Tag Archives: elena udrea

Manual de spalare a banilor

Sursa: Digi24

Banii pe care Dorin Cocoş i-ar fi primit în cazul Microsoft, spun anchetatorii, ar fi fost, ulterior, folosiţi pentru cumpărarea de terenuri şi construcţia unor clădiri, dar şi pentru creditarea unor societăţi comerciale ce îi aparţineau. De toate tranzacţiile, susţin anchetatorii, ar fi avut cunoştinţă şi Elena Udrea.

Astfel, cei doi foşti soţi ar fi încercat să mascheze sumele de bani primite drept mită: Dorin Cocoş şi Dinu Pescariu au semnat un document din care reieşea că fostul sportiv l-a împrumutat pe omul de afaceri cu 500.000 de euro. Suma apare în declaraţia de avere a Elenei Udrea din anul 2009.

„Mă întreba cineva de ce nu m-am mirat când am auzit că s-a împrumutat cu 500.000 de euro. Păi, cum să mă mir că s-a împrumutat? M-aş fi mirat dacă era angajat pe 1.000 de lei, 2.000 de lei”, spunea Elena Udrea.

O altă operaţiune economică fictivă făcută de Dorin Cocoş şi de care Elena Udrea ar fi ştiut este legată de contractarea unui împrumut de 3,26 milioane de euro de la BRD Dorobanţi. Suma a fost folosită pentru cumpărarea unui teren de aproximativ 12.000 de metri pătrați pe malul lacului Griviţa, pe strada Neajlovului.

Terenul şi creditul au fost preluate, în 2010, de Alexandru Faur şi au dispărut din declaraţia de avere a Elenei Udrea. Cunoscut ca un apropiat al lui Gheorghe Stelian, Alexandru Faur a cerut Primăriei sectorului 1 eliberarea unui plan urbanistic zonal pentru ridicarea, pe terenul din strada Neajlovului, a unui imobil cu subsol, parter şi două etaje.

Cu toate acestea, spun anchetatorii, beneficiarii reali ai investiţiei ar fi fost Dorin Cocoş şi Elena Udrea, iar preluarea creditului reprezenta, de fapt, o mită mascată.

Astfel, între aprilie şi iunie 2013, direct, prin intermediul unor apropiaţi şi al societăţii Centrul de Diagnostic Internaţional SRL, Dorin Cocoş a început să cumpere suprafețe importante din imobilul care urma să fie construit pe terenul pe care îl cedase. Asta însemna, spun anchetatorii, că, de fapt, el era adevăratul investitor. Prin încheierea de acte juridice succesive, Dorin Cocoş, susţine DNA, ascundea banii pe care îi câştigase din mită. Din cele 3,26 de milioane de euro credit, Dorin Cocoş urma să achite 2,1 milioane. Sora lui, Anca Dinu, ar fi achitat deja 200.000 de euro din creditul care, oficial, era pe numele lui Alexandru Faur.

„Acesta este terenul unde urma să fie construit imobilul de patru etaje. În 2013, au fost înregistrate singurele tranzacţii pentru vânzarea spaţiilor care urmau să se construiască aici. La puţină vreme după încheierea tranzacţiilor, procurorii au deschis ancheta în dosarul Microsoft. Ratele la bancă nu au mai fost plătite. Construcţia clădirii nu a mai început. În prezent, BRD a solicitat unui executor scoaterea terenului la licitaţie, sperând că-şi va recupera restul creditului – aproximativ 1,6 milioane de euro”, relatează Sergiu Voicu, reporter Digi24.

O altă metodă de ascundere a banilor, se arată în documentele DNA, ar fi fost creditarea propriilor societăţi comerciale cu bani. O astfel de tranzacţie, în valoare de 540.000 de lei plus TVA, a fost către societatea Clamari Trading Impex. Creditarea firmei de către Dorin Cocoş apare în declaraţia de avere a Elenei Udrea din anul 2009.

O altă tranzacţie care nu apare în actele oficiale a fost creditarea de către Dorin Cocoş a societăţii Eurohotels Internaţional Company, în anul 2010. Banii, spun procurorii anti-corupţie, ar fi ajuns în conturile societăţii, dar nu ar fi fost trecuţi în declaraţia de avere a Elenei Udrea, aşa cum ar cere legea.

Anchetatorii spun că declaraţiile de avere ale deputatului şi actul de partaj făcut cu Dorin Cocoş la divorţ demonstrează că Elena Udrea era, de fapt, adevăratul destinatar al banilor primiţi de soţ din încheierea contractului care priveşte licenţele Microsoft.

Atât investiţia făcută într-o societate care îi aparţinea exclusiv lui Dorin Cocoş, cât şi datoria de 500.000 de euro către Dinu Pescariu sunt asumate în actul de partaj de către ambii soţi.

După divorţul de Dorin Cocoş, Elena Udrea a rămas, prin partaj, cu majoritatea bunurilor. Procurorii afirmă că acest fapt ar fi o dovadă în plus a faptului că fostul ministru ar fi fost beneficiarul mitei de la Claudiu Florică.

În 2012, Elena Udrea trecea în declaraţia de avere 7 terenuri, 4 case şi apartamente, un Fiat şi un Mercedes. Alături de soţul său avea în conturi 511.000 de euro şi 1,4 milioane de lei. La divorţ, din cele 7 terenuri comune, Elena Udrea primeşte cinci în proprietate exclusivă, după cum apare în declaraţia sa de avere din anul următor.

Un alt teren îl împarte cu Dorin Cocoş. Din cel de al şaptelea, deputatul capătă un sfert. Primeşte toate bijuteriile familiei şi cele două maşini. Din cele cinci locuinţe, Elenei Udrea îi rămân în proprietate exclusivă două case şi un apartament, plus un sfert dintr-un imobil de 635 de metri pătraţi. Tot la ea rămân şi banii din conturi. Mai mult, primeşte, spun anchetatorii, încă două milioane de euro, care reprezintă o diferenţă de bani pentru bunurile rămase la Dorin Cocoş.

Tagged , , , , , , , , ,

Guvernul din …Umbra

Sursa: Adevarul

Premierul Adrian Năstase, vicepremierul George Copos, ministrul Relu Fenechiu şi ultimul membru al guvernului corupţiei, Miron Mitrea COLAJ FOTO Adevărul Citeste mai mult: adev.ro/njtu4s

 

Un fost premier, secondat de un viceprim-ministru şi o suită de miniştri pot oricând alcătui un guvern al corupţiei „validat“ de judecători. Guvernul „propus“ de DNA a fost „votat“ de Curtea Supremă. Şi mai mulţi sunt cei care sunt acum anchetaţi sau judecaţi. Doi au statut special în acest guvern: nu pot fi anchetaţi pentru că lipsesc avizele pentru începerea urmării penale împotriva lor.

După Revoluţie, dar mai ales în ultimii cinci ani, judecătorii au trimis la închisoare nu mai puţin de 13 politicieni care au făcut parte din diferite guverne. Practic, Justiţia a creat în spatele gratiilor un guvern de uniune naţională, miniştrii având culori politice diverse. Funcţia de premier al guvernului corupt creionat de Justiţie este ocupată, desigur, de Adrian Năstase. Fost prim-ministru al guvernului României în perioada 2000 – 2004, Adrian Năstase pare liderul perfect şi pentru guvernul din spatele gratiilor. Condamnat în două dosare penale, Trofeul Calităţii şi Zambaccian, acesta a fost liberat condiţionat în 2014. Năstase a fost şi ministru de Externe la începutul anilor ’90, astfel că în guvernul corupt poate ocupa şi această funcţie.

Vicepremierul Copos: două condamnări Un politician cu o istorie scurtă ca vicepremier (2004-2006) poate face carieră dacă ar ocupa aceeaşi funcţie în guvernul din închisoare. George Copos are la activ două condamnări: una de 4 ani şi opt luni în Dosarul Transferurilor de jucători şi 4 ani în Dosarul Loteria 1. Postul de la Agricultură este asigurat. Fostul ministru Ioan Avram Mureşan are cea mai mare condamnare dată unui fost ministru pentru corupţie: şapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri. Are şi trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboşul“.

Recordul pedepsei pentru corupţie este însă disputat cu Sorin Pantiş, fost ministru al Comunicaţiilor, un membru de nelipsit în guvernul corupţilor. Pantiş a primit tot şapte ani de închisoare în dosarul privatizării ICA, acelaşi în care a primit 10 ani şi fostul lider PC, Dan Voiculescu. La Ministerul Comunicaţiilor se poate face oricând o remaniere. Zsolt Nagy  (ministru în perioada decembrie 2004 – iulie 2007) este pregătit să preia comanda ministerului din guvernul penal. Nagy este condamnat la patru ani de închisoare în dosarul privatizărilor strategice. Tot în acest dosar a fost condamnat Codruţ Şereş.

Acesta poate ocupa cu succes Ministerul Economiei şi Comerţului. Ministru nou: Miron Mitrea Ministerul de Finanţe din guvernul corupt este ocupat de Decebal Traian Remeş. Condamnat la trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboşul“, el şi-a executat deja pedeapsa. Guvernul penal şi-a mărit numărul miniştrilor şi săptămâna trecută. Fost ministru al Transporturilor, Miron Mitrea tocmai a fost încarcerat după ce a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Concurenţa este însă mare la acest minister,  Relu Fenechiu fiind şi el pe lista miniştrilor în acest guvern trimis după gratii de judecători.

Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor în guvernarea USL, execută cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul. Victor Babiuc, fost ministru al Apărării, face şi el parte din acest guvern penal. Condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali – MApN, el a executat deja pedeapsa. Pe acelaşi minister poate fi inclus şi Victor-Atanasie Stănculescu, ministrul Apărării Naţionale în perioada 1990 – 1991. Deşi nu a fost închis pentru corupţie, el a executat aproape 6 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, dosar în care fusese condamnat la 15 ani. Se pregăteşte Ridzi? Monica Iacob-Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului între decembrie 2008 şi iulie 2009, a fost condamnată în primă instanţă de ÎCCJ la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „2 Mai“.

Judecătorii au anunţat pentru azi sentinţa finală, astfel că Ridzi poate intra în acest guvern de uniune naţională, fiind singurul fost ministru PDL cu o condamnare, fie ea şi nedefinitivă. Nu a scăpat nici Ministerul Justiţiei. Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei în 2007, are o pedeapsă definitivă de trei ani si jumătate de închisoare cu suspendare în dosarul Poşta Română.  Foşti miniştri, aflaţi sub lupa procurorilor sau în aşteptarea primei sentinţe În afara miniştrilor deja condamnaţi definitiv sau în primă instanţă, o serie înteagă de alţi foşti demnitari se află în diverse stadii de anchetă sau de judecată. Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Boc, aflată în arest preventiv, este acuzată de multiple fapte de corupţie în dosarele „Gala Bute“ şi „Microsoft“.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei în Guvernul Boc II, acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite în dosarul „Gala Bute“.   Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru Dezvoltării Regionale în trei dintre cele patru Guverne Ponta, a fost trimis în judecată, în dosarul „Referendumul“, pentru că a pus la punct un sistem la nivel naţional prin care ar fi fraudat referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din 2012. Adriean Videanu, ministru al Economiei  în ambele Guverne Boc, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare în dosarul „Romgaz – Interagro“.

În cel de-al doilea dosar al Alinei Bica, Adriean Videanu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, a fost eliberat din arest, fiind cercetat sub control judiciar. Dan Şova, ministru în trei dintre cele patru Guverne Ponta, este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Cristian David, fost ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Tăriceanu, aflat în arest preventiv din 22 ianuarie pentru luare de mită. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, acuzată pentru abuz în serviciu,  luare de mită,  trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul „Microsoft“. Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale,  cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul „Microsoft“.

Şerban Mihăilescu, fost ministru coordonator al SGG, cercetat pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul „Microsoft“. Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în dosarul „Microsoft“. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, acuzat de luare de mită în formă continuată şi spălare de bani, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a dat declaraţii care să-i ajute pe procurori în ancheta din dosarul „Microsoft“.

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, cercetat pentru abuz în serviciu, în dosarul „Microsoft“. Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei, acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în dosarul „Microsoft“. Mihai Tănăsescu, fost ministru al  Finanţelor, acuzat pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în dosarul „Microsoft“.

Dan Nica, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul „Microsoft“, încă aşteaptă avizul colegilor din Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale pe numele său. Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare în dosarul „Romgaz-Interagro”, a fost protejat de votul colegilor senatori de două ori în faţa cererii de începere a urmăririi penale.

Tagged , , , , , , , , , , , ,

“Tinta piept Florian Coldea”

Nu-i așa, chiar de loc, adică nu Florian Coldea este ținta. Nu știu dacă șefii serviciului – SRI, Coldea și Maior sau adjuncții lor responsabili de securitatea internă a instituției – sunt sau nu vinovați de încălcarea legii în România, dar cred că acest email, ca mai toate celelalte apărute peste noapte după ce-a vorbit blonda – în paranteză fie spus, cine se-aștepta să vorbească? toată lumea credea că-i șmecheră – face parte dintr-un efort uriaș de-al salva pe faimosul “embattled-general”, pe Coldea și chiar pe Maior, care-a intrat (sau au intrat) pe ultima sută și căruia, sau cărora, nu le vine să creadă ce de altfel știu foarte foarte bine – cu americanii ești bine atât timp cât nu te expui…
După greșeala expunerii publice pentru ei, pentru americani, este un doar un fair-game și își iau distanța cuvenită – doar n-or fi proști să cadă împreună cu veșnic-nemuritorii care nu au educația de-a face un pas lateral, de-a ieși din scena pătată de neatenția lor, a celor expuși… de-a-și asuma și-a ieși din scenă – imediat, nu cât mai curând. Pentru că una este “damage control” – că doar se știe de cine trebuie cât de mult s-a lucrat de joi și până marți… și alta este să te agăți ca innecatul de-un pai…
Degeaba se alimentează tot felul de surse interne și externe cu intoxicări genul “evreii sunt de vină, sunt la comandă – știm noi, noi ăștia care nu mai facem parte dar am fost pe-acolo și de’ – știm noi mai bine decât serviciul – SRI. Și degeaba se trimit asigurări Washington-ului cum că am fi curați lacrimă și este doar o problemă de timp… “Don’t worry, we’ll fix it”…
Iar chestia asta cu Mosadul e de-a dreptul ridicolă – serviciul ăla știe să facă cu mult mai mult și infinit mai bine decât descrieri și titluri luate de pe NET – să fim serioși, chiar crede cineva că serviciile noastre de contrainformații au nevoie de sfaturi la nivelul piticilor? Pentru toți cei ce mai cred încă în Moș Crăciun și-n veșnica superioritate a educației informative din fosta securitate – adică rusești cu ceva Accente Moldovo-Olteano-Ardelenești-Țigănești – România prin serviciile de informații dar mai ales prin acest SRI care astăzi este scuipat de toți “foștii” – a reușit săfacă posibil ce vedem astăzi în justiție, inclusiv să facă posibil această extraordinară sarabandă de turnătorii pe bandă a la “Ba pe-a Mătii” – altfel imposibil dacă acești “șmecheri” nu ar fi văzut și auzit ce știau doar ei… și care în final va duce la recuperarea țării din mâinile “Foștilor”, pentru că nu cred că există nici măcar un singur băiat-deștept care să nu fi fost el însuși parte din aparatul superior al PCR / UTC or să nu fi fost susținut de-un fost tovarăș de partid – pentru că este partidul comunist care-a condus România și noi toți uităm acest lucru…
Oricum, ținta, dacă este una, este Băsescu și Bâlciul nu se va termina nici cu Coldea nici cu alții până nu se va ajunge la Băsescu – premisele audierii lui cu celeritate au fost deja create de Udrea care-a vorbit special în acest sens, dar și de ceilalți…
Cum e să existe o întâlnire – una singură, nu zece sau o suta zece, o întâlnire a președintelui cu șefii serviciilor de informații în prezența civililor? Cum este ca civili să aibă acces și să sune șefii serviciilor sau președintele direct fără ca o instituție a statului să nu se sesizeze?? Astea-s întrebări care așteaptă răspuns imediat și nu dacă nu-știu-cine este evreu sau chinez… Hahaha… dacă încă mai credem în Moș Crăciun atunci ne merităm soarta – soartă pentru care întotdeauna-i facem responsabili pe alții…

Tagged , , , , , , ,

Penalii IT- azi Softwin

Sursa: EVZ

Președintele pare cam moale. Aud că mă citește dar nu zice și nu face nimic. O fi fost plecat și atunci m-am hotărât. Torn numai la DNA.

Consider că ne găsim într-un moment când a început o curățenie ireversibilă. Nu mai merge cu dosare uitate prin sertare și apoi de tot. În acest context fiecare dintre noi poate contribui la asanarea societății românești. Pentru un anchetator orice element are importanță și cine știe dacă nu tocmai ce găsesc eu va duce la îmbinarea unor cauze și arestarea infractorilor.

Pregătesc un material zdrobitor despre trezorierii principalelor partide. O să vă cruciți, când îl termin, mai ales că despre unul dintre ei am și elemente din familia lui.

Dar până atunci, ca să vedeți ce potențial am vă voi ”oferi” câteva milioane pe tavă. Să vedeți ce ușor se câștigă banii!

Multe ne-au mai fost date să vedem în aceste zile de pe urmă în materie de corupție și inginerii financiare, dar parcă asta le întrece pe toate. Știați că un nume celebru de pe piața IT, grupul Softwin, a plăsmuit o platformă de recunoaștere a semnăturii olografe de un anume tip care, apoi, a fost cerută la licitații exact în formatul deținut doar de Softwin? Uite de exemplu o licitație de la Institutul Național de Statistică finalizată în 2013 pentru un așa numit ”Sistem informațional național statistic” în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrației publice de măsurare a performanțelor administrative”, cu un buget de ”numai” 4,2 milioane de euro. În caietul de sarcini se cere o platformă de recunoaștere a semnăturii olografe, care, să vezi drăcie, exista numai la grupul Softwin. Coincidență? Firma „ASCENTA IT SERVICES S.R.L.”, desprinsă din Softwin, a și câștigat licitația, firește, pentru că numai acolo se găsea miraculoasa semnătură olografă…

Dar, pentru că o coincidență nu apare niciodată singură, iată că și la Ministerul Comunicațiilor a existat o licitație pe proiectul Dezvoltarea interoperabilității bazelor de date destinate IMM-urilor”, cu un buget modest de peste un milion de euro. Iarăși, prin caietul de sarcini, se găsea o secțiune intitulată ”Autentificarea pe baza recunoașterii semnăturii olografe”.  Supriză sau nu, „ASCENTA IT SERVICES S.R.L.” câștiga în 2013 și acest contract. Trăiască semnătura olografă!

Dar, ca să revenim la Institutul Național de Statistică, Softwin a mai avut și alte dealuri subtile cu această instituție esențială pentru statul român. Pentru INS, compania a desfășurat „servicii de popularizare (inclusiv materiale auxiliare) pentru recensământul Populației și al locuințelor în anul 2011”. Nu, Softwin nu e firmă de publicitate, dar la INS merge și ca o firmă de IT să se ocupe de mediatizare, de unde a și ieșit acel recensământ de nu mai știe nimeni câți suntem. Valoarea, ceva peste un milion de euro. Având în vedere că a fost negociere fără anunț de participare, adică dat direct, a fost o afacere bună, nu credeți?

Apoi, INS a mai dăruit exact în aceeași direcție și un contract de „servicii de tipărire și distribuire instrument statistic pentru recensământul Populației și a Locuințelor în anul 2011”. Două milioane de euro și ceva, dați direct. Ce bun e statul român câteodată… Colac peste pupăză, Softwin a mai primit în condiții similare și niște „servicii de sectorizare geospațială”, tot de peste 2 milioane de euro, tot de la INS.

Dar Softwin este ancorat puternic și în dosarele, era să zic meandrele, prezentului. Consiliul Județean Prahova, aflat în centrul unor dosare DNA dintr-alea grele, s-a pricopsit și el cu o licitație câștigată de Softwin. În 2013, CJ Prahova, condus atunci de deja celebrul Mircea Cozma, ”donează” susnumitei Softwin, fără licitație, un contract de mentenanță de cinci ani, pentru “Sistemul integrat de urbanism pentru gestionarea relației cu cetățenii”, finanțat în cadrul unui program european dintr-acela complicat.  Justificarea donației de contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare seamănă cu cele de mai sus: respectiva mentenanță putea fi furnizată numai de un anumit ofertant ”din motive tehnice”. În rest, gestionarea relațiilor cu clienții merge perfect numai că multe din componentele portalului sunt în limba engleză. Dar acum Mircea Cozma e ocupat să gestioneze relațiile cu procurorii DNA unde dă cu subsemnatul, așa încât cetățenii din Prahova nu au decât să pună mâna să învețe engleza dacă vor să aibă de a face cu Consiliul Județean!

În fine, dacă la toate acestea adăugăm că Softwin a fost partener de bază în cadrul contractului eRomania, cel mai scump portal inutil și nefuncțional din țara noastră, mai rămâne să ne amintim celebra butadă: aici sunt banii dumneavoastră… Trebuie doar să avem răbdare, ițele banilor murdari din eRomania abia acum încep să fie descâlcite…

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Jurnalism de prostitutie marca Antena3

Președintele Traian Băsescu a ajuns la Congresul PMP cu un minut înainte de începerea evenimentului. A fost prima apariție a fostului președinte după terminarea mandatului. Sala l-a întâmpinat cu aplauze și strigăte de bucurie. Traian Băsescu a declarat că vrea să fie “un partener pentru PMP”, că deputatul Elena Udrea a avut “delicateţea” de a nu participa la Congresul PMP şi că speră să îi confirme încă o dată că este “un om cinstit”. Fostul șef al statului a mai spus că în perioada mandatelor sale nu a existat “nici măcar o intervenţie ca vreunui om să i se facă dosare” și că este “este o minciună” informaţia că el ar fi plecat de la Cotroceni cu 50 de dosare penale. Deputatul Eugen Tomac a fost ales preşedinte al PMP cu moţiunea ” România implicată-PMP partidul schimbării”.

UPDATE 15.00. Deputatul Eugen Tomac a fost ales preşedinte al PMP, iar Dorel Onaca secretar general. Europarlamentarul Siegfried Mureşan este noul prim-vicepreşedinte al PMP.

UPDATE 11.25. Traian Băsescu urcă la microfon. Sala aplaudă în picioare și strigă ,,Băsescu!,,.

  • Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă
  • Mulțumesc conducerii partidului pentru invitația la congres.
  • Președinte fiind am înțeles că România are nevoie de un partid nou ce nu poate fi acuzat de compromisurile trecutului, un partid care să poată genera în mod categoric speranță, un partid care să poată pleca de la zero și care să se afirme ca fiind un partid capabil să dea soluții teoretice și acțiune practică pentru continuarea proceselor de modernizare a României și de consolidare a statului de drept
  • V-aș spune cum v-am văzut eu de la Cotroceni în 2014. V-ați înființat pe 29 ianuarie și partidul a trecut prin două alegeri. La ambele alegeri ați trecut pragul ceea ce pentru un partid nou a fost excepțional.
  • Mă uitam la ultimele evoluții din presă care considerau PMP îngropat.
  • Azi sunteți într-un congres cu un număr de reprezentanți ce poate fi invidiat de orice partide. Nu știu dacă putem să facem un Congres pe stadion, nu de alta dar e frig. Poate facem de ziua mea (râde)
  • Aş vrea să vă mulţumesc pentru tăria pe care aţi avut-o, o mână de oameni, cei care sunteţi în sală, cei care sunteţi la prezidiu, doamna preşedinte Elena Udrea (aplauze), cei care v-aţi dedicat acestei idei de a crea un partid nou.
  • Chiar dacă nu este aici, ţin să-i mulţumesc şi îi apreciez delicateţea gestului ei de a nu fi în sală.
  • Sper să se bucure de condiţii corecte pentru a se putea apăra şi sper să îmi confirme încă o dată că este un om cinstit, am convingerea că dacă va putea să o facă, o va face
  • Ce vreau de la voi? Vreau să vă fiu PARTENER.
  • Vom avea un parteneriat în care eu vă voi pune la dispoziție experiența mea dar nu vă voi vonduce.
  • Vă veți conduce partidul prin cei pe care îi veți alege astăzi. Acest partid va avea în mine un partener pentru că e o idee în care cred. Împreună cu PNȚCD vom putea forma o structură politică capabilă să convingă și să câștige. Acesta e un motiv pentru care am venit
  • Al doilea motiv este acela că observ, oricât aș fi de prins de viața cu nepoții, observ că este o furibundă propagandă pentru demolarea a ceea ce s-a întâmplat din 2004 în 2014.
  • Nu aici și nu acum voi vorbi despre acest lucru. Era obligatoriu să ies public și să-mi apăr mandatul.
  • El nu poate fi lăsat pe mâna televizunii lui Voilcuescu sau a lui Ghiță sau pe echivalentul lui Gâdea de la Realitatea TV.
  • Eu știu cât de grea a fost bătălia celor două mandate, câtă umilință am îndurat în 10 ani pentru a-mi duce mandatele până la capăt și bătălia pe care am dus-o pentru independența justiției.
  • NIMENI nu poate să-mi apere mandatul mai bine ca mine
  • Aș fi avut prima apariție publică oricum
  • Ar trebui să vă asumați câteva obiective. Spre exemplu, consolidarea statului de drept. Există riscuri să facem pași înapoi. Liniștea pe care și-o doresc politicienii este liniștea în care se simt bine aceia care vor să deturneze drumul parcurs de România între 2004 – 2014
  • Partidul trebuie să își facă un steag din ideea de consolidare a statului de drept. Justiția este unul din aceste elemente. Foarte mulți vor să pună corupția pe seama așa-zisului regim Băsescu dar iau lucruruile pe o poză falsă a momentului
  • Oricărui propagandist care vrea să denigreze mandatele mele îi fac o singură recomandare: luați primul MCV din 2004 și luați poza celui din 2014 și așa veți avea poza mandatului meu. Acesta a fost obiectivul meu, să creaăm o justiție independentă, instituții independente, dar care să nu fie depende de cel care le-a vrut
  • Mă uit la toţi demagogii care au făcut suspendarea din 2007, din 2012, care se adunau şi la Argeş în jurul preşedintelui CJ, care se duceau şi cu Bivolaru la Parchetul General, care spuneau că justiţia este politică.
  • Mă uit că astăzi spun ce spuneam eu în 2005, vorbesc de justiţie independentă. Uitaţi-vă la ei, dar uitaţi-vă şi în ochii lor, încă nu sunt sinceri.
  • Încă nu au internalizat această nevoie pe care orice popor o are, de instituţii capabile să facă dreptate. Vorbesc aşa, le sticlesc ochii când vorbesc de justiţie, toţi suntem egali în faţa legii, îi vezi că nu vorbesc din suflet, vorbesc din poză. Dar, slavă Domnului, că o fac şi acum.
  • Pentru că uşor, uşor tot vorbind în fiecare zi s-ar putea ca într-un an, doi, să aibă şi în suflet această credinţă că au nevoie de jusiiţie. Deci, susţineţi continuarea MVC, încă ne este necesar şi ne păzeşte de derapaje
  • E mult mai tentant să vezi atacuri la Elena Udrea, atacuri la Băsescu, să vezi asta cu vedetele Antenei 3, cu prostituţia, cu prostituţia asistentelor.
  • Sigur, se face jurnalism de prostituţie la Antena 3, dar esenţa lucrurilor trebuie să facă în adevăr şi va trebui să faceţi faţă acestui tip de campanie, pentru că atâta timp cât voi fi partener veţi fi atacaţi şi minimalizaţi.
  • Va trebui să vă asumaţi de a continua procesele de reforme care nu sunt pe gustul celor care erau uniţi în cuget şi în simţiri în ideea suspendării preşedintelui
  • Atât timp cât voi fi partenerul dvs, veți fi atacați
  • Nu există măcar o interveţie a mea în cei zece ani ca vreunui om să i se facă un dosare.
  • Nu există şi vă rog să respingeţi această idee sau afirmaţie ori de câte ori veţi avea ocazia. Acum nu mai sunt preşedinte, orice procuror, orice judecător ar putea să spună: Hai, domnule preşedinte, nu mi-ai spus mie să-l iau pe nu ştiu cine?. Nu. Nu am făcut-o, pentru că am crezut că aceste instituţii nou create nu trebuie să fie dependente de cel care a vrut să fie create, ci trebuie să fie dependente de lege
  • Anul acesta, prin rectificarea din vară, trebuie alocat 2 la sută din PIB pentru Armată. Eu nu spun că cineva va ataca România mâine. România va avea un comandament NATO şi un comandament de divizie, cu trupe care pot veni să apere securitatea României.
  • E inadmisibil ca la rându-şi să faci efortul financiar necesar. Pactul pentru 2 la sută, semnat la Cotroceni, e o chestiune ridicolă. Exista deja o hotărâre a CSAT pentru a ajunge la 2 la sută pentru Armată în 2016, nu 2017
  • E nevoie de o nouă lege electorală. O altă prioritate ar fi pregătirea pentru accesul în zona euro.
  • I se oferă un pahar cu apă. “Stați doamnă că nu mi-e sete!”
  • În ceea ce privește politica externă. O să vedeți la TV foarte mulți înfierbântați care spun că România trebuie să se implice în Ucraina.
  • Eu am realizat că România nu are forța să tracteze Ucraina către UE, și nu a avut-o nimeni
  • Nu avem argumente cu care să convingem că noi putem fi locomotiva care să tracteze Ucraina către UE
  • România poate să sprijine Moldova, atât poate să facă acum
  • Aș vrea ca partenerii noștri să înțelagă că parteneriatele cu România sunt ireversibile
  • O altă prioritate este consolidarea parteneriatelor strategice pe care le avem. Trei sunt esențiale: Turcia, Polonia și cu Marea Britanie. Toate sunt semnate, dar nu stă nimeni în MAE să vadă cum dezvoltăm aceste parteneriate
  • Vă mulțumesc mult, vă doresc un Congres de succes și o restartare a partidului pornind de la ideea că sunteți un partid de 5%
  • Aplauze în sală. Se strigă, din nou, “Băsescu!”

Pe hol este asaltat de jurnaliști.

Întrebări:

Știați de suspiciunile asupra generalului Coldea și dosarele Elenei Udrea?

  • M-am hotărât să nu-mi las distrus mandatul. Am să iau toate acuzațiile și minciunile lansate în spațiul public.Mi-am făcut o listuță, dați-mi voie să o găsesc. Aveți puțintică răbdare, asta e viața!
  • Elena Udrea mi-a spus. În mod categoric mi-a spus, dar preşedintele nu are niciun mijloc de verificare. Preşedintele nu are posibilitatea, ci Parlamentul. Preşedintele este beneficiarul informaţiilor. Singura instituție care poate verfica este Parlamentul. Raportul de la Servicii l-am primit dar este secret.
  • Informarea preşedintelui este largă. (…) Problema este dacă rămâne captiv informaţiilor de la servicii sau utilizează soluţiile pe care le-am utilizat eu, pentru a percepe semnale şi a le distribui instituţiilor cu care este în relaţii. (…) Printre cei care mi-au semnalizat probleme grave la ANRP a fost şi Elena Udrea, deci vă confirm că a făcut acest lucru. Ea doar avea doar informaţii de la cei care veneau să reclame la ea, oameni interesaţi, sau din discuţii cu parlamentarii. Cel care şi-a asumat să transmită structurilor care să culeagă informaţii şi probe am fost eu
  • Afirmaţia doamnei Udrea – că m-a informat despre neregulile de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – este corectă. Dar preşedintele este conectat şi la alte surse de informaţii, precum sinteza de presă din fiecare dimineaţă în care i se subliniază elementele care sunt declarate în interiorul instituţiei ca priorităţi: corupţie, fraudă economică ş.a. O altă sursă extrem de importantă pentru preşedinte este Departamentul de Relaţii cu Publicul. (…) Periodic se face o sinteză a sesizărilor şi constaţi că sunt reclamaţii cu privire la modul de desfăşurare a procesului de restituire. Legătura cu oamenii politici. Nu este Elena Udrea singurul om politic cu care eu am avut legătură şi de la care am preluat semnale
  • V-aș spune că mi se pare de cea mai joasă calitate propaganda pe care o fac unii oameni, legat de acea înregistrare – Bercea Mondial.

Aveți dubii legate de Elena Udrea?

  • Elena Udrea are obligația să se ducă în fața procurorilor și apoi în fața judecătorilor
  • Dânsa pare a avea convingerea că se produce un abuz împotriva domniei sale

S-a spus că ați plecat cu 50 de dosare de la Cotroceni

  • O mare prostie, bine că mi-ați amintit. Este o minciună, cum să pleci cu dosare secrete din Cotroceni. Eu caut acum în calculatoare să văd dacă mai am documente secrete, să le șterg

UPDATE 11.05. Sosirea președintelui Traian Băsescu a dat viață unui congres apatic, care părea chemat doar să consemneze noua conducere a PMP. “Băsescu” a strigat cineva, pe holul Palatul Parlamentului și în momentul următor delegații s-au năpustit asupra lui.

Fostul șef al statului, vizibil marcat de absența din viața publică, a dat mâna cu simpatizanții săi și a intrat în sală refuzând să discute cu presa. În sală, sosirea sa a fost marcată de strigăte de entuziasm și aplauze frenetice. Traian Băsescu a luat loc în primul rând, în sala congresului, iar primii vorbitori sunt apropiații săi Eugen Tomac, probabil viitorul președinte al PMP, și Cristian Diaconescu, președintele Fundației Mișcarea Populară.

Secretarul general al PMP Clement Negruț, care s-a ocupat de organizarea acestei reuniuni, declara, vineri, pentru mediafax.ro că reprezentanţii PMP l-au invitat pe Traian Băsescu la Congres şi îl aşteaptă “cu mare drag”, dar fostul şef al statului “nici nu a infirmat, nici nu a confirmat” participarea.

Negruţ a mai spus că Elena Udrea, fost preşedinte al PMP, nu va fi prezentă la Congres, pentru că aceasta s-a suspendat din partid săptămâna trecută, funcţia de preşedinte interimar fiind asigurată de Eugen Tomac.

“Congresul PMP va avea loc la Palatul Parlamentului începând cu ora 11.00, vor fi 756 de delegaţi şi o singură moţiune «România implicată-PMP partidul schimbării» a domnului Eugen Tomac”, a mai spus Clement Negruţ.

El a arătat că votul dat pe această moţiune va aproba automat şi lista cu cei 35 de susţinători ai candidaturii lui Eugen Tomac, “care vor deveni direct membri în CEN”, for de conducere al partidului.

Potrivit acestei liste, prim-vicepreşedinte al PMP va fi Siegfried Mureşan, iar secretar general al PMP va fi Dorel Onaca.

Tagged , , , , , , , , , , ,

Victor Ciutacu, dezvăluiri INCENDIARE | Cum sunt plătiți de Servicii acoperiții din presă. Un al doilea patron de televiziune a vizitat pe cineva în arest

Sursa: Nasul TV

Jurnalistul Victor Ciutacu susține că a aflat mecanismul prin care ofițerii acoperiți din presă sunt plătiți de serviciile secrete. Ciutacu susține că are informații conform cărora Elena Udrea ar avea cunoștință și de un alt patron de presă care a fost la închisoare să viziteze un inculpat.

”Fiindcă mi-e al dracului de scârbă de oamenii care nu-s proști, dar fac pe proștii, vă descriu mecanismul prin care un ziarist poate fi plătit de un om de afaceri și fără să ia banii în plic de la el. Nu-mi cereți nume, asta nu-i treaba mea.

Presupunem că serviciul secret, condus de X, îl are, sub soldă proprie sau liber la împrumutat și folosit prin piața media, pe ziaristul Y. Varianta plății în regie proprie, din fonduri bugetare, nu-i rentabilă. Banii-s puțini, rămân urme. Așa că șeful X folosește varianta ocolitoare. Serviciul pe care-l conduce protejează sau, după caz, patronează, din umbră, un grup de firme, deținut în acte de Z. În paralel, își transmite mesajele prin intermediul ziarului/site-ului/postului tv condus de W. Prăvălia media nu produce suficient nici cât să-și țină salariații oficiali. Atunci X îl cheamă pe W la el și îl anunță că, de la data cutare, îl va avea angajat pe megastarul Y. Care va avea și leafa de…Altă informație folositoare pe care W o primește de la X este că Y îi este alocat lui Z. Care, lunar, are obligația, pe lângă altele, de a achita (publicitate, sponsorizare, parteneriate media etc) întocmai și la timp leafa lui Y. Care are contract legal de muncă/drepturi de autor, înregistrat la ANAF și la ITM, cu instituția condusă de W. Și care nici nu-i obligatoriu să știe cine îl ține, cui a fost alocat. Dar, dacă nu-i tâmpit, se prinde.

Dacă Elenei Udrea nu-i piere subit memoria până o umflă statul de drept, e posibil să spună și ce alt patron de televiziune a vizitat, la Cercetări Penale, alt arestat preventiv din marele lot luat cu anticorupția de pe scări și despre ale cui venituri (care nu trebuia să fie periclitate) era vorba în conspirativa întâlnire. Dar, după știința mea, memoria de uz extern a Blondei Supreme e depozitată, fragmentat, la un titan al gândirii și la un luptător împotriva corupției”, scrie Victor Ciutacu.

Tagged , , , , ,

CRISTIAN SIMA II SIFONEAZA PE TOTI! ZIARISTI, POLITICIENI SI AFACERISTI IN MALAXORUL BROKERULUI

Sursa: Masapresei.ro

Fostul broker CRISTIAN SIMA face o serie de DEZVALUIRI INCENDIARE despre toate scandalurile recente care au socat Romania in ultima perioada culminand cu DOSARELE MICROSOFT si GALA BUTE. SIMA nu se limiteaza in a povesti faptele, acesta descriind cu lux de amanunte o serie de episoade la care a asistat.

BOGDAN CHIREAC, SORIN OVIDIU VANTU, DAN TURTURICA, CALIN POPESCU TARICEANU, ALINA BICA, TRAIAN BASESCU, CATALIN PREDOIU, GABRIEL SANDU, IOAN TALPES, DORIN COCOS, ADRIAN NASTASE, ELENA UDREA, fratii MICULA, dosarele DNA, combinatii, spagi – totul este descris amanuntit de CRISTIAN SIMA pe blogul sau personal mareaspovedanie.ro in cadrul unui serial episodic intitulat sugestiv MAREA SPOVEDANIE. SIMA promite ca, in cazul in care va supravietui acestor MARTURII INCREDIBILE, va continua sa dezvaluie lucruri HALUCINANTE.

In continuare va prezentam primele trei episoare din MAREA SPOVEDANIA a brokerul CRISTIAN SIMA, cel despre care se crede ca este stabilit undeva in Elvetia dupa ce ar fi parasit Romania cu o mare parte dintre banii investiti de clientii sai cu greutate.

“Nu stiu daca de aici, din munti, as putea privi mai distant si mai realist brambureala damboviteana, dar stiu cu siguranta ca pot discerne cateva adevaruri si cateva intoxicari livrate populatiei in ultima saptamana. Am cunoscut personal toate personajele pe care le voi analiza si cunosc cateva detalii din afacerile care inflameaza presa si mai ales publicul de acasa.

Ce au in comun actorii ultimei saptamani? In primul rand, un bagaj cultural precar. Vorbesc mult, actioneaza haotic, fara fineturile unui plan bine gandit. Lucrurile au luat-o razna si fiecare arunca si improasca cu ce are la indemana fara a aprecia unde loveste, cum loveste si mai ales daca o lovitura reusita ii poate fi si benefica.

Nu cred ca mai exista vreun cetatean cu scaun la cap care sa creada ca exista vreo institutie a statului neatinsa de coruptie. De la Parlament, Presedintie, Justitie, Servicii, Presa, Biserica sau Armata si pana la cel mai mai mic organism statal de reglementare sau verificare, peste tot exista metastaze, mai mici sau mai mari ale cancerului coruptiei care se tot dezvolta de 25 de ani, sub privirile noastre, cu ingaduinta noastra si mai ales in fata resemnarii noastre. Amatorii teoriei conspiratiei, nu putini la numar, vor spune ca exact asta se doreste, haos. Din haos nu se poate iesi decat cu o dictatura sau cu o noua Putere, marioneta a unei Puteri straine. Eu cred insa contrariul, acest haos ne caracterizeaza, il gustam cu placere si l-am creat cu placere. Fiecare dintre noi isi poate azi revarsa ura pe oricine. Putem uri cu placere si in voie orice politician, orice om de afaceri, orice Putere straina, aliata sau nu, toti suntem fericiti ca am avut dreptate si toti spunem cu mandrie amicilor: “Ti-am spus eu, si asta era corupt!”. Scandalul e prea mare si nimeni nu vrea sa analizeze situatia creata fara ranchiuna si fara parti-pris-uri. Avem sute, mii de corupti si corupatori, evident ca toti au o vina profunda in scufundarea Romaniei in mocirla din ultimii 25 de ani, dar nimeni, absolut nimeni pana acum, nu vrea sa analizeze sinapsele acestei coruptii generalizate.

Umil, foarte umil, fara a crede ca detin suficiente informatii pentru a contura perfect adevarata stare de lucruri din societatea romaneasca, voi incerca sa fac o analiza a sinapselor si a neuronilor cei mai importanti din fenomenul comisioanelor si al para-ndaraturilor in afacerile cu statul.
Dupa 1990, am asistat la un boom al economiei de piata prin nasterea a zeci de mii de afaceri private. Din pacate, selectia naturala nu a functionat corect, pentru ca singurele societati care au reusit sa prospere si sa creasca, uneori disproportionat intr-o asa scurta perioada, au fost doar acelea care au beneficiat de contracte cu statul. Pana si cei care au avut succes in afaceri private cu privati jinduiau la o mica afacere cu statul. Cu statul, nu puteai sa pierzi, riscul era zero, statul pierdea mereu si asta facea diferenta. Intr-o discutie cu Florin Talpes, CEO-ul de la Softwin, care reusise sa-si vanda cu succes produsul BitDifender, atat la noi, cat si in strainatate, am fost surprins de regretul si disperarea sa ca nu reuseste sa castige nicio licitatie cu statul in IT, pentru ca Siveco, Omnilogic si HP iau tot si nu lasa nici macar cateva firimituri. Cum decidentii de la aceste trei mari entitati din IT imi erau clienti, ba chiar unul mi-a fost actionar la WBS, am intrebat cu curiozitate de ce nu ii lasa si pe ceilalti sa culeaga firimiturile de la masa bogatilor, erau multe contracte de cateva milioane, ei erau atrasi mai ales de cele ce depaseau 100 de milioane. Raspunsul a fost pe cat de simplu, pe atat de logic. Puterea politica, odata ce isi perfectiona un canal de fraudat statul si de incasat usor comisioane si para-ndaraturi, nu mai voia si alti jucatori in ecuatie, asa ca, inevitabil, chiar si la contracte de sute de mii, se ducea la acelasi consortiu, unde sinapsele functionau perfect, si il ruga, il implora sa accepte si un contract mic.

Sinapsele au fost create profesionist si unse cu atentie in perioada 2000-2004. Acesta este si logica pentru care Nastase a fost atat de apreciat de mediul de afaceri. Totul era de dinainte stabilit si sistemul functiona perfect. O sa va explic cum functiona in IT si metalurgie, pentru ca de acolo am cele mai multe informatii. Sa presupunem ca Ministerul Educatiei vrea sa-si doteze scolile cu hard si soft intr-un program agreat unanim, si de beneficiar, si de furnizori. Ministerul Educatiei stabileste bugetul, atat, doar cifra ce va fi cheltuita. Cu aceasta cifra in mana, liderul consortiului, de obicei un executiv de la o multinationala americana, in cazul nostru ruda prin alianta cu Presedintele Bush Jr., face caietele de sarcini. Este esential ca cei ce vor castiga licitatia sa faca si caietele de sarcini. Ei vor hotari de ce are nevoie scoala romaneasca, evident in functie de ce au ei de vanzare, adica materialele nevandabile, uzate moral, resturile din productiile mai vechi. In plus, caietele de sarcini trebuie sa aiba niste cerinte imposibil de indeplinit de concurenta, adica de alte multinationale care ar dori sa le strice afacerile. Numai ca statul roman e un prost platnic, el plateste tarziu si exista riscuri de devalorizare, multinationalele nu accepta asa ceva, ele vand cu banii inainte, ca la curve. Va rog sa-mi scuzati comparatia, dar sunt convins ca politicienii care aprobau aceste achizitii se incadreaza perfect in aceasta descriere. Deci, odata hotarat cine va castiga licitatia, ramane de aranjat consortiul castigator si circulatia banilor. Multinationala americana ii vinde lui Omnilogic partea de hard cu credit furnizor si cash.

Omnilogic, cum nu are cash, se duce la Marinel Burduja, la Raiffeisen, si ia un credit in baza contractului castigat cu statul sau, daca suma este prea mare, se poate apela la factoringul de 20% oferit cu generozitate de Standard Chartered (Ericsson prefera factoringul). Softul e preluat de Siveco, veriga slaba, Siveco nefiind capabila sa plateasca cu usurinta para-ndaratul. In acelasi consortiu castigator, mai intra o firma europeana, de obicei din tarile baltice, care acorda consultanta si alte prostii, dar care are rolul cel mai important, acela de a plati para-ndaraturile si comisioanele aferente. Firma baltica transfera tot ceea ce primeste, minus un comision infim, pe conturile private si cifrate ale managerilor de la firmele din consortiu, de obicei in Austria si Elvetia (moda Dubaiului a aparut mult mai tarziu, iar moda cipriota s-a dovedit falimentara dupa “nationalizarea” conturilor din insula.) Politicienii, in perioada 2000-2004, aveau taxa de 10%, dar doreau doar bani la punga. Dupa castigarea licitatiei si livrarea marfurilor, statul platind greu, anumiti decidenti trebuiau unsi pentru “a da drumul la bani“, cum se spunea in jargon. Deci, dintr-o licitatie de 100 de milioane, 10 ramaneau la factorul politic, iar marfa achizitionata nu costa mai mult de 50 si era si depasita moral. In schimb, contractele din IT aveau avantajul ca mai creau ceva plusvaloare pentru actorii principali, ca doar existau consumabile la hard si licentele de la soft… Un exemplu elocvent este ca, desi Softwin era distribuitorul de licente Microsoft, el nu apuca niciodata sa dea licente si la stat. Logic, erau prea ieftine si aveau discount prea mare.

Exista insa un pericol in anii 2000, presa. Nastase o adusese la tacere, dar si multinationalele si consortiul au contribuit din belsug la acea stare de fapt. Daca in 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro si se credea ca va incepe din nou sa latre ca la inceputul anilor ‘90, consortiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precadere in presa prietena. Intai, au batut palma cu mogulii, dar si asa tot mai ramaneau niste ziaristi “dusi cu capul”, care aveau chef de anchete si scoop-uri. Firmele din IT au inceput atunci sa plateasca salarii direct ziaristilor, de obicei celor influenti.

Eram intr-un bar bucurestean cu seful unei multinationale americane din IT sila televizor era o emisiune cu Dan Turturica, de la Romania Libera. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms si l-a scos din emisiune, asa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie si celor din jur ca l-a cumparat deja. La fel a procedat si Vintu cand isi freca, de fata cu mine si Mircea Dinescu, mainile, la crearea ziarului Gandul (pentru aceasta poveste puteti citi spovedania „SOV si jurnalistii”, publicata in Hotnews, in 2010).

La sfarsitul lui 2004, afacerile mergeau unse, sinapsele erau la intensitate maxima, neuronii actorilor nu mai gandeau, erau deja pe regim de rutina. Exista insa o hiba imensa in acest sistem, hiba ce provenea din lacomia lui Nastase, care nu impartea si care nici nu-i lasa pe cei mai mici sa ciupeasca si ei ceva. Furnizorii nu vorbeau decat cu persoane de la minister, secretar de stat in sus, si toti inspectorii scolari, plus celelalte cadre din teritoriu, se uitau la ce marfa achizitioneaza, la ce preturi, fara sa poata beneficia de vreun sfant, ba mai mult erau si obligati sa semneze la ordin orice matrapazlac. Revolta sfintisorilor PDSR din teritoriu s-a simtit greu la alegeri, unde favoritul Nastase a pierdut cu brio.

O sa ma intrebati ce faceau Justitia si Serviciile. Evident, faceau afaceri. Daca veti analiza actionariatul Siveco si Omnilogic, trecand prin cateva societati austriece si baltice si prin cativa actionari de la Viena, veti afla ca sinapsa actionarului majoritar ajunge tot in Romania, la ofiterii din Serviciile lui Magureanu, retrasi in afaceri cu IT in 1996. De multe ori, cand unii politicieni, chiar de la PDSR, erau inspaimantati de jaful ce se punea la cale si refuzau sa semneze sau sa publice caietele de sarcini facute de consortiu, baietii retrasi din Servicii interveneau direct santajand politicienii recalcitranti, dandu-i pe brazda.

Pentru a nu mai avea astfel de sincope, s-a inventat spaga anticipata, fara obiect. La un moment dat, in plina criza, cand aparusera niste zvonuri ca cineva se gandeste sa-mi ofere postul de la Finante, inainte cu mult de a primi vreo propunere sau macar vreo sugestie, consortiul a venit si mi-a propus sa-mi dea 1 milion pe cont, anticipat pentru serviciile viitoare. Ideea era sa ai deja spaga pe cont cand ajungi ministru, astfel incat sa o treci de la inceput in declaratia de avere si sa nu ai probleme s-o justifici apoi. Cum am refuzat spaga anticipata, nici ministru nu am mai ajuns. Singura propunere a venit de la Radu Dimofte, in 2012, cand se facea GUVERNUL MRU. Am refuzat direct si astfel mi-a spus fara jena ca o sa-l puna pe Dragoi, ceea ce s-a si intamplat. Gandind retroactiv, este evident ca Radu avea putere la acea vreme. Il sprijinea pe Basescu, era ofiter acoperit SIE, ba chiar si fost DIE, iar MRU venea din fruntea SIE si avea nevoie de oameni din sistem.

Alegerea lui Basescu nu a deranjat pe nimeni initial. Se credea ca totul va merge la fel. Gabi Marin si alti lideri din consortiu se dusesera sa pupe papucul noului sultan crezand ca totul va continua pe aceleasi sinapse, doar neuronii vor fi altii. In plus, in perioada 2000-2004, Opozitia a primit si ea cateva farame si atentii, pentru ca nu se stie ce iti aduce viitorul. Imi aduc perfect aminte ca, dupa intalnirea cu noii alesi, visau deja la aceiasi cai mari, fusesera linistiti si luasera girul Noii Puteri. Cel putin asa credeau atunci. Afaceristii romani dusesera ipocrizia si curvasaria morala la paroxism, dar au avut surpriza ca Basescu sa-i depaseasca cu mult, si chiar din prima clipa. Una li s-a spus in fata si alta au primit. Ba, chiar au inceput sa fie haituiti. In 2007, la referendumul de demitere, erau deja toti in tabara adversa presedintelui si aveau o ura profunda pe el si pe tiitoarele sale. Cand Udrea afirma azi ca nu l-a cunoscut pe Gabi Marin, este perfect adevarat, cel putin pana in 2012, cand am plecat eu, tot sectorul din IT o injura cu spume. Sunt convins ca Udrea improasca si cu adevaruri si cu inventii, dar de aceasta afirmatie sunt absolut sigur.

In guvernarea Tariceanu, afacerile au mers la fel de bine, ba chiar mult mai bine decat pe vremea lui Nastase, pentru ca acum eram in plin boom economic si erau bani prea multi la guvern, risipa era de-a dreptul fara limite. Ca sa va dau un exemplu, presedintele Asociatiei Orbilor s-a dus la Vosganian sa-i ceara 100.000 si Vosganian, generos, cu casa plina, i-a dat 1 milion. La doar cateva luni incheia anul 2008 cu un deficit bugetar imens. La fel, in campania pentru legislative, in 2008, cand Predoiu candida la Buzau si s-a dus la Tariceanu sa se planga ca nu ia bani, acesta i-a raspuns: “Pai nu ai penitenciarele, cum nu ai bani?”. Cum Predoiu nu a luat niciun ban spaga, a pierdut alegerile contra contracandidatului PSD Ghiveciu, care le-a dat paturi la oameni si l-au votat. Predoiu are insa marea vina ca a delegat sectorul Achizitii si, drept urmare, Alina Bica, in mandatul Boc a putut sa faca ce dorea. De fapt, Predoiu era doar reprezentativ, il reprezenta pe Basescu si in rest se facea ca ploua.

Lumea IT-ului a fost insa profund zdruncinata in timpul guvernarii Boc. Astia erau total dezorganizati, erau flamanzi, mult mai lacomi decat cei de dinainte si erau foarte multi decidenti. Cand Gabi Marin s-a dus la Gabi Sandu, primul soc a fost ca i s-a cerut sa dea tribut si pentru afacerile in derulare facute cu fostul ministru Nica. Marin era profund revoltat si i-a spus noului ministru PDL: “Inteleg sa impartim ce muncim impreuna, dar ce am muncit cu altii ramane asa!”. “Munca” insemna aranjarea licitatiilor, fixarea sinapselor si impartirea prazii.

Evident ca s-a iscat un scandal monstru intre Gabi Marin si Gabi Sandu. Aici a aparut mediatorul-sef, Bogdan Chirieac. Cand afacerile au luat o amploare si mai mare, a aparut Niro, care de fapt i-a impacat pe toti, contra unui comision.

Pentru a intelege cum a ajuns Dorin Cocos in afacerile cu IT, desi saracul nu cred ca stia nimic despre calculatoare, trebuie sa ne intoarcem in anii 2000-2004, cand la restaurantul Trei Cocosi din Parcul Herastrau se puneau la cale toate sinapsele coruptiei. Clienti nelipsiti erau Chirieac, Miki Spaga zis Bebita si elvetianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret si circumspect, vazand ca Dorin Cocos, botezat si Gorgorin, incepuse nu doar sa serveasca la masa, dar si sa faca uneori cartile.

Sa analizam sinapsele una cate una, cu argumente si detalii.

Sinapsele care pleaca de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nasul de cununie al lui Roibu jr, fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR in 2000. Chirieac devine un pion important dupa campania din 2000, facand legatura intre multinationale si partide. Chirieac achizitioneaza de la Adrian Lustig, sotul Eugeniei Voda, un apartament langa Piata Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achizitioneaza si el un apartament in acelasi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari si Petrescu ii plateste lui Lustig si apartamentul sau. Chirieac primeste de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeste de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui in campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uita de Stolojan si Mugur Isarescu, desi stie ca nu au sanse in fata Bunicutei in campanie. Doar Vadim nu primeste nimic. Adrian Vasilescu primeste banii pentru campania lui Isarescu, desi nici el nu crede in succesul acestuia. Chirieac ii da 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo in casa, pe str. Episcopiei si, in acelasi timp, pregateste cu Miki Spaga achizitionarea de catre sicilian a Siderca Calarasi. Chirieac vrea sa faca televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sarbu ii cere sa vanda emisiunea inainte de a fi produsa. Sarbu imi vinde mie emisiunea ProVest, 10 editii, contra 30k dolari, urmand sa impart cu el, dupa ce imi voi recupera cei 30k, jumi- juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie sa caut publicitate. Reusesc sa vand publicitate la Ductil Steel, Sanofi si Aventis de peste 60k dolari. Sarbuincaseaza cei 60k, dar uita sa-mi mai dea vreun ban. Teapa! Ma duc la Londra si, intamplator la o cina in casa la Charles Franck, presedintele de atunci la EBRD, o gasesc invitata pe Janine. Deschid discutia despre Sarbu si il fac tepar si neserios. EBRD tocmai dorea sa imprumute pe CME cu multi bani. Pentru a nu-si pierde imaginea pe piata londoneza, Adrian Sarbu imi plateste a doua zi toti cei 60k din afacerea ProVest, invocand intarzierea prin aceea ca Bogdan Chirieac i-a cerut prea multi bani spaga si nu mai avea de unde. Evident ca nu ii cred povestile. Chirieac are ca invitati la ProVest redactia Europei Libere, finantez emisiunea, dar Chirieac se ia de ei si incepe sa-i faca voalat securisti. Aici am primul dubiu. Chirieac ii paseaza contactele de la firmele farmaceutice lui Val Vilcu, care incepe sa le santajeze, Dan Ivan – CEO Sanofi Aventis poate povesti cu lux de amanunte aceste santaje.

La Restaurantul Trei Cocosi, il cunosc pe Dorin Cocos– Gorgorin, si pentru prima oara pe Elena Udrea. Gorgorin tocmai divortase si ne prezinta ultima achizitie. Udrea, in tricou mulat si blugi stramti parea scoasa din Discoteca Herastrau, care era la doi pasi de restaurant. Toti de la masa fac misto, eu le spun ca fata are tupeu si o sa faca un drum lung si de succes, nici macar Gorgorin nu imi da dreptate. O s-o reintalnesc pe Udrea dupa multi ani, intr-un avion de Viena, unde am stat alaturi, culmea, la economic.

Chirieac scrie contra fratilor Micula, unul dintre ei vine la masa, ii ofera un plic cu 10k dolari si apoi Chiriac suna la redactie, la Lelia Munteanu: “Opreste atacurile contra fratilor “Suc”, dar da-le drumul peste o luna si o sa dau vina pe CTP, ca el e de vina, si mai luam ceva de la ei.”

2000, marire de capital la WBS, Clubul Diplomatilor, printre actionari Terruzzi – CEO la Exxon Europa, Gruttadauria, patron la Ductil, fratii Fila, J. C. – CFO la Microsoft. Chirieac il aduce pe Isarescu, prim ministru la acea vreme, intalnirea e fructuoasa, strainii sunt toti dornici de investitii in Romania, multi le-au si facut, pacat ca Isarescu va fi inlocuit cu Nastase. Chirieac imi spune ca Isarescu si Vasilescu vor 5% din firma, ii dau cadou si apoi aflu ca era o minciuna, saracii nu cerusera nimic, era inventia lui Chirieac.

Gabi Marin de la Omnilogic isi da copilul la liceul de aici, din Elvetia, doar pentru ultimii doi ani. Gabi Marin ii sugereaza lui Nastase acelasi liceu si asa Mihnea ajunge elev aici in 2007. Nastase il aduce impreuna cu Mihnea si pe Edy Popa, fiul patronului Eddy Spedition. Multe dintre camioanele Eddy Spedition vor contine si saci cu bani. Chirieac ajunge salariat la Omnilogic, pe contract de colaborare, asa isi incasa partea lui din spaga. Gabi Marin isi deschide cont la WBS, 500k dolari, banii sunt pe contul lui de la BSI si vin din Austria, de pe un cont cifrat. Cartea de credit e pe numele fiului sau, dar cu o singura notare WBS Holding. Gabi Marin isi schimba sediul, noul sediu il face Luca G., arhitect elvetian, prietenul meu, in casa caruia stau actualmente cu chirie. Gabi Marin face plati pe conturile cifrate ale familiei Nastase sau ale principelui Dimitrie Sturdza.

Vazand ce face Chirieac, il fortez sa vanda actiunile la WBS lui Georges Madevat, care-l plateste cash. Scap si de actionarii de la Ericsson si devin actionar majoritar la WBS abia in 2006. Lundin fura de la WBS, in calitate de CEO, in sase luni, aproximativ 1 milion de dolari, il dam afara. Toti strainii raman cu mine si continuam sa facem bursa. Intra actionar cu 10% Orest Robciuc, cumnat cu varul lui Bush Jr. iar Irina Socol de la Siveco imi este impusa actionar la Sibex. Ericsson se retrage cu castiguri foarte bune in bursa, mai ales pe caderea din 2001 si pe cresterea actiunilor Ericsson din 2001-2006.

Apare in ecuatie cabinetul de avocatura ZRP si implicit Catalin Predoiu. Prin el ajung sa-l cunosc pe Daianu si apoi pe Coldea. Asta insa…. in episodul urmator. Tineti aproape, daca supravietuiesc o sa va termin povestea”, a scris brokerul CRISTIAN SIMA pe blogul sau mareaspovedanie.ro.

Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Tăcerea de aur a fostului preşedinte Traian Băsescu

Sursa: Adevarul

Câţiva ziarişti de notorietate au condamnat tăcerea lui Traian Băsescu, lipsa sa de fair play în megascandalul iscat pe scena politică românească de către Elena Udrea. Fostul preşedinte ar fi trebuit să vorbească, spun ei, să ia apărarea Elenei Udrea, care riscă să fie arestată săptămâna viitoare pentru corupţie.

Unul dintre cei care acuză a afirmat chiar că Traian Băsescu „este un laş”. Totodată, se induce ideea că, după o prietenie de peste 10 ani cu Elena Udrea, cu protejarea acesteia în mod transparent, cu numirea acesteia într-un post în care gestiona câteva miliarde bune de Euro, acum, când blonda de la Cotroceni este în atenţia DNA-ului, fostul preşedinte ar trebui să sară în ajutorul pupilei sale.

Argumentele celor care îl critică pe Băsescu sunt de bun-simţ: aşa se cuvine, aşa este frumos, aşa e normal etc. În faţa acestei avalanşe de reproşuri Băsescu tace, ba mai mult spune că îi este bine în mijlocul familiei, pozând brusc în două ipostaze: soţ fidel şi bunic model.

În faţa acestei situaţii, întoarcem foaia pe dos şi spunem răspicat: preşedintele tace şi bine face. Nu poate fi vorba de laşitate, ci de imposibilitatea de a mai vorbi. El este izolat complet pe scena politică românească, iar imaginea lui este mai mult decât şifonată. Are simţul ridicolului şi realizează că nu l-ar lua nimeni în consideraţie. Sau l-ar lua, dar ar nimeri exact în centrul scandalului de care trebuie să se depărteze cât mai mult.

Pe de altă parte, intervenţia sa ar fi ca nuca în perete: solidarizându-se cu Elena Udrea, ar demonstra că este împotriva activităţii DNA-ului, de la care se poate aştepta oricând la o chemare în calitate de martor, sau de…cine mai ştie? Cum poţi să iei apărarea unui om care este suspectat de mai multe acte de corupţie, tu care cel puţin declarativ ai luptat împotriva acesteia, jucând rolul omului cinstit?

Poziţia lui Traian Băsescu, bun cunoscător al păcatelor lumeşti, nu e, însă, deloc comodă, deoarece lucrurile nu se opresc aici. Se pare că relaţia cu Elena Udrea, o femeie frumoasă în continuare, a avut şi o altă componentă, pe lângă cea profesională: una sentimentală. Nu afirmăm ceea ce nu putem dovedi, dar ca să ghicim ce s-a întâmplat nu ne interzice nimeni. Există destule rumori în această privinţă, iar unii se pregătesc să vină chiar cu probe. Vom trăi şi vom vedea.

În acest context, Elena Udrea, lipsită de umbrela care a adăpostit-o peste un deceniu, aducătoare de uriaşe foloase necuvenite, apelează la uşoare aluzii şi reproşuri la adresa celor care nu o apără şi „stau ascunşi pe sub mese”, printre care se numără, logic, şi Traian Băsescu. Mai mult, ea, o femeie singură, cum se declară, care a dispus doar de un aşa-zis soţ sub acoperire, interpretează în public o melodie de muzică uşoară, un fel de cântec de sirenă pentru fostul marinar, în care apar versurile: „Îmi este foarte greu/Te aştept, iubitul meu/ Să vii de Anul Nou…”.

Există toate şansele ca această telenovelă de mare succes, urmărită în ţară, dar şi în străinătate, să se sfârşească trist, cel puţin pentru unul din cei doi. Va accepta Elena Udrea, sedusă şi abandonată, să suporte consecinţele legii de una singură, fiind doldora de informaţii compromiţătoare despre T.B.? Pe un taler stă sentimentul ei (eventual) de iubire, iar pe celălalt dorinţa de răzbunare. Va trebui să aleagă. Aşteptăm cu răbdarea din dotare.

În ce îl priveşte pe fostul preşedinte, tăcerea lui bruscă, după ce promisese declaraţii şi intervenţii, produce minuni: din numeroasele dosare penale active, celebrul ”Flota” a fost închis în mod miraculos, din lipsă de probe…, dar şi de nave, iar cel privind pe fratele său, Mircea Băsescu, pentru luare de mită recunoscută, prin sfidarea tuturor românilor, a avut aceeaşi soartă. Este limpede că acest deznodământ a fost pregătit cu mult timp înainte de plecarea de la Cotroceni, iar cu dosarele rămase s-ar putea întâmpla la fel, în prezenţa unei societăţi civile tot mai amorţite, mai inerte.

S-a procedat foarte abil: a fost scos în faţă un val masiv de arestări fulminante, alături de un megascandal cu Elena Udrea, în timp ce, printre…picături, cum se spune, s-a procedat la închiderea celor două dosare, când românii erau cu ochii în altă parte. Flota a fost uitată, Mircea Băsescu la fel, în timp ce toată lumea vorbeşte doar de Elena Udrea. Scopul manipulării a fost atins.

Conul de umbră în care stă Traian Băsescu îi prieşte de minune. Spre deosebire de Elena Udrea, a păstrat o bună relaţie cu serviciile secrete, dar acolo vor avea loc ceva modificări produse de noul preşedinte Klaus Iohannis. Oricum, bătrânul marinar îşi joacă ultima carte, reîntoarcerea în politică fiind blocată pentru o perioadă mai îndelungată. Justiţia română are cel mai greu examen de trecut din ultimii 25 de ani, în care trebuie să ia o hotărâre crucială şi istorică pentru statul de drept în care se pretinde că trăim: îi va condamna, sau nu, pe cei doi, (măcar în unul din mai multele dosare penale!), cele mai de vârf personaje ale fostei politici din România, plecând de la prezumţia de nevinovăţie?

Statul de drept va învinge, sau va muri. Să ne pregătim pentru ultimul act al telenovelei! Urmează un final… deschis.

Tagged , , , , ,

Rolul copiilor in marile dosare ale parintilor si explicatiile psihologilor

Sursa: Hotnews.ro

Imagine

“Cum poate accepta un tata ca propriul copil sa-i intermedieze spagile sau sa-i mascheze mita?” Este o intrebare rostita tot mai des de cei care vad cuplurile tata-copil care se prezinta in arest sau la audieri la procurori. Alin Cocos (28 de ani) este in arest alaturi de tatal sau, Dorin Cocos, Vlad Cosma (31 de ani) este trimis in judecata pentru ilegalitati in care procurorii spun ca l-a angrenat propriul tata, presedintele CJ Prahova, despre Camelia Voiculescu (40 de ani) procurorii spun ca avea o dubla grija infractionala: sa sprijine santajul lui Sorin Alexandrescu si sa asigure rezultatul, pentru satisfactia tatalui sau – Dan Voiculescu.

 

  • Vezi mai jos ce spun rechizitoriile DNA despre implicarea fiilor de politicieni sau oameni de afaceri in dosarele parintilor, care era rolul infractional al copiilor 
  • Care este explicatia pe care o dau psihologii Mircea Miclea si Daniel David pentru acest fenomen

Toleranta parintelui [care incalca legea] la o ilegalitate din partea copilului este mai mare, iar copilul este mai motivat la randul lui sa replice modelul “, a explicat pentru HotNews.ro psihologul Mircea Miclea. Acesta a subliniat ca in astfel de cazuri avem de-a face cu modelul parental, care este apreciat si imitat“.

Daniel David, psiholog si coordonator al studiului “Psihologia poporului roman “, a declarat pentru HotNews.ro ca “noi, romanii, avem o forma mai particulara a unui colectivism focalizat pe familie. De ce aceasta focalizare mai ingusta pe familie si nu o focalizare mai larga pe rude, prieteni etc.? Focalizarea pe familie la romani rezulta dintr-o neincredere foarte puternica in alti oamenii, romanii exceland la acest indicator, in raport cu alte tari/culturi. Asadar, simplu si direct spus, pentru romani doar familia asigura contextul increderii“. 

Citeste mai jos ce spun rechizitoriile procurorilor despre rolurile jucate de 6 copii in dosarele parintilor si explicatia integrala a celor doi psihologi.

1. Alin Cocos – baiatul de 28 de ani al omului de afaceri Dorin Cocos 

 
Alin Cocos (28 de ani) este in arest, la fel ca tatal sau, Dorin Cocos , intr-un dosar in care mai sunt implicati Adriean Videanu (eliberat vineri, 6 februarie 2015), fosta sefa a DIICOT Alina Bica (in arest) si consilierul acesteia Florentin Mihailescu (in arest).
 
Alin Cocos este cercetat pentru dare de mita si trafic de influenta , pentru ca ar fi intervenit la comisia din Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) din care facea parte si Alina Bica pentru ca omul de afaceri Gheorghe Stelian sa primeasca, in 2011, despagubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, potrivit Mediafax .
 
Procurorii DNA spun ca Alin Cocos a fost cel care i-a cerut omului de afaceri sa cesioneze 25% din drepturile de despagubire la 3 persoane, pe care tot el i le-a indicat, in schimbul sustinerii cauzei sale la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor.
 
In urma influentei pe care Alin Cocos si Florin Mihailescu (un apropiat al lui Alin) au exercitat-o asupra Alinei Bica, in martie 2011 Comisia a validat in favoarea beneficiarului suma de 377.282.300 lei, informeaza DNA. In schimbul acestei decizii, Alina Bica si Florin Mihailescu au primit, fiecare, cate o cota parte, egala, (de peste 4.000 de metri patrati) dintr-un teren din Snagov ce apartinea unei rude de-a lui Alin Cocos, spun procurorii. Anchetatorii precizeaza ca transmiterea dreptului de proprietate a fost realizata cu sprijinul lui Alin Cocos si Ionut Florin Mihailescu, prin tranzactii succesive si persoane interpuse.
 
Informatia se regaseste si intr-o ordonanta a procurorilor DNA publicata de Robert Turcescu  la finalul anului trecut, pe blogul sau. Potrivit acelor date, o parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri “au fost tranzactionate, iar o parte din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”. Pentru serviciile aduse cauzei, Alina Bica a primit, “fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un teren situat in Snagov, in suprafata de 4425 de metri patrati, apartinind numitei Chiriac Olguta”, se arata in documentul citat. Olguta Chiriac, noteaza procurorii, este fosta sotie a lui Dorin Cocos si mama lui Alin Cocos.
 
DNA a anuntat si intr-un comunicat  ca Dorin Cocos a cerut si a primit, in 2011 – 2012, 16 milioane de euro, in transe, de la beneficiarul unor drepturi litigioase, in schimbul influentei pe care a exercitat-o asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica si Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea solutionarii a doua dosare de despagubire. Pentru a grabi rezolvarea unuia dintre cele doua dosare, Dorin Cocos i-a dat Alinei Bica, prin fiul sau Alin, peste 4.000 de metri patrati dintr-un teren in Snagov , spun anchetatorii.
2. Vlad Cosma – fiul de 31 de ani al fostului presedinte CJ Prahova   
 
Vlad Cosma (31 de ani) a fost trimis in judecata sub control judiciar, pentru trafic de influenta, alaturi de tatal sau – presedintele CJ Prahova Mircea Cosma (cercetat pentru luare de mita si abuz in serviciu) – in luna aprilie a anului trecut. In prezent, deputatul PSD Vlad Cosma este cercetat in stare de libertate, dupa ce Camera Deputatilor a respins cererea de incuviintare a arestarii preventive . 
 
Vlad Cosma este acuzat ca, alaturi de un apropiat, ar fi primit peste 4,4 milioane de lei de la mai multi oameni de afaceri din Prahova, pentru a-l influenta pe tatal sau – presedinte al CJ Prahova – sa le dea contracte ilegal cu institutia publica pe care o conducea. In schimbul incheierii acestor contracte, tatal sau – Mircea Cosma ar fi primit peste 1 milion de lei, spun procurorii anticoruptie.
 
In rechizitoriu, procurorii scriu ca Mircea Cosma a derulat in perioada 2010 – 2013 activitati ilegale in care a antrenat “mai multe persoane, printre care si pe propriii copii – COSMA VLAD ALEXANDRU – deputat in Parlamentul Romaniei si (….) – notar public, la biroul careia au fost autentificate contracte de vanzare – cumparare terenuri a caror tranzactionare deghiza o mita “.
 
Fiica lui Mircea Cosma, Andreea, care este notar public, este cercetata si ea intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani de 35 de milioane de euro. Detalii aici
 
Razvan Alexe, prietenul lui Vlad Cosma, a povestit in fata judecatorului care a fost rolul fiului presedintelui CJ Prahova in trucarea de licitatii publice, scrie Gandul . Pentru trucarea unei licitatii, Mircea Cosma – presedintele Consiliului Judetean Prahova – primea prin intermediul fiului sau Vlad Cosma 10% din contract , a spus Alexe. 
 
In urma unei discutii pe care am avut-o cu Vlad Cosma la mine in birou si la care nu a mai participat altcineva, am inteles ca societatea castigatoare trebuie sa plateasca 10% din valoarea contractului catre conducerea Consiliului Judetean pentru a avea acces la Alixandru Daniel [ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN – functionar public avand calitatea de director al unor departamente ‘cheie’ in cadrul Consiliului Judetean Prahova, care a facilitat castigarea de catre trei companii a procedurilor de achizitie publica – spun procurorii in rechizitoriu]. De asemenea, trebuiau platiti cate 20.000 lei de doua ori, in total 40.000 lei – o data la atribuirea contractului, a doua oara la sfarsitul lucrarii catre Alixandrescu Daniel”, a spus Alexe in instanta, citat de Gandul.
 
Razvan Alexe a declarat in fata magistratilor: “Eu personal i-am dat banii lui Vlad Cosma – inteles ca sunt destinati conducerii Consiliului Judetean Prahova , dar nu pot preciza daca Mircea Cosma cunostea aceste chestiuni. In mod direct banii erau pusi in plic si apoi dati lui Alixandrescu. S-a intamplat o data la mine la birou, o data la dansul, la etajul 7 al Consiliului Judetean.”
 
Dupa ce contractul supraevaluat era atribuit si oficial, o parte a acestuia era subcontractata de o firma, care la randul ei subcontracta catre o alta companie, iar din conturile acesteia din urma se scoteau banii cash (fondul de spagi) pe care ii primea in mana Vlad Cosma, a povestit Alexe, potrivit sursei citate. Acesta a dat exemplul unor licitatii trucate pentru deszapezire. 
 
“De asemenea, din valoarea lucrarii 60% erau cheltuieli, iar restul 40% se impartea astfel: 10% din valoarea lucrarii pentru fiecare sector i-am platit-o lui Vlad Cosma, 30% reveneau constructorului, 20% fiind profitul sau, iar 10% se imparteau jumatate/jumatate intre mine si Vlad Cosma. Cu alte cuvinte Vlad Cosma primea 10%, care nu stiu cui ii erau destinati, plus jumatate din 10% pe care ii impartea cu mine”, a spus Razvan Alexe, relateaza Gandul.
 
Printre denuntatori se numara si constructorii care imparteau astfel licitatiile, iar unul dintre ei a declarat ca i-a dat mita direct lui Vlad Cosma, iar Razvan Alexe i-ar fi spus ca banii erau pentru partid. 
 
Aceasta schema infractionala este redata si in rechizitoriul procurorilor DNA: “persoanele implicate stabileau modalitatea in care urmau sa participe la licitatiile organizate la nivelul Consiliului Judetean Prahova, societatea care trebuia sa castige o anume lucrare, costurile estimative de executie si castigul obtinut, dar si cuantumul ‘comisioanelor’ care trebuiau platite si anume: 10% pentru presedintele autoritatii publice judetene – inculpatul Cosma Mircea si pentru formatiunea politica pe care acesta o reprezenta (PSD), sume fixe – de regula 10.000 lei de lucrare pentru sprijinul acordat de inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian – potrivit prerogativelor functiei sale, precum si 1/3 din castig care se impartea in mod egal intre inculpatii Alexe Razvan si Cosma Vlad Alexandru – traficantii de influenta “.
 
“In aceasta modalitate, in perioada 2012-2013, inculpatii Alexe Razvan si Cosma Vlad Alexandru au intrat in posesia unor sume de bani in cuantum de 4.410.149, 97 lei, pe care i-au impartit in mod egal, iar inculpatii Cosma Mircea si Alixandrescu Daniel Adrian au primit de la inculpatul Alexe Razvan, pentru incalcarea atributiilor de serviciu si favorizarea celor trei agenti economici mentionati in legatura cu trei lucrari atribuite de autoritatea publica judeteana (ce vor fi detaliate in cele ce urmeaza) – 1.890.064,27 lei (Cosma Mircea), respectiv 130.000 lei (Alixandrescu Daniel Adrian)”, spun procurorii DNA.

Descarca de aici Rechizitoriul procurorilor – in cazul Vlad si Mircea Cosma

3. DNA: Camelia Voiculescu avea o dubla grija infractionala: sa sprijine santajul lui Sorin Alexandrescu si sa asigure rezultatul, pentru satisfactia tatalui sau – Dan Voiculescu    
 
Camelia Voiculescu (40 de ani) este cercetata pentru complicitate la santaj, alaturi de tatal sau – Dan Voiculescu. “Actiunea infractionala a invinuitului VOICULESCU DAN a fost de sprijinire si sustinere a actiunilor de santaj desfasurate de catre inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, atat direct, cat si prin intermediul invinuitei Voiculescu Camelia”, sustin procurorii DNA.
 
Cei doi, tata si fiu, au fost trimis in judecata in dosarul “Santaj la Antene” , in care Sorin Alexandrescu, directorul Antena Grup, este acuzat de procurorii anticoruptie ca l-ar fi santajat si constrans pe administratorul RCS-RDS Ioan Bendei sa semneze reintroducerea in grila Digi a unor programe ale trustului Intact, amenintand ca altfel va publica o serie de anchete compromitatoare despre relatia dintre RCS-RDS si Dumitru Dragomir, seful Ligii Profesioniste de Fotbal. Anchetatorii sustin ca cei doi erau la curent cu “stadiul actiunilor infractionale”. 
 
In rechizitoriu se arata ca “invinuitii Voiculescu Camelia si Voiculescu Dan au fost complici la actiunea infractionala de constrangere a numitului (…) sa accepte incheierea unui contract in termenii si conditiile impuse de inculpatul Alexandrescu Sorin”.
 
“Astfel, potrivit probelor administrate in cauza, invinuita Voiculescu Camelia a desfasurat actiuni de incurajare a inculpatului Alexandrescu Sorin in vederea savarsirii faptei, l-a sustinut si s-au consultat permanent cu privire la evolutia si reactiile numitului (…), pe parcursul actiunilor de amenintare si intimidare, necesare mentinerii presiunii psihice, in scopul de a-l determina sa incheie contractul “, spun procurorii anticoruptie.
 
In rechizitoriul de trimitere in judecata a Cameliei Voiculescu, procurorii au introdus interceptari ale convorbirilor dintre Dan si Camelia Voiculescu, precum si dintre Camelia Voiculescu si Sorin Alexandrescu, din care procurorii desprind urmatoarele:
 
Asadar, invinuita avea o dubla grija infractionala:
– pe de o parte sa sprijine demersurile infractionale ale inculpatului ALEXANDRESCU GEORGE SORIN in reusita santajului;
– pe de alta parte sa asigure rezultatul infractional printr-un sprijin complet, pentru satisfactia invinuitului VOICULESCU DAN .” 
 
“De asemenea, dovada a faptului ca invinuita Voiculescu Camelia – Rodica si Voiculescu Dan au fost complici ai actiunilor de santaj desfasurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin este si faptul ca acestia se consultau si isi exprimau reciproc parerea asupra actiunilor de santaj desfasurate, inclusiv faceau aprecieri atunci cand considerau ca, un anume mod de amenintare era sau nu potrivit”.
 
Printre discutiile redate in rechizitoriu se afla si urmatoarea:
“VOICULESCU DAN: Aa… ce-a facut SORIN? Da?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Maine!
VOICULESCU DAN: Pai, azi trebuia, nu?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Nu, maine! Maine trebuia!
VOICULESCU DAN: Ok!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Am incurcat eu sau am… l-am sunat dimineata si i-am adus aminte sa fie atent.
VOICULESCU DAN: Aha!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Si inca cu ocazia aia eu am intrebat si mi-a zis ca ,Maine’
VOICULESCU DAN: Ok! Bine. 
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. in rest, trebuie sa ma gandesc la razgandirea aia.
VOICULESCU DAN: CAMI!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Stii ca, a fost la o intalnire SORIN, la un hotel nu stiu unde. Si tot te sunam eu: “A venit? A venit? A venit? A venit?”
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. Da. Da. Da.
VOICULESCU DAN: Rugamintea mea, poate ii mai spui inca o data!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Mare atentie!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. ii spun, ii mai spun…
VOICULESCU DAN: Mai spune-i, te rog, acuma, o data…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Mare, mare, mare, mare!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: ihi.
VOICULESCU DAN: Da?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da. Da, ii mai spun.
(…)
VOICULESCU DAN: Mare, mare, mare grija! Si nu numai in cazul asta, in general! Ca el ai vazut cum e, parca e cocos d-ala…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
VOICULESCU DAN: Da?”
Descarca de aici Rechizitoriul procurorilor – in cazul Camelia si Dan Voiculescu

4. Emanuela Pendiuc – cercetata pentru ca l-ar fi ajutat pe tatal sau sa primeasca un apartament mita si sa ascunda fapta 

 
Emanuela Pendiuc a fost retinuta, iar acum este cercetata in libertate sub control judiciar, pentru ca ar fi incercat sa mascheze mita primita de tatal sau, Tudor Pendiuc – primarul Pitestiului , spun procurorii. Potrivit referatului procurorilor DNA cu propunerea de arestare preventiva a celor doi, primarul Pendiuc este anchetat pentru luare de mita si abuz in serviciu, iar fiica sa – Emanuela Elena Pendiuc – este acuzata de complicitate la luare de mita si spalare de bani
 
Procurorii spun ca Tudor Pendiuc ar fi primit in 2008 pentru fiica sa Emanuela un apartament in Bucuresti , in valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), in schimbul acordarii unui contract in favoarea unei firme , din functia sa de primar. 
 
“Din declaratia martorilor, precum si din inscrisurile existente rezulta ca inculpata Pendiuc Emanuela Elena nu a platit suma de 130.900 euro societatii Conarg Real Estate S.R.L.. Inscrisurile invocate mai sus au fost intocmite pentru a ascunde activitatea infractionala cu privire la remiterea apartamentului numitului Tudor Pendiuc primit pentru fiica acestuia”, spun procurorii anticoruptie.
 
Anchetatorii argumenteaza in referatul cu propunerea de arestare preventiva ca Emanuela Elena Pendiuc “l-a sprijinit pe inculpatul PENDIUC TUDOR sa primeasca un imobil apartament situat in mun. Bucuresti cu titlu de mita, sens in care la data de 26.11.2007 a incheiat antecontractul (….); la data de 18.02.2008 a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. (….) cu SC Conarg Real Estate S.R.L. si ulterior a acceptat emiterea de catre Conarg Real Estate S.R.L a chitantelor nr. (….) 26.11.2007 in suma de 110.000 lei si (….)15.02.2008 in suma de 365.112,18 lei, fara a remite sumele de bani societatii anterior amintite. Asa cum am mai mentionat anterior pretul mentionat in contract este neserios, valoarea imobilului fiind mult mai mare”.
 
Procurorii DNA sustin ca, “pentru a disimula primirea de catre inculpatul Pendiuc Tudor, tatal sau, a unui apartament cu titlu de mita si pentru a crea aparenta ca respectivul imobil intra in mod legal in proprietatea ei “, fiica primarului ar fi incheiat contractele mentionate mai sus .
 
“In conditiile primirii apartamentului, inculpatul Pendiuc Tudor si-a exercitat autoritatea fata de membrii comisiei de evaluare” si, mai tarziu, in perioada executarii contractului, sustin procurorii. 
Descarca de aici Referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventiva – cazul Emanuela si Tudor Pendiuc

5. Vanda Vlasov – fiica lui Mihail Vlasov, fost  presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei

 
Vanda Vlasov (42 de ani) este urmarita penal de procurorii DNA, care o acuza ca ar fi determinat doua angajate ale Curtii de Arbitraj Comercial International sa elibereze adeverinte fara stiinta conducerii institutiei si care au fost folosite de tatal sau, Mihail Vlasov, in dosarul in care este judecat pentru trafic de influenta
 
Concret, Vanda Vlasov, fost prim-vicepresedinte al Curtii de Arbitraj Comercial International, este urmarita penal pentru instigare la fals intelectual (doua fapte). Procurorii amintesc ca pe 7 aprilie 2014 Mihail Vlasov a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv, pentru trafic de influenta, pentru ca in calitate de presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, ar fi cerut si primit bani de la un om de afaceri. Banii i-ar fi primit in schimbul promisiunii obtinerii unei hotarari arbitrale favorabile omului de afaceri.
 
Aproape la o luna dupa ce tatal sau a fost trimis in judecata, Vanda Vlasov a depus la Curtea de Arbitraj Comercial International o cerere formulata de Mihail Vlasov, prin care acesta solicita eliberarea unei adeverinte din care sa rezulte “daca din momentul inscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 si pana in prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instantelor de arbitraj”. Pe langa cerere, Vanda Vlasov i-a dat secretarei Curtii si un model de adeverinta, spun procurorii.
 
Secretara Curtii a raspuns printr-un inscris ca Mihail Vlasov nu a facut parte din nici o instanta de arbitraj, insa fara sa verifice in totalitate evidentele si fara sa prezinte documentul conducatorului institutiei spre verificare, avizare si semnare, potrivit DNA. Aceasta adeverinta a fost depusa la instanta care judeca dosarul lui Mihail Vlasov, informeaza procurorii.
 
Pe de alta parte, la o saptamana dupa ce Mihail Vlasov a fost trimis in judecata, Vanda Vlasov a depus o alta cerere formulata de tatal sau, de aceasta data la asistentul arbitral sef adjunct in cadrul Curtii, potrivit DNA. Mihail Vlasov solicita eliberarea unei adeverinte din care sa reiasa ca el nu a facut parte din completele instantei de arbitraj comercial, spun procurorii. “La insistentele si presiunile lui Vlasov Vanda, in aceeasi zi si fara efectuarea unor verificari complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fara stiinta conducerii institutiei, o adeverinta pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda”, informeaza DNA.
 
Procurorii spun ca Mihail Vlasov a folosit si acest inscris pentru termenul de instanta din data de 22 aprilie 2014, “aspect confirmat de continutul incheierii de amanare a pronuntarii din acea data. Prin incheierea din data la 24 aprilie 2014, ICCJ a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu masura preventiva a arestului la domiciliu”.
 
 
DNA: Vanda Vlasov i-a transmis presedintelui interimar al Camerei de Comert si Industrie o scrisoare de amenintare din partea tatalui ei
 
Pe 15 mai 2014, DNA a anuntat ca a inceput urmarirea penala fata de Mihail Vlasov si in alta speta, pentru santaj: potrivit procurorilor, pe 5 mai 2014 presedintele interimar al CCIR a primit de la Vlasov Vanda, fiica lui Vlasov Mihail, un plic “sigilat” din partea tatalui ei. Presedintele interimar al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei a sustinut ca s-a simtit amenintat, dupa ce a citit scrisoarea, la finalul careia ar fi specificat: “n-as vrea sa sufere si copiii altuia”, se arata in comunicatul DNA .
 
Presedintele interimar sustine ca amenintarile vin ca urmare a demersurilor facute de conducerea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, dupa demiterea lui Vlasov Mihail, privind atragerea raspunderii penale si patrimoniale a acestuia pentru faptele comise in timpul mandatului sau, potrivit DNA. 
6. Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc  
 
Andrei Hrebenciuc (30 de ani) este in prezent in arest la domiciliu, dupa ce a facut doua luni de arest preventiv, in Mega-dosarul Retrocedarile ilegale , in care tatal sau – Viorel Hrebenciuc – a fost arestat preventiv pentru fapte de coruptie. 
 
Andrei Hrebenciuc este cercetat pentru complicitate la trafic de influenta, constituirea unui grup infractional organizat si spalare de bani . In acest dosar, procurorii DNA au inceput intai urmarirea penala fata de tatal sau (pe 15 octombrie 2014), au cerut apoi Camerei Deputatilor sa incuviinteze arestarea preventiva a lui Viorel Hrebenciuc. Insa inainte ca Parlamentul sa dea raspuns in cazul tatalui, DNA a extins urmarirea penala si fata de Andrei Hrebenciuc si l-a retinut. Cinci zile mai tarziu, si tatal sau, Viorel Hrebenciuc, a fost retinut, dupa ce a demisionat din Parlament.
 
In ordonanta de retinere, procurorii au aratat ca Andrei Hrebenciuc l-ar fi ajutat pe tatal sau sa comita infractiunea de trafic de influenta. Potrivit procurorilor, in 2012 deputatul Adam Ioan le-a cerut judecatorilor Ordog Lorand Andras si Uta Gabriel sa admita o cale extraordinara de atac, prin care au dispus restituirea in favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nasul de cununie al lui Adam Ioan) a peste 40.000 de hectare de teren forestier si 50 de hectare de teren agricol in judetul Bacau, ceea ce a dus la un prejudiciu pentru Romsilva de peste 300.000.000 euro.
 
Pentru a urgenta punerea in posesia lui Paltin Sturdza a terenurilor si pentru a vinde cat mai repede terenul forestier, obtinute fraudulos potrivit procurorilor, Sturdza si Adam i-ar fi promis lui Viorel Hrebenciuc bani, se arata in rechizitoriul DNA. 
 
Anchetatorii sustin ca Andrei Hrebenciuc ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Dragoi, administrator al SC Resedinta Varstnicilor SRL, sa incheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza. Prin acest contract, societatea al carei asociat real este Andrei Hrebenciuc a dobandit calitatea de promitent cumparator, alaturi de Bengescu, pentru terenul forestier.
 
Pretul tranzactiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decat valoarea de piata, “intrucat contractul masca, in cuprinsul sau, si cumpararea de influenta de la autoritatile din judetul Bacau”, a aratat DNA.
 
Procurorii au stabilit ca SC Resedinta Varstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social in Cipru), persoana juridica cipriota al carei asociat real este Andrei Hrebenciuc.
 
Prin disimularea adevaratei naturi a provenientei folosului primit de Viorel Hrebenciuc (dobandirea anumitor drepturi), Andrei Hrebenciuc l-a ajutat pe acesta din urma sa comita infractiunea de trafic de influenta “, au scris procurorii in ordonanta de retinere.
 
Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu si Ioan Adam, cunosteau faptul ca s-a stabilit un pret mult mai mic decat cel real, deoarece diferenta de pret ce urma sa fie obtinuta din vanzarea padurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc si al lui Dan Bengescu in schimbul exercitarii de influente fata de functionarii cu atributii privind punerea in executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.

Descarca de aici Rechizitoriul procurorilor – cazul Andrei si Viorel Hrebenciuc

Explicatia psihologilor. Mircea Miclea: Parintelui ii este mai usor sa tolereze o ilegalitate pe care el insusi inainte a facut-o

Contactat de HotNews.ro, Mircea Miclea – psiholog, profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai si fost ministru al Educatiei – a declarat ca “parintelui ii este mai usor sa tolereze o ilegalitate pe care el insusi inainte a facut-o. Deci toleranta parintelui la o ilegalitate din partea copilului este mai mare, iar copilul este mai motivat la randul lui sa replice modelul”.
 
Rep: Care este explicatia pentru care parintii acestia ar accepta ca propriul copil sa intermedieze spagi, sa spele bani, sa mascheze mita primita de parinti? De ce ar accepta un parinte sa-si traga copilul in actiunea infractionala pe care o face?
Mircea Miclea: Copilului ii este mai usor sa faca o ilegalitate, daca are in familie modelul unuia care face ilegalitati. Pe de alta parte, parintelui ii este mai usor sa tolereze o ilegalitate pe care el insusi inainte a facut-o. Deci toleranta parintelui la o ilegalitate din partea copilului este mai mare, iar copilul este mai motivat la randul lui sa replice modelul. El vede un model de reusita, stiind ca nu va fi penalizat. 
 
Rep: De ce ar accepta copiii sa faca lucruri ilegale, sa mascheze mita primita de parinti, sa intermedieze spagi, samd? 
Mircea Miclea: Este modelul parental care este apreciat si imitat. Pe de alta parte, sa faci o ilegalitate pe care anterior a facut-o tatal tau sau care seamana cu o ilegalitate facuta de tatal tau, asta te determina sa percepi fapta mai putin ca o culpa. Nu te franezi. Parintele este modelul, copilul e foarte tentat sa imite modelul.
 
Iesind din zona infractionala, daca un parinte face un lucru reprobabil, copilul tinde sa faca si el un lucru reprobabil, stiind ca nu va fi penalizat ca in cazul in care parintele nu ar fi facut asa ceva. Nu-ti mai este teama de penalizare, stiind ca vei fi chiar recompensat. Deci limita este mai larga. 

Explicatia psihologilor. Daniel David: Pentru romani, doar familia asigura contextul increderii

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie de la Babes-Bolyai si coordonatorul unui studiu de proportii – “Psihologia poporului roman “, a declarat pentru HotNews.ro ca “noi, romanii, avem o forma mai particulara a unui colectivism focalizat pe familie”. 

 
Rep: Care este explicatia pentru care parintii acestia ar accepta ca propriul copil sa intermedieze spagi, sa spele bani, sa mascheze mita primita de parinti? De ce ar accepta un parinte sa-si traga copilul in actiunea infractionala pe care o face?
Daniel David: Nu stiu exact care este situatia personala sau legala in cazurile descrise de dvs., mai ales ca probabil multi beneficiaza inca de prezumtia de nevinovatie. Asadar, nu ma pronunt specific in legatura cu aceste cazuri. Comentariile mele urmeaza un cadru psihologic general, fara a se aplica necritic la fiecare din cazurile descrise de dvs. Fiind in faza finala cu lucrarea “Psihologia Poporului Roman”, vad lucrurile intr-o paradigma mai de fond si mai complexa. Mediul nostru socio-cultural este unul care este centrat pe colectivism mai mult decat pe individualism. O cultura individualista pune accent pe realizarile si drepturile individuale, care trebuie gandite si sustinute autonom si asertiv; individualism este asociat mai ales cu competitie, unicitate si responsabilitate. Intr-o cultura colectivista, comportamentul individului este influentat de pozitia sa intr-un grup; colectivismul este asociat mai ales cu armonie si consens/sfatuire. Dar in cadrul acestui colectivism, noi, romanii, avem o forma mai particulara a unui colectivism focalizat pe familie. De ce aceasta focalizare mai ingusta pe familie si nu o focalizare mai larga pe rude, prieteni etc.? Focalizarea pe familie la romani rezulta dintr-o neincredere foarte puternica in alti oamenii, romanii exceland la acest indicator, in raport cu alte tari/culturi. Asadar, simplu si direct spus, pentru romani doar familia asigura contextul increderii .
 
Rep: De ce ar accepta copiii sa faca lucruri ilegale, sa mascheze mita primita de parinti, sa intermedieze spagi, samd? 
Daniel David: Copiii au crescut in acelasi mediu socio-cultural colectivist cu parintii lor, asa ca, statistic vorbind, exista o similitudine naturala intre comportamentele lor. In plus, romanii au un colectivism vertical, care promoveaza apartenenta la grupul familial, dar in grup se promoveaza inegalitatile si ierarhiile. Asadar, tinerii aflandu-se ierahic sub influenta parintilor lor sunt mai complianti. In plus, intr-un colectisivm vertical se cauta statutul social, astfel ca tinerii cauta sa obtina rapid prestigiu, influenta si pozitie sociala comparabile cu parintii si, in consecinta, le este la indemana sa urmeze in mod natural aceleasi paternuri comportamentale de afirmare sociala, mai ales daca sunt incurajati in acest sens de parinti .

 

Tagged , , , , , , , , , , , , , ,

Marea spovedanie

Sursa: EVZ

Fostul șef al PMP, Elena Udrea, a fost prezentă într+o emisiune prezentată de Sorin Avram la televiziunea publică.

Rămâi pe EvZ.ro pentru a urmări cele mai importante declarații ale Elenei Udrea.

Fostul șef al PMP a vorbit în exclusivitate pentru emisiunea “Evenimentul zilei”, la scurt timp după ce DNA-ul a cerut o cerere de arestare preventivă pe numele său. Elena Udrea a spus că nu a fost întrebată nimic timp de patru ani de procurori în dosarul Gala Bute și că va susține o intervenție în fața plenului Parlamentului unde va spune „ce știe” și că va trimite o declarație tuturor ambasadelor. Udrea a spus că va face mai multe dezvăluiri în legătură cu mai multe persoane care i-au cerut bani.

Sorin Avram – Ce spuneţi despre cererea de arestare în dosarele Microsoft şi Gala Bute?

Elena Udrea – Nu ştiu de unde să încep. Trebuie să remarcăm un lucru, în doar patru zile, de când eu am format acuzaţii la şeful SRI, generalul Coldea, am două cereri de urmărire pănală, joi în dosarul Microsoft, ieri în Gala Bute, ANI a anunţat că îmi controlează declaraţia de avere, trei cereri de arestare, la partid s-a anunţat încă un control pentru campania electorală. CSM a manunţat că declaraţiile pe care le-am făcut afectează independenţa justiţiei. Nu vorbesc despre instituţii, vorbesc despre oameni. Eu laud aceste instituţii, am fost în tabăra celor care au susţinut aceste instituţii, problema este că instituţiile sunt conduse de oameni, care au slăbiciunile lor, mai ales când stau mult timp într-o funcţie. Aceasta este şi situaţia generalului Coldea.

Aş vrea să reiau acuzaţiile pe care le-am făcut într-un denunţ penal. La interval de două ore s-a cerut arestarea preventivă, nu se poate întâmpla aşa ceva. Am spus că domnul Florian Coldea a solicitat fostului meu soţ să ducă 500 de mii de euro domnului Sebastian Ghiţă pentru televiziunea România TV.

Ar trebui întrebaţi donnul Dorin Cocoş, doamna Alina Bica, domnul Florian Coldea în primul rând.

S. A. – Ce are domnul Coldea cu Dvs?

E. U. – Este lupta pentru putere. Domnul Florian Coldea mi-a fost decriptată ostilitate a dânsului de chiar Sebastian Ghiţă. Domnul Sebastian Ghiţă mi-a povestit la o cafenea că domnul Coldea nu a dorit ca eu să candidez şi i-a spus să îmi transmită acest lucru, iar Sebastian Ghiţă mi-a spus când eu eram de ja în competiţie. Mă urăşte că am fost o sursă de informare a preşedintelui.

S. A. – De ce nu aţi spus aceste lucruri şi până acum?

Le-am spus vineri public, însă eu le-am spus în toată campania multora dintre colegii dvs . Sunt oameni care se pot indica că am spus acest lucru. Am spus domnului Coldea, în faţă, domnului Maior, în biroul său.

S. A. – Dacă nu aveaţi aceste necazuri, aţi fi spus ceva de domnul General?

În emisiunea doamnei Mădălina Puşcalău, am spus. Cred că aş spus oricum. Nu-mi puteţi cere mie să fiu mai curajoasă decât cei care se ascund sub apă acum. Sunt o femeie singură în bătălia asta. Evident că m-am gândit de  o mie de ori să spun sau nu. S-a spus că Elena Udrea a spus după chemarea la DNA.

S. A. – Se spune că v-aţi bucurat de protecţie prezidenţială 10 ani de zile şi necazurile pe care le aveţi sunt pentru că Traian Băsescu nu mai e preşedinte.

E. U. –  Ar fi rău dacă se crede aşa. În România poate deţine ţara cel care deţine cătuşele. De ce credeţi că tac cei care ar trebui să vorbească acum? Estre un om de servicii secrete care acţionează din umbră. Parlamentarii sau ziariştii ar trebui să-şi pună anumite întrebări.

S.A. – Traian Băsescu nu ar trebui să vorbească?

E.U – Traian Băsescu va face ce va crede  de cuviinţă că trebuie să facă.

S.A – Domnul Coldea are ceva cu dvs sau şi cu alte persoane?

E.U – De exemplu, domnul Coldea nu a vrut-o pe doamna Bica pe DIICOT. A fost numită la propunerea premierului şi acceptarea preşedintelui. Domnul Florian Coldea a făcut presiuni asupra doamamnei Alina Bica. Ar trebui întrebată dânsa. Doamna Bica mi-a povestit la un moment dat că DIICOT nu a primit decât două informări de la conducerea SRI. Tot doamna Bica mi-a mai spus după scandalul fotografiilor de la Paris că trebuia să-i spună că a fost cu mine la Paris şi că 99% dintre probleme pe care le ai trebuie să le spui dinainte. Mi-a spus şi mie acelaşi lucru. Eu ştiam că vor merge până la închiderea mea. I-am spus că ştiu că Dorin Coocoş a făcut nişte serivicii la solicitarea dânsului, deşi sunt doar ei închişi în dosarul Microsoft.

S. A. – Unde e statul de drept de care am auzit în ultimii ani?

E.U – Sunt multe instituţii care funcţionează, însă sunt multe presiuni. Sunt oameni care se roagă să fie mai bine.

S.A. – Dacă s-ar întâmpla lucruri grave credeţi că se vor afla aceste lucruri?

E.U. – Cine să spună aşa ceva? Cine să aibă curajul? Spun eu astăzi cu costurile pe care le vedem. De ce îl punem noi pe generalul Coldea deasupra tuturor? Eu ca om politic pot să exercit puterea decât transparent. Mă includ în clasa politică, cu probleme de moralitate, dar, cu toate relele lor, oamenii politici sunt votaţi şi ajung să conducă ţara democratic.

Statul de drept a fost şi este şi acum. Pericolul este derapajul acestor oameni care au aceste pârghii. Nu sunt mulţi care au curajul să mă invite la emisiuni. Eu spun ceva, iar ei reacţionează arestându-mă.

Pentru arestarea mea mai trebuie un vot în Parlament. Am stat azi cinci minute şi le-am cerut colegilor să dea aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul meu.Una este să mă întrebi şi pe mine, alta e să trimiţi trei mandate de arestare.

Legat de lucrurile grave pe care le ştiu, le cunosc, cum să probez faptul că am fost să mă întâlnesc cu domnul Coldea, că doar nu l-am înregistrat.

Sebastian Ghiţă l-a vizitat în închisoare pe fostul meu soţ. M-a mai sunat din închisoare fostul soţ

Vineri, pe 19 decembrie, am avut o ultimă discuţie cu Maior în care i-am spus cu subiect şi predicat că ştiu că a făcut aceste lucruri, aceste comisioane şi că nu e înre gulă că domnul Coldea şi-a făcut o ţintă. A doua zi, domnul Sebastian Ghiţă a transmis că are acordul domnului Coldea să-l viziteze pe domnul Cocoş, că o să-şl pună liber, dar nu de Crăciun, ci în perioada următoare, şi că se va duce să vorbească cu el. S-a dus, ce au discutat  nu ştiu.

Eu am un mesaj de la domnnul Ghiţă. În acest mesaj eu îi sugerez domnului Ghiţă că eu ştiu că a luat bani de la fostul soţ, iar dânsul îmi spune că Dorin e un om bun. Dl Ghiţă acţionează sub presiune, are mai multe dosare penale.

Există un avocat, Rareş Dan, care a fost avocatul tuturor celor care l-au denunţat pe Dorin Cocoş. Este apropiat de Coldea. Ştiu asta de la Dinu Pescariu. Ştiu asta pentru că a venit la mine să vorbesc despre o stiuuaţie pentru el cu generalul Coldea. Avea un cont în Elveţia şi era blocat. Un alt om de afaceri a venit la fel , nu îi spun numele pe post. Astfel, domnul Pescariu m-a rugat să intervin la generalul Coldea pentru a-i debloca conturile din Elveţia.

S.A. – Există şi acuzaţia de luare de mită în dosarul Gala Bute

E.U. – Lucian Bute a avut discuţii cu toţi oficialii pentru a avea un meci în România. Decizia ca Guvernul Boc să se implice în Gala Bute a fost luată în Guvern, nu a luat-o Elena Udrea de nebună. Nu Elena Udrea a dat soluţiile legale. Eu îmi asum, spun că am vrut să îl aducem pe Bute acasă. Au fost mulţi români care s-au bucurat. Dl Obreja era singurul care avea dreptul de reprezentare asupra lui Bute.

Eu nu sunt acuzată că am luat bani în „Gala Bute”. Acuzaţia e că o firmă privată a sponsorizat o altă firmă privată. Presa, de multe ori, atunci când nu are toate informaţiile, poate să facă mult rău. Eu am făcut tot acest efort ca Bute să boxeze în România pentru un beneficiu de imagine al României. Şi care a fost imaginea de care am beneficiat eu?

S.A. – Ştiţi cum e , fum fără foc nu există. Şi-ar permite cineva să formuleze acuzaţii atât de dure fără să existe acoperire?

E.U. – În momentul în care denunţurile unor sunt motivele pentru care unii oameni sunt liberi. Am văzut denunţul domnului Gabriel Sandu în care spune multe lucruri, dar cineva trebuie să verifice.

Când eu m-am măritat cu Dorin Cocoş eu nu eram nimic, el era om de afaceri . Avea afaceri profitabile. De asta nu m-am mirat când a fost vorba de această sumă. Dorin Cocoş avea şi afaceri din care făcea bani. Vă uitaţi la mine, dar vă dau exemple de femei politicieni care au hainele mele, genţile mele, dar nu sunt aşa comentate.

Şi alte femei au fost sprijinite de preşedintele Traian Băsescu. Doamna Koveşi, de exemplu. Problema cu mine ar fi că am deranjat informaţiile care trebuiau sa ajunga la domnul preşedinte.

S. A. – Aţi mai face aceleaşi lucruri?

Aş face aceleaşi lucruri, dar aş schimba altele. NU aş sta atât de mult tip să spun ce ştiu de domnul Coldea.

S. A. – Astăzi cine mai este alături de dvs?

E. U. -Ştiam că aşa se va întâmpla. Oamenii merg acolo unde e iluzia puterii. Ştiam că aşa stau lucrurile, nu e nicio surpriză.

S. A. – Ştiu, jurnalişti, parlamentari şi Traian Băsescu.

E.U. – Fiecare are ce poate. Am dezamăgiri, dar nu pot să dau nume.

Mai sunt oameni care nu au ţinuta morală pe care să o afişeze. Sunt oameni care au venit la mine să plătesc informaţii pe bani. Uneori da. Acum fac pe moraliştii la televizor. De presă mă refer. Nu neapărat jurnalişti, oameni care apar la televizor. E prea mare războiul ca să vorbesc de nişte oameni, dar poate au ei căderea morală să vorbească despre mine.

S. A. – Ce veţi spune luni în Parlament

E.U. – Luni vreau să spun în faţa Parlamentului că oamneii politici au hibe şi sunt tentaţi de corupţie, vreau să merg să spun  lucrurile aşa cum sunt ele astăzi. Nu se poate, clasa politică trebuie să se reformeze, nici şeful SRI, nici şefa DNA, oamenii ăştia trebuie să se întoarcă şi să reformeze.

Evident, nu este cea mai bună perioadă a vieţii mele, însă stau cu moralul foarte bine. Sunt un om politic care are şi bune şi rele. Nu trebuie să dăm ţara unei persoane ca şi Koveşi care conduce cu cătuşele sau unuia cu secretele.

Tagged , , , , , , , , ,