafax.ro

Tagged , , , , , , , , ,

Doua coarde absolut penale – Socrates Kokkalis si Dan Voiculescu

Plecand de la articolul lui Tolontan dar si de la realitatea unor stranse legaturi de afaceri intre Dan Felix Puscarie Voiculescu si Socrates Kokkalis trebuie spus ca grecul Kokkalis, initiator al mai multor afaceri cu iz penal in Romania, n-ar fi reusit niciodata fara protectia mediatica,comerciala si influenta combinatorului sef al unor vremuri tulburi – Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu s-a intalnit de nenumarate ori cu Socrates Kokkalis pe tema Loteriei Romane-ultima oara in 2008, intalnire prezentata de presa vremii-impreuna cu Liliana Ghervasuc …Scopul intalnirii era detronarea lui George Copos si inlocuirea lui Copos in actionariatul offshore-ului grecesc in care Copos era asociat cu Kokkalis-de catre Dan Voiculescu.

Ca o garantie a puterii lui Voiculescu la intalnirile mijlocite de nimeni altul decat faimosul avocat omniprezent Bostina-pentru ca nu-i asa-penal la penal trage (Bostina Doru fiind avocatul lui Kokkalis) la intalnire a participat si Liliana Ghervasuc fina lui Voiculescu dar si sefa Loteriei la acea vreme.

Cateva spicuiri de presa mai jos…nu uitati insa ca Voiculescu era prieten bun cu Kokkalis intalnindu-se cu acesta in 2003, 2006 la cererea lui Voiculescu dar si de cate ori era nevoie  atunci cand Kokkalis facea afaceri in Romania iar Voiculescu mergea sa-si mai viziteze banii produsi de Ceausescu in Crescent si tranzitati catre imperiul lui Voiculescu in Grivco…pentru ca nimeni nu se mai intreaba cum de societataea Grivco nascuta in 1990 a avut miliarde de lei pentru capitalurile sociale imense de la acea vreme sau cum de au existat fonduri in buzunarul adanc al lui Voiculescu pentru a da premii de 1 milion de euro prin Fundatia Penala Dan Voiculescu si compania.

Pentru cine e curios…articolele mai jos:
Tagged , , , , ,

I told you so…

“I told you so” – iată acum e la vedere, Rusia se va bate pentru drepturile ei în Mediterană…  Atenționarea către forțele militare americane este de o importantă deosebită.  Mai mult, această poziționare rapidă a Rusiei în Syria – care-a luat prin surprindere America și în egală măsură NATO, arată ineficiența serviciilor de informații aliate – sau, în egală măsură, arată eficiența serviciilor rusești. Și mai arată ceva, serviciile israeliene ramân totuși de neegalat în regiune – pentru că cu două saptamâni în urmă, a fost Netanyahu cel care – împreună cu intelligence chiefs (toți trei), s-a urcat “peste noapte” în avion pentru o vizită “fulger” la Moscova…  Or fi “mirosit” ei că rușii au băgat ceva la cuptor – poate un curcan american :))

Russia has demanded that American warplanes exit Syrian airspace immediately, a US official told Fox News on Wednesday.

The official said that Russian diplomats sent an official message to the US ordering American planes out of Syria, adding that Russian fighter jets were now flying over Syrian territory, according to the report.

US military sources told the news outlet that US planes would not comply with the Russian demand.

“There is nothing to indicate that we are changing operations over Syria,” a senior defense official told Fox.

The Russian parliament on Wednesday unanimously granted President Vladimir Putin the right to deploy the country’s military in Syria, a move a top Kremlin aide said related only to the air force.

Tagged , , , , , ,

Subcultura tv,avocati penibili

Sursa: Hotnews

Postul Antena 1 a fost amendat, marti, de CNA cu 50.000 de lei pentru mai multe editii ale emisiunii “Un show pacatos”, inclusiv cea in care manelistul Guta si-a paruit o iubita, caz relatat inclusiv in Daily Mail si apoi in alte publicatii internationale. Naucitoare, la sedinta CNA, a fost insa modul cum avocatul Antenei 1 a aparat emisiunea si momentele “erotice” din aceasta: dupa cum relateaza Paginademedia.ro , reprezentantul postului l-a invocat pe Slavici si a vorbit despre Cantarea Cantarilor si “rezonante spirituale de tip erotic”.

  • Antena 1 a fost amendata dupa ce forul audiovizual a analizat noua editii ale emisiunii “Un show pacatos”, din perioada aprilie-septembrie. Sanctiunea a fost data pentru faptul ca postul a incalcat reglementarile ce ii obliga pe realizatorii si moderatorii de emisiuni sa nu foloseasca si sa interzica invitatilor sa foloseasca limbaj injurios sau sa instige la violenta.

Paginademedia.ro citeaza pe larg declaratiile facute la CNA, cu aceasta ocazie, de reprezentantul Antenei, Daniel Ionascu:

  • Imi aduc aminte o vorba a marelui Ioan Slavici, care spune: Soarele romanilor, de la Bucuresti rasare. Eu cred astazi si sustin astazi ca soarele audiovizualului din Romania de la CNA rasare. (…) Se pune problema unei arte pornografice in emisiunea lui Capatos. De ce a unei arte pornografice? As vrea sa va pun la suflet nimic altceva decat Sfanta Scriptura. De ce Sfanta Scriptura? Ca va place sau nu, este cartea de capatai a bisericii noastre”.
  • Citand din Cantarea Cantarilor: “Rapeste-ma, ia-ma cu tine, hai sa fugim. Regele m-a dus in camarile sale, ne vom veseli si ne vom bucura de tine. Si vom preamari dragostea mai mult decat vinul. (…) Perinita de mirt este iubitul meu, care se ascunde intre sanii mei”. “Da, da, scrie in scriptura treaba aceasta. Biblia este televizorul si celor nestiutori de carte”.
  • “Daca cineva dintre dumneavoastra ma va convinge ca va lua acest text si-l compara cu emisiunea lui Capatos a avut vreo reactie impotriva acestui text vreodata, dar impotriva lui Capatos da, inseamna ca omul acela este nedrept, pentru ca vede numai barna dintr-un loc, iar multitudinea de flori din alta parte, nu”.
  • Cine, practic, e in stare sa blasfemieze asa ceva, blasfemiaza Cantarea Cantarilor. Cine blasfemiaza Cantarea Cantarilor este in stare sa nu accepte decat un puritanism formal, in contextul in care legea imi da voie la asa ceva, in contextul in care complexitatea unei gandiri imi da voie si la asa ceva, iar pe de alta parte, iertati-ma, dintotdeauna si dintotdeauna actele cu conotatii si cu rezonante spirituale de tip erotic – asadar nu suntem in perimetrul unui act material ci a unui act spiritual – au fost si vor fi existente “.
Tagged , , , , , ,

De ce scapa hotii din Bancorex vopsiti azi in prosperi oameni de afaceri?

Sursa: ZF

Guvernul nu poate recupera peste un miliard de dolari din creanţele Bancorex, sumă care să fie vărsată la buget, iar autorităţile se justifică invocând argumente hilare, precum lipsa banilor pentru deplasări, plicuri poştale şi timbre şi transmiterea unor informaţii eronate către proprii executori.

Procesul de recuperare a creanţelor fostei bănci de comerţ exterior trenează din 1999, când Guvernul a decis fuziunea prin absorbţie a Bancorex de către Banca Comercială Română, ca soluţie de salvare a Bancorex, cea mai mare bancă de la acea vreme.

Drepturile şi obligaţiile BCR rezultate din activitatea desfăşurată de Bancorex până la radierea din Registrul Comerţului au fost preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), transformată ulterior în Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), instituţie care a fost mandatată de Guvern să recupereze credite neperformante în valoare totală de 1,7 miliarde dolari contractate de la Bancorex de 959 societăţi comerciale.

La zece ani de la începerea procedurilor de recuperare a creanţelor Bancorex, statul încerca încă să recupereze 1,1 miliarde dolari de la 647 firme, iar situaţia nu s-a îmbunătăţit nici în intervalul ianuarie 2009-septembrie 2011. Un document oficial relevă faptul că Guvernul nu a reuşit în această perioadă să încaseze decât 725.882 dolari din recuperarea creanţelor neperformante preluate de la Bancorex.

În contextul blocării conturilor AVAS de păgubiţii FNI sau alţi creditori,, motivele invocate în document pentru această situaţie pornesc de la lipsa banilor pentru deplasări în teritoriu şi trimiterea corespondenţei până la problemele cu care se confruntă executorii AVAS, inclusiv cu Poliţia şi Parchetul, din cauza informaţiilor eronate primite chiar din partea instituţiilor statului.

“Activitatea de valorificare a creanţelor din portofoliul AVAS a fost afectată de o serie de greutăţi provenite din cauze externe, care exced atribuţiilor şi competenţelor AVAS, dintre care exemplificăm: lipsa fondurilor pentru efectuarea deplasărilor în teritoriu pentru identificarea bunurilor debitorilor, instituirii de sechestre, afişări de titluri executorii şi lipsa sumelor necesare transmiterii corespondenţei în termen (comunicări de titluri executorii, ordine de poprire, corespondenţă specifică desfăşurării licitaţiilor publice), ceea ce poate atrage prescrierea titlurilor executorii, anularea licitaţiilor publice şi răspunderea materială, penală şi civilă a executorilor”, se arată în document.

Sursa citată face referire şi la riscurile majore la care sunt supuşi executorii AVAS urmare derulării metodei de executare silită, respectiv instituirea sechestrelor, vânzarea bunurilor prin licitaţii publice şi popriri asupra conturilor bancare ale debitorilor, materializate în contestaţii la executare sau plângeri penale formulate de debitori. Aceeaşi sursă arată că executorii AVAS “sunt supuşi cercetărilor poliţiei sau ale parchetului” pentru acţiunile desfăşurate, precum şi pericolului de atragere a răspunderii materiale pentru prescrierea titlurilor executorii şi folosirea unor “informaţii eronate furnizate de anumite instituţii ale statului”.

La acestea se adaugă alte argumente invocate, printre care numărul redus de executori (doar şapte), lipsa contractelor cu presa pentru publicarea anunţurilor de licitaţie, lipsa contractelor cu societăţile de evaluare, neplata avansului solicitat de executorii judecătoreşti.

Conform listei prezentate de AVAS în 2009, ultimele date oficiale dispononibile în acest sens, firmele care înregistrează cele mai mari datorii reprezentând creanţe Bancorex sunt Sanca Impex Bucureşti, Ulco Bucureşti (ambele cu câte 57,9 milioane dolari) şi Azochim Săvineşti (31,3 milioane dolari), urmate de Draman Constanţa (27,3 milioane dolari), Comtim Timişoara (24 milioane dolari), Navrom Constanţa (22,6 milioane dolari), General Trading & Investments Bucureşti (22,1 milioane dolari).

Printre datornici mai erau indicate firma omului de afaceri sirian Omar Hayssam, Moldo Drinks (fosta Bucovina Mineral Water), cu 1,33 milioane dolari, şi compania Taher Invest Trade Company Bucureşti, cu o datorie de circa 560.000 dolari.

Silvesta Bucureşti, al cărei patron, Ilie Stancu, a fost cercetat în urmă cu şase ani în dosarul Jimbolia, era prezentată cu datorii de 21,1 milioane dolari, alături de Mara Investments Bucureşti, cu un împrumut de 20,8 milioane dolari contractat de la Bancorex în vederea construirii complexului hotelier Mara din Sinaia, hotel preluat de stat la începutul anului 2003 pentru recuperea creanţei.

O altă companie inclusă atunci pe lista AVAS era Star Trade Invest Bucureşti, cu obligaţii de 18,9 milioane dolari, societate care, potrivit unui dosar penal în care a fost anchetat fostul preşedinte al Bancorex, Răzvan Temeşan, a beneficiat de un împrumut de 43 milioane dolari pentru importuri de petrol, motorină şi benzină, fără să prezinte garanţii.

Printre firmele debitoare mai erau indicate Hermes Slobozia, cu o datorie de 11,9 milioane dolari, Tricostar Buzău (10,9 milioane dolari), Fulger Bragadiru (10,9 milioane dolari), Romagra Bucureşti (10,5 milioane dolari), Uzinexportimport Bucureşti (9,2 milioane dolari).

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Esecul supravegherii bancare – marca Cinteza BNR – Noul Bancorex privat…Cine raspunde?

Sursa: Zf

Sistemul bancar trece astăzi prin cea mai grea perioadă de după 1990, chiar mai grea decât în anii 1996-1999, când cea mai mare bancă locală, Bancorex, a trebuit să fie salvată cu banii statului şi integrată în BCR.

Statul a cheltuit atunci 2 mld. dolari pentru a înlocui cu titluri de stat în activele Bancorex creditele acordate – mai mult sau mai puţin fraudulos – către sute de companii şi care nu au mai fost recuperate niciodată.

S-a spus atunci că administrarea de stat a fost de vină şi că doar privatizarea va aduce eficienţă în management, mai ales prin intervenţia capitalului străin. Iată însă că, astăzi, Bancorexul din ’99 este extins la nivelul întregului sistem bancar.

Nivelul creditelor neperformante a ajuns în martie 2012 la 24% din total, după ce în decembrie 2008 era la 3%. Este adevărat că astăzi a coborât la 15%, dar asta doar ca urmare a scoaterii din bilanţ a creditelor neperformante şi vânzării lor către recuperatori.

Întrebarea este: cum de un sistem privat a ajuns la un nivel al creditelor neperformante de 12 mld. euro din credite totale de 50 mld. euro?

Unde au fost eficienţa şi grija pentru banii proprii a sistemului privat, unde a fost know-how-ul străin despre care s-a vorbit atât de mult că va fi salvator în acest sector pentru România?

Puţini recunosc situaţia dramatică a sistemului bancar de astăzi. Se pune capac peste frământările din bănci, peste blocarea pur şi simplu a resurselor externe care ar trebui să irige economia românească aflată în mare nevoie de finanţare.

Este un eşec atât al sistemului, cât şi al supravegherii, ca din decembrie 2008 până în august 2015 creditarea să scadă de la un sold de 51 mld. euro la unul de 48 mld. euro, în condiţiile în care România este de mult printre ultimele ţări din Europa la intermedierea bancară.

Sunt şapte ani de acum de când băncile trăiesc numai din reînnoiri de linii de finanţare şi îşi amintesc practicile din anii ’90 când pur şi simplu mutau banii populaţiei în titluri de stat, ignorând creditarea privată. Mai mult, dacă nu ar fi intervenţia statului prin programul Prima casă, scăderea soldului creditelor se duce de la 51 mld. euro în 2008 la 44 mld. euro!

„Deleveraging“. Iată că s-a găsit şi un nume „trendy“ pentru acest fenomen, care înseamnă de fapt că în economie canalele pe care ar trebui să circule bani seacă de la o zi la alta.

Şi asta în condiţiile în care de şapte ani se pompează cu nemiluita bani în sistemul financiar internaţional de către băncile centrale, la dobânzi de zero la sută sau negative despre care nu se mai poate spune că sunt dobânzi, ci pur şi simplu cadouri făcute de băncile centrale băncilor comerciale pentru ca acestea să meargă mai departe cu banii în economia reală.

Cu toată incompetenţa şi neglijenţa de care au dat dovadă acordând creditele la care un sfert din volum trebuie şters pentru că nu va mai fi niciodată recuperat, există resurse încă în sistem ca doi bancheri să fie plătiţi astăzi în România cu peste un milion de euro pe an, conform informaţiilor de la Autoritatea Bancară Europeană.

Ani de zile s-a spus că România trebuie să atragă bănci străine pentru că nu are destulă economisire locală, dar azi creditele reprezintă doar 94% din totalul depozitelor.

Situaţia îi afectează cel mai mult pe antreprenorii locali, care s-au trezit cu tăierea liniilor de finanţare şi cu refuzul de a prelungi resursele financiare pentru proiecte de investiţii. Mai ales că aceştia sunt dublu îndatoraţi faţă de multinaţionale, aşa cum reiese din analiza spre exemplu a primilor 100 de jucători din economie.

Este greu de înţeles cum, într-o economie care are nevoie de investiţii ca de aer, băncile nu găsesc proiecte rentabile. Îmbunătăţirea indicatorilor de profitabilitate ai companiilor locale – prin scăderea CAS şi scăderea TVA la alimente care a dus la majorarea consumului – se vede că nu este de folos.

Soldul creditelor acordate companiilor, în lei şi euro, era de 99 mld. lei în echivalent, în ianuarie 2009, pentru ca în iulie 2015 să fie la 105 mld. lei, ceea ce în euro înseamnă practic o scădere.

Ordinul este clar: ieşiţi de pe România, curăţaţi ce se mai poate curăţa, înlocuiţi în portofoliu ce se poate înlocui, mergeţi pe garanţia statului. Lipsa de angajament pentru dezvoltarea economiei locale este evidentă.

Din păcate, oamenii care conduc astăzi sistemul bancar, deşi ştiu cât de gravă este situaţia şi că într-o economie precum cea a României, care caută să se modernizeze, care are nevoie de tehnologie, unde companiile locale sunt chiar în etapa în care au un necesar de capital pentru echipamente, pentru utilaje, nu au de unde să se finanţeze, tac.

Saltul înainte de care are nevoie economia românească pentru o creştere economică de tip chinezesc, de peste 7% pe an, nu se poate face fără masivă finanţare. Un exemplu recent al unei companii din nordul ţării, Romcab, profilată pe export, care a apelat la o bancă din est pentru un credit de 15 mil. euro, arată blocajul cu care se confruntă jucătorii locali în negocierile cu băncile.

În 1999, când Ziarul Financiar era la început, BNP Dresdner Bank a înfiinţat o sucursală la Bucureşti, unde şi-a trimis un bancher din Londra. Erau ani  în care banii băncilor mergeau în primul rând în titluri de stat, iar bancherul de la Londra a spus uimit atunci pentru Ziarul Financiar: „Eu ştiu că băncile trebuie să alerge după clienţi, dar aici în România toţi bancherii se miră când le spun asta“.

Era o problemă de atitudine de fapt atunci, iar astăzi, din păcate, vedem că rădăcinile acestui comportament faţă de client au rămas.

Am avertizat în 2009 şi 2010 că majorarea dobânzilor va crea un val de credite neperformante, iar unele bănci mari din România acceptă abia acum că pur şi simplu clienţii nu mai pot plăti ratele şi propun diverse programe de rate reduse.

Cam târziu. Oamenii au fost sufocaţi deja şi au depus armele, dovadă fiind cei 800.000 de clienţi care au întârziat peste 90 de zile cu plata ratelor. Când unu din patru clienţi persoane fizice nu îşi mai poate plăti rata la bancă e o problemă de sistem şi de politică bancară. Nu mai e vorba de erori sau derapaje ale departamentelor de risc.

Bancherii se plâng că nu sunt iubiţi şi că rolul lor de intermediari financiari nu este înţeles. Dar care rol de intermediar financiar, când tocmai acest rol devine din ce în ce mai redus în economia românească în ultimii şapte ani?

Tagged , , , , , , , , , , , , , , ,

Tepele chilotarilor- azi Jolidon are datorii de peste 500 milioane RON

Sursa: Supervizor.ro

La mai puţin de o săptămână de la publicarea tabelului preliminar al creanţelor, s-a desfăşuratprima şedinţă a Adunării Creditorilor societăţii JOLIDON IMPORT EXPORT SRL Cluj-Napoca(CUI 3685073), principalele decizii care au fost adoptate fiind următoarele:

  • alegerea unui Comitet al Creditorilor format din 3 membri: ASTRA RAIL MANAGEMENT Gmbh, ANAF şi MODA – PIERRE (Franţa), surprinzătoare fiind prezenţa societăţii franceze, care deţine o creanţă ce reprezintă doar 0,28% din masa credală cu drept de vot, mult mai mică decât în cazul altor creditori (BCR, BRD, BANCA TRANSILVANIA, ALPHA BANK, INTESA SAN PAOLO etc.);
  • confirmarea administratorului judiciar CII GEORGIU MINODORA LETIŢIA şi stabilirea unuionorariu de 5.000 euro/lună (+TVA);
  • contractarea unui credit de 3.000.000 euro în vederea desfăşurării activităţii curente.

La aceeaşi Adunare a Creditorilor a fost prezentat şi raportul privind cauzele şi împrejurărilecare au condus la starea de insolvenţă a debitoarei, document pe care administratorul judiciar nu a catadicsit să îl publice în BPI. Legat de acest raport, creditorul BANCA TRANSILVANIA a solicitat completarea cu următoarele informaţii:

  • Analiza detaliată pe creanţele intragrup şi sansele de recuperare a lor/ demersurile ce se intenţionează a se efectua pentru recuperarea lor;
  • Detalierea tranzacţiei încheiate cu «Spot Capital Invest» privind achiziţia acţiunilor «Interdealer Capital Invest» SRL. Rolul acestei tranzacţii având în vedere că «Jolidon» era la acea perioadă în stare de preinsolvenţă.
  • Detaliere fluxuri financiare intragrup în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
  • Provenienţa şi vechimea stocurilor lente sau fără mişcare de circa 20,6 milioane lei. Explicaţia privind stoc fără mişcare la 2014 – 0 şi 2,3 milioane lei la 2015.
  • Situaţia detaliată a stocului gajat în favoarea creditorilor din magazinele care au fost închise în ultimii ani.
  • Stadiul recuperării creanţelor deţinute la entităţile afiliate.
  • Situaţia relaţiilor tradiţionale din ultimii ani (2013-2014) unde s-au înregistrat pierderi de CA;
  • Detalierea cheltuielilor cu dobânzile şi penalităţile în 2014-2015;
  • Verificarea şi eventual identificarea persoanelor culpabile privind tranzacţiile în pierdere “Lilly Italia” SPA, “Emmeci” SPA, “Interdealer Capital” etc.

După cum se poate observa din “tonul” acestor solicitări, BANCA TRANSILVANIA sugerează că s-au efectuat mai multe combinaţii care au avut drept scop prejudicierea firmei aflate în pragul insolvenţei şi, implicit, a creditorilor. Desigur, aceste observaţii subliniază faptul că raportul prezentat este cel puţin incomplet, vina aparţinând în totalitate administratorului judiciar.

Pe 21 septembrie 2015, CII GEORGIU MINODORA LETIŢIA a publicat în BPI un raport, dar nu cel referitor la cauze, ci unul “de activitate” (periodic), prin care încearcă să demonstreze că merită “sacoşa de bani” pe care o primeşte lunar ca onorariu. Din acest raport reiese că au apărut două contestaţii la tabelul creditorilor, precum şi o cerere tardivă de înscriere la masa credală. Ciudat este faptul că această cerere tardiv introdusă se referă la o creanţă de 216.468.869 lei, sumă care ar reprezenta cea mai mare datorie către un creditor(ING.GERHARD FILDAN GMBH) şi care ar ridica masa credală la peste 536 milioane lei, valoare care nu se regăseşte în rezultatele financiare raportate de JOLIDON. Chiar dacă administratorul judiciar a respins această solicitare, probabil creditorul se va judeca “până în pânzele albe”, fiind vorba de aproape 50 milioane euro.

Deşi nu este creditorul care a solicitat deschiderea procedurii, BANCA TRANSILVANIA pare hotărâtă să dirijeze procesul şi administratorul judiciar pe “calea cea dreaptă şi legală”, motiv pentru care a depus o contestaţie împotriva Procesului Verbal al Adunării Creditorilor, solicitând anularea hotărârii privind componenţa Comitetului Creditorilor şi a celei privind contractarea finanţării (creditului) de 3 milioane lei.

În ceea ce priveşte anularea hotărârii privind finanţarea, BANCA TRANSILVANIA reclamă faptul că “nu au fost furnizate de către administratorul judiciar informaţii necesare şi complete referitoare la condiţiile de finanţare (gen: perioada de creditare, dobândă), condiţii care sunt absolut necesare a fi cunoscute în vederea adoptării unei hotărâri în cunostinţă”. Altfel spus, încă o bilă neagră la adresa administratorului judiciar. Contestaţia urmează a se judeca pe 7 octombrie 2015. Până atunci… poate mai apar şi alţi nemulţumiţi!

 JOLIDON INPORT EXPORT SRL – raport de activitate (17 septembrie 2015)

Citiţi şi:

JOLIDON: ţeapă de 320 milioane lei. 145 de salariaţi şi peste 200 de firme au creanţe la firma ţeparului Gabriel CÎRLIG

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , ,

“Ministrul” Gabi Oprea – un personaj toxic si impostor

Sursa: Tolo.ro

UPDATE: Rareș Bogdan explică: ”Eram la un meci al Stelei, pe stadion. Oprea a venit la mine și m-a întrebat dacă am numărul lui Tănase. Am sunat de pe telefonul meu și am plecat. Erau vreo 40 de oameni acolo, m-am îndepărtat și n-am auzit nimic. Nu știu ce i-a spus Oprea lui Tănase. Mai mult, Stelian Tănase nu mi-a reproșat deloc nimic de atunci, nu mi-a zis: vezi că Oprea m-a amenințat. Nu e corect ca acum să mă bage într-o chestie cu care n-am nici o legătură”.

UPDATE: Surpriză! Stelian Tănase a vrut să verifice de pe ce număr a sunat Rareș Bogdan cînd jurnalistul i l-a pasat apoi pe Gabriel Oprea. În acea zi, pînă la o anumită oră, toate apelurile din memoria telefonului șefului TVR au fost șterse. ”Nu de mine”, spune el.

UPDATE: Dacă ieri am scris că Rareș Bogdan putea vorbi orice cu Sorin Oprescu, azi înțeleg, privind înregistrarea emisiunii lui Sorin Avram de la TVR, că de pe telefonul lui Rareș Bogdan a discutat Gabriel Oprea cu Stelian Tănase! Așa spune șeful TVR. Că Rareș l-a sunat pe Tănase, ”am schimbat cîteva amabilități”, și apoi i l-a dat pe Oprea la telefon.Înregistrarea e aici, pasajul e la minutul 26:00. O cerere de cenzură formulată de un politician prin medierea și de pe telefonul unui jurnalist, asta nu mai e treabă de jurnalist!

Stelian Tănase i-a povestit lui Sorin Avram, și Clarice Dinu a rezumat pentru gandul.info, că vicepremierul Gabriel Oprea l-a sunat „foarte înfierbîntat, foarte opărit” ca să scoată de la TVR știrea despre plagiatul său.

Nu o dată l-a sunat, l-a sunat de trei ori. Politicianul i-a trimis pe cap lui Tănase pe cei doi reprezentanți ai UNPR în Consiliul de Administrație al televiziunii publice.

Și, pentru că Tănase s-a ținut tare, Oprea a decis să-l mazilească, lucru care se va finaliza mîine, în Parlament. O formalitate.

Oprea e unul dintre accidentele istorice ajuns în elita unui stat în condițiile în care el ar avea probleme la examenul de capacitate și dacă ar fi meditat de Stephen Hawking. Într-un mileniu în care țările de succes mizează pe educație, pe inovație și pe cultură democratică asociativă, varianta noastră la Victor Ponta este Gabriel Oprea, un tip cu o viziune militaristă și secretomană.

Iar secretul cel mare al lui Oprea nu este cum și-a făcut el doctoratul. Asta ne-am lămurit cu toții, datorită investigațiilor Emiliei Șercan, publicate pe Hotnews.

Vorba lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, care, cu toată prudența exasperantă, a dat, totuși, un mesaj clar în interviul realizat de Anca Grădinaru la Europa FM: ”Avem 56.000 de doctorate în ultimii 25 de ani și n-am ce să vorbesc cu Gabriel Oprea strict despre doctoratul lui”.

Secretul lui Oprea nu este, așadar, doctoratul. Secretul este cum și-a făcut el averea și, ca orice om care nu-și poate justifica traiul prin fișele de la ANAF, va veni o vreme cînd misterul se va deconta cu spargere de nori. Ca om public, veniturile neexplicite se răzbună întotdeauna.

Cînd ai în prim plan un personaj-impostor precum Oprea, orice temă atinsă de el este, involuntar, falsificată.

Nu pentru că omul e populat de rea intenție, căci Oprea, așa cum înțelege el lumea, crede că face bine țării sau televiziunii, ci pentru că, pur și simplu, nu se pricepe. Andreea Pora îl numește”pafarist”. Nu e locul lui acolo.

Vorba colegei mele, Maria Andrieș, de la ea am furat titlul, politicienii au ajuns să ne reprezinte mai tare ca sportivii. Altădată aveam Zîna de la Montreal în persoana Nadiei Comăneci, astăzi avem Zîna de la Rovinari, în persoana lui Victor Ponta. Și Zîna de la Sectorul Agricol Ilfov, cum se numea în vremurile marilor afaceri imobiliare, cînd lui Gabriel Oprea nu i se părea că ar fi o variantă de premier.

Vicepremier, ministru, ideolog al ”interesului național” și șef de partid, Oprea falsifică discuția despre TVR, căci nu el, ci situația financiară și profesională a televiziunii publice e ceea ce ar trebui să ne intereseze. Așa poate fi cîntărit Stelian Tănase.

În 2014, TVR a avut venituri de 120 de milioane de euro și cheltuieli de 140 de milioane. Toate celelalte televiziuni, împreună, au cheltuit 190 de milioane de euro. Asta e dimensiunea pieței de publicitate TV din România.

În acest timp, nu din mandatul lui Tănase, să ne înțelegem, ci aproape dintotdeauna, TVR a continuat să funcționeze ca un eunuc. Ceva mare cu voce pițigăiată. Datoriile sale istorice de peste 170 de milioane de euro, dintre care 100 de milioane de euro la buget, oripilează pe oricine. Și-l lasă pe Tănase într-o nemeritată singurătate în fața tentativei evidente de cenzură a lui Oprea. La TVR, dimensiunea nu mai e un avantaj, ci tocmai argumentul imposibilității reformei manageriale și editoriale.

Tănase susține că a redus costurile cu 25%, ”pe cifrele certificate de Curtea de Conturi, nu pe vorbe”. Totuși, cîtă vreme instituția va fi la fel de mare, la fel organizată, la fel reglementată și fără o cultură jurnalistică puternică, ea va continua să producă aceleași efecte. Fără să schimbi nimic decisiv, propunerea de a o ierta de datorii și de o finanța apoi pe baza unui abonament mărit înseamnă hrănirea aceluiași mecanism.

Degeaba alimentăm TVR pe principiul corect al nevoii de televiziune publică. TVR nu are conștiința serviciului public, în ciuda unor oameni buni care lucrează acolo.

Oprea e bun la tăvăleală. E antipatizat în mediile jurnalistice, inclusiv în alea pe care le stăpînește acum. Cineva ar putea să-i explice că botnița nu îi convertește pe cei cenzurați în suporteri, ci în viitori vorbitori frustrați. Iar ce a făcut el e nepermis.

Dar, sincer, problema TVR nu e Oprea, ci TVR.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , ,

DNA Cluj n-a deratizat cum trebuie Primaria Cluj-Napoca. Au mai ramas multi sobolani inauntru!

DNA Cluj n-a deratizat cum trebuie Primaria Cluj-Napoca. Au mai ramas multi sobolani inauntru! Pestele de la cap se impute, domnilor procurori! Fara cap, ancheta dumneavoastra e o supa proasta, lipsita de gust!

Sursa: Ziardecluj.ro

Era ora 6 si ceva dimineata in ziua de miercuri de acum doua zile si mascatii trimisi de DNA Cluj “descalecara” la usa lui Vasile Moldovan, seful de la Spatii Verzi din Primaria Cluj-Napoca, cu tot arsenalul din dotare: urlete, pumni in usa, morgi marcate de importanta. Desigur, nu se cadea ca la un asemenea “mafiot” cum e Vasile Moldovan caruia, daca ii dai o palma, se dezintegreaza, sa mearga procurorii si sa bata frumos la usa, pentru a-i cere explicatii si a-l chema la interogatoriu. Nuuuu, a fost nevoie de show, a fost nevoie sa ii bage bietului om copiii in sparieti, doua fetite, Raluca si Maria, care or sa isi aduca aminte toata viata lor despre desantul asta inutil, nimic nu mai conteaza cand vrem sa starpim coruptia, nu-i asa? Si, dupa toata tevatura, dupa toata perchezitia si descinderea vietii, numele lui Vasile Moldovan nu a aparut nici macar in comunicatul de presa al sectiei centrale. Ma intreb atunci: la ce bun toate astea?

Este ora 8 si 20 de minute si ma suna jurnalistul Claudiu Padurean ca la Primarie e duba Jandarmeriei si ca DNA a sigilat doua birouri de la parter. Dau pe televiziunile de breaking-news si benzile galbene apar de indata: VAL de perchezitii in 6 judete, parampampam, DESCINDERI la primariile X, Y, Z, ce mai, ne si pregateam tastaturile sa scriem despre “valul de retineri”.

Cand colo, joi dupa-masa, pe site-ul DNA apare un comunicat amarat din care aflam ca doua femei, functionare de rang 2 din Primaria Cluj-Napoca, sunt puse sub urmarire penala pentru luare de mita in forma continuata. Mita fiind niste 500 de lei si produse luate ca spaga de Paste si Craciun. Ce dracu’?, m-am intrebat, a ajuns Romania peste noapte un fel de Suedia, in care lupta anticoruptie e demonstrativa si in care Justitia da exemple sociale, indicand nu prejudiciul, ci gravitatea faptei?

S-au terminat in Cluj-Napoca faptele GRAVE de coruptie de am ajuns sa arestam doua tantici care au luat o juma’ de porc de la Coral, o inspectoare adjuncta care a luat 10 000 de euro sa creasca notele de la Bac ale unor loaze???

Au fost puse in miscare atatea forte DOAR ca sa se ridice niste acte? Nu puteau fi ele cerute frumos si civilizat, era nevoie de tzircus? 

Adica, bai, frate, ca deja imi sare mustarul, politisti, jandarmi si procurori din 6 judete au facut tot circul asta mediatic cu desanturi, perchezitii, audieri, ca sa puna sub urmarire penala doua functionare amarate de la Primaria Cluj-Napoca din care una, va zic sigur si nicidecum ironic, e atat de saraca incat nici dinti nu are in gura? Stirba asta de functionara e CEL MAI MARE CORUPT DIN PRIMARIA CLUJULUI?

De ce niciun consilier local clujean din mandatul 2008-2012 si sunt peste 20 care au aprobat “concesiunea” pentru CORAL nu a trecut inca pe la DNA?

Doamnelor si domnilor procurori ai DNA Cluj, va bateti joc de noi?

Chiar credeti ca suntem niste idioti si chiar credeti ca picam pe spate la aceste “realizari”?

S-au terminat de investigat tunurile adevarate ale Clujului?

Ati gasit vinovatii ADEVARATI pentru tunurile de milioane de euro date la sute de oameni in afacerea TOWER si nu stim noi? Ati bagat deja la parnaie hotii care au devalizat bugetul de stat pentru construirea centurii ocolitoare a Clujului care a fost atat de scumpa incat am ajuns de mirul lumii incat sa fie botezata “centura de diamant”, dupa 156 de milioane de euro cheltuite?

Ati terminat deja investigatiile sau ati ingropat la comanda sefilor dosarul APOSTU 2, care se referea la coruptia de la serviciul de Urbanism si la spagile date de imobiliarii Clujului pentru autorizatii de constructie? Credeti ca suntem idioti, stimati procurori? Credeti ca am uitat zilele-maraton de audieri cand toata protipendada imobiliarilor a trecut pe Dorobantilor la un cafei si la un denunt?

Daca tot va ocupati cu protejarea avutiei statului roman, ne puteti spune si noua ce mama lui Zevedeu paziti in privinta dosarului Cartierului Tineretului si a tunului dat la cartierul-fantoma Lomb? V-a slabit vederea? Nu vedeti TUNUL de acolo cat e de mare?

Ati uitat ca in jurisdictia dumneavoastra stau infractiunile din Codul Penal referitoare la trafic de influenta, mita, santaj, abuz in serviciu? Credeti ca noi, macar noi, jurnalistii, vom uita ca v-ati facut ca ploua in dosarul UNTOLD, unde aproape un milion de euro au “zburat” fara licitatie, pe trafic de influenta si alocare discretionara, catre clica legitimata de Emil Boc?

Domnilor procurori, in fiecare zi, in orasul Cluj-Napoca, se da si se ia spaga unor mari profesori universitari din domeniul medicinei. Va spun eu SIGUR.

Dumnezeii medicinei incaseaza milioane de euro anual, ca-s de la Oncologie, Neurologie sau alte sectii. Chiar nu sunteti in stare sa ii opriti? Chiar credeti ca suntem prosti sa nu vedem cum dumneavoastra, procurorii, intoarceti capul?

Domnilor procurori, oare printre judecatorii clujeni nu exista niciun corupt? Niciun om al Justitiei indoit de coloana vertebrala si cocosat de santaj si trafic de influenta ori chiar de spaga?

In regiile clujene, de la CTP-RATUC pana Compania de Apa Somes, de la RADP pana la Regia de Termoficare, nu exista CHIAR NICIUN SISTEM MAFIOT de suctiune a banilor publici in gurile insetate ale unor firme “de casa”?

In universitatile clujene, de la UBB la USAMV, nu exista nicio licitatie trucata, nici o serie de licitatii castigate de aceeasi si aceeasi firma?

N-ati facut nicio analiza a incredintarilor directe din UBB? Pacat, ati fi avut material de un dosar serios.

Dar, haideti sa va intreb, vorba dirigintei mele, despre lectia din aceasta saptamana. Nu sunt pedagog sa va dau in palma, nu e cazul, va respect enorm, ci va intreb din postura, hai sa zicem, unui coleg la fel de interesat ca si dumneavoastra de aceleasi chestiuni publice, doar ca mai saracut dotat, caci eu nu am la indemana supraveghere informativa, filaj, interceptari, mandate de perchezitie.

Dragi colegi de suferinta sociala, lasandu-le la o parte pe domnucele surprinse cu spaga de 500 de lei in jeb, fapta grava, nu zice nimeni ca nu, haideti sa ne intrebam impreuna:NU CUMVA PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE?

Or fi doamnele astea singurele care se ungeau pe funduletul lat-functionaresc cu crema spagii de la Coral? N-or avea si ele sefi? Sefii aia n-or avea si ei niste stapani politici de care asculta? Stapanii aia politici nu cumva au luat adevaratele spagi? Sunteti siguri ca firma CORAL sau alte firme din siajul Primariei nu au dat bani la negru in campaniile pedelistilor din ultimii 10 ani? Chiar nu va intereseaza acest aspect? Sunteti siguri ca in ultimii 3 ani, mai ales de cand CORAL a inceput sa incaseze ANUL o suma DE ZECE ORI MAI MARE ca la precedentul contract, niciun politician clujean, sa zicem din PNL, nu a primit niciun plic cu cash? Nu putem sti cine a santajat firma CORAL sa dea sponsorizari pe fata la evenimentele organizate de Primarie? Fiindca impresia mea este ca societatea CORAL a fost obligata sa o faca, a fost conditionata “sa faca sa fie bine”

Haideti, domnilor procurori, dati-ne o speranta! Dupa arestarea lui Apostu, stim sigur ca nu aveti o problema de competenta, ci de putirinta!

Competenti sunteti, trebuie sa mai si vreti!

Dati-le dracului de chingi politice si bagati-va in contractele cu DIFERIT, spargeti gasca de biletele duse pe neveu la Urbansim de catre anumiti consilieri locali, detonati bomba cu rahat de la Consiliul Judetean, mergeti la DGAPSC si vedeti cum se scurg 20 DE MILIOANE DE EURO pe an din bugetul judetului!

Sa va zic de ce trebuie sa faceti asta: fiindca in acest moment, POPORUL nu vede finalitatea muncii DNA.

Sigur, poporul nu e educat sa inteleaga care e munca procurorului si care e a judecatorului. Dar poporul e ala care “voteaza” in sondajele despre increderea in institutii si unde acum DNA apare sus de tot. Iar asta se va schimba in curand.

De ce? Va zic eu de ce.

Noi, jurnalistii, suntem ca niste paianjeni, cu fire conectate in toate mediile si zonele de comunicare. Traim senzorial, din perceptii si nuante, din perspective si analize, fara interceptari si acces la date. Dumneavoastra, care stati mai mult in birouri si care aveti o viata cu relationari sociale auto-ponderate de importanta meseriei pe care o aveti, pierdeti de multe ori din vedere aspectele pe care noi le rontaim zi de zi.

Si asta va spun, am observat ca admiratia romanilor fata de DNA diminueaza. Acum doi ani, un interviu cu Laura Codruta Kovesi crea vuiete de aplauze internautice, comentarii elogioase. Ultimul interviu cu dumneaei aduce in “footer” la zona de comentarii o schimbare importanta de perspectiva. Romanii maraie. Ca nu-s prosti. Sigur, sunt si foarte multi postaci, dar noi stim sa ii mirosim. Si va spun ca, daca nu va miscati mai repede cu totii, cei din DNA, ca sa nu ma refer doar la cei din Cluj, s-ar putea ca daravela sa se schimbe pana in iarna. In rau, pentru prestanta dumneavoastra profesionala.

Daca veti mai continua sa arestati prin show-uri mediatice, fara finalizare, romanii va vor scuipa.

Fiindca romanii vad ca unul ca Adriean Videanu a stat doar o noapte in arest si apoi a iesit zambind de acolo, dand cu tifla opiniei publice. Cu totii se intreaba in tara asta, cati bani o fi avand Videanu de a scapat, cate stele de general SIE o fi avand sau ce pile beton or fi intervenit pentru ca el, simbolul public al coruptiei pedeliste, sa fie inca in libertate si fratele lui ditamai Basescu sa mearga luni de zile la parnaie, in arest preventiv?

Romanii se intreaba cum pastele ma-sii ati incarcat-o pe Alina Bica cu 3 retineri si tzaspe dosare si, la schimb, ati lasat-o pe nesimtita de Udrea atat de libera incat deja ne da lectii la televizor despre cum o sa salveze Basescu Romania?

Romanii se intreaba de ce ii credeti prosti raspunzand la nemultumirea generala, cum ca strainii nu sunt anchetati, cu dosarul ApaNova, in care ati murdarit putin sacouasul francezilor? Da’ pe aia de la Microsoft de ce nu i-ati curentat? Lasati explicatia ca entitatea romaneasca e una si entitatea internationala e alta! La OMV nu se fac smenuri?

Daca tot ati dezgropat morti ingropati acum 15 ani, oare nu e timpul sa ne lamuriti cum mortii ei de treaba este posibil ca pentru privatizarea Petromului sa se primeasca niste firfirei de sute de milioane pentru o companie ce a inceput sa scoata, dupa preluare, MILIARDE DE EURO profit? Pai, daca aia nu e subminarea economiei nationale inseamna ca putem sa ne sinucidem linistiti, fiindca prea ne credeti prosti si naivi.

In incheiere, va mai rog ceva. Faceti in asa fel incat sa dispara perceptia generala a clujenilor ca dumneavoastra, cei din DNA Cluj, ati primit de la Boc un sediu nou nout si mai mare, ca sa il lasati in pace. Sau perceptia ca tocmai pentru a nu exista perceptia ca il protejati pentru sediul primit ati declansat perdeaua de fum numita CORAL. Tunde Peter si nevasta lui Cordos au fost doua dosare frumoase. Nimic de zis. Ne-am ras bine vazand cum ati lovit in aceste doua nevastuici. Dar nu mai vrem sa radem, vrem sa ne spargem de ras, sa hohotim de-a dreptul vazandu-va cum spargeti mafiile din cercurile cu adevarat inalte ale Clujului.

Tineti minte, doamnelor si domnilor procurori, ca poporul e stapanul dumneavoastra, nu gulerele albe.

Dumneavoastra ne puteti scapa definitiv de cei ce au facut de rusine sintagma “oras de 5 stele” transformand Cluj-Napoca intr-un oras de 5 zabrele.

 

Tagged , , ,

Teparii de la Domo au mutat magazinele si domeniul pe o firma noua iar pe cea veche au bagat-o in faliment

Sursa: Ziarul Financiar

Compania SC FAMILY HOME CONCEPT SRL (fosta Domo Retail SRL) a intrat în insolvenţă la propria cerere, potrivit datelor publicate pe site-ul Tribunalului din Covasna, judeţul unde a fost fondată afacerea de către familia de antreprenori locali Szarvadi. Acest dosar a fost conexat la altele prin care creditori precum SC Candy Hoover România SRL şi SC Samsung Electronics România SRL cereau insolvenţa companiei.

Reprezentanţii Domo spuneau acum circa o lună că Domo SRL este compania care operează brandul DOMO, cele 75 de magazine şi domeniul domo.ro, aceasta nu are nicio problemă cu furnizorii sau clienţii săi.

În primăvara acestui an, oficialii companiei afirmau că Domo Retail (actualmente Family Home Concept) este cea care operează reţeaua de magazine. Acum reprezentanţii Domo nu precizează de cât timp operează această companie – Domo SRL – magazinele cu acelaşi nume şi nici care este activitatea Family Home Concept SRL (Fosta Domo Retail SA).

 

Tagged , , , , , , , , ,